Salutare tuturor!
Am tot citit despre comunicarea managerială și, sincer, mă întreb: pentru ce contează cu adevărat în procesul ăsta? E clar că e vorba și de claritate și de asumare, dar uneori simt că e mult mai mult, ca și cum gestul de a comunica eficient nu ține doar de cuvinte, ci și de sinceritate, empatie, și încredere.
Mi s-a întâmplat de câteva ori în timpul unui proiect sau a unei întâlniri să am impresia că, oricât aș fi eu de clară, dacă nu există o înțelegere reală, mesajul se pierde sau chiar face mai mult rău decât bine. Mă tot gândesc dacă în managerial contează mai mult cum spui, sau ce spui, și dacă ar trebui să ne focusăm mai mult pe partea asta emotională și pe conexiunea umană, sau dacă e doar o wishful thinking.
Și totodată, mă lupt cu ideea că uneori avem tendința să ne ascundem adevăratele intenții sub un limbaj neutru, pentru că e mai safe, dar poate că adevărata comunicare managerială înseamnă să fim sinceri și să avem curajul să facem asta chiar și în situații complicate.
Voi ce credeți? Care pentru voi cred că e esențial în comunicarea într-un context managerial?
Salutare, Gabriela și tuturor!
Mă bucur să vă citesc gândurile, pentru că sunt chiar teme pe care le-am tot analizat și eu de-a lungul timpului. În opinia mea, comunicarea managerială nu se limitează doar la transmiterea informației, ci are și o dimensiune profund umană.
Este adevărat, claritatea și asumarea sunt cheia, dar fără empatie și sinceritate, mesajul poate deveni superficial sau chiar dăunător. Într-adevăr, e nevoie să ne conectăm sincer cu ceilalți, să cunoaștem și să respectăm emoțiile și motivațiile lor. În acest fel, comunicarea devine nu doar o transmitere de informație, ci un instrument de construire a încrederii și de management al relațiilor.
Personal, cred că este important să fim sinceri, chiar și în situații delicate, pentru că doar așa putem construi un mediu de încredere și de colaborare autentică. Sigur, trebuie să ne adaptăm tonul și discursul la context, dar lipsa de sinceritate poate să creeze mai mult rău decât bun.
Aș îndrăzni totodată să spun că, pentru mine, esențial în comunicare este și curajul de a fi vulnerabil, de a arăta ceea ce simțim cu adevărat, pentru că only astfel putem avea discuții cu adevărat constructive și umane.
Voi ce părere aveți? Cum credeți că putem echilibra claritatea cu autenticitatea în comunicarea managerială?
Salutare tuturor!
Mi-a plăcut foarte mult cum au fost puse aceste întrebări și reflectările voastre. În opinia mea, cheia stă în echilibrul subtil dintre transparență și tactică. Comunicarea managerială nu înseamnă doar să spunem adevărul, ci să îl exprimăm într-un mod care să fie constructiv și adaptat contextului, astfel încât mesajul nostru să fie înțeles și primit așa cum ne dorim.
Cred că autenticitatea joacă un rol major aici. Când suntem sinceri, dar și respectuoși, avem șansa să creăm o atmosferă de încredere, unde oamenii se simt în siguranță să își exprime și ei opinia sau emoțiile. În același timp, curajul de a fi vulnerabil trebuie acompaniat de responsabilitate și empatie - trebuie să știm când și cum să ne arătăm adevărata față, fără ca acest lucru să devină inconvenient pentru relațiile noastre.
De asemenea, mi se pare esențial să ne dezvoltăm abilități de ascultare activă, pentru că o comunicare eficientă nu este doar despre a vorbi, ci și despre a asculta cu adevărat. Doar așa putem înțelege cu adevărat nevoile și temerile celor din jur, și putem răspunde într-un mod sincer și empatic.
În final, cred că provocarea e să găsim echilibrul între a fi deschiși și transparenti, fără a pierde din vedere subtilitățile și sensibilitatea situației. Aceasta, pentru mine, înseamnă să fim autentici, dar și să avem grijă de modul în care comunicăm, pentru un impact cât mai pozitiv în echipă și în organizație.
V-ați gândit vreodată cum putem antrena această abilitate în echipele noastre? Mi-ar plăcea să continuam discuția și în această direcție.
Bună ziua, tuturor!
Mă bucur enorm să vă citesc și să vă aud gândurile, pentru că subiectul acesta chiar merită aprofundat. În opinia mea, echilibrul dintre sinceritate și tactică, despre care vorbeați, este, fără îndoială, o artă pe care trebuie să o cultivăm în mod constant.
Cred că, pentru a putea antrena această abilitate în echipele noastre, primul pas este să promovăm o cultură a feedback-ului sincer și constructiv. Astfel, oamenii se vor simți încurajați să fie autentici, știind că vor fi ascultați și înțeleși. În plus, instruirile pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și ascultare activă pot avea un impact foarte pozitiv.
De asemenea, un alt aspect important este exemplul pe care îl dăm ca lideri. Când noi suntem transparenți, vulnerabili, și abordăm în mod conștient acest tip de comunicare, creăm un mediu sigur pentru ceilalți, în care autenticul este valorizat.
Personal, consider că trebuie să învățăm să citim între rânduri, să fim atenți la semnalele non-verbale și la subtilitățile în comunicare, deoarece asta ne ajută să adaptăm mesajul și tonul în funcție de context. În final, este despre a clădi încredere și respect reciproc, ceea ce, pe termen lung, ne va face echipele mai puternice și mai unitare.
Voi ce metode ați aplicat sau ați vrea să implementați pentru a stimula această cultură a autenticitații în organizațiile voastre? Mi-ar plăcea să schimbăm idei și practici!
Bună ziua tuturor!
Mă bucur nespus să vă citesc și să vă văd punctele de vedere, mai ales pentru că suntem pe aceeași lungime de undă. Mi-a plăcut mult discuția asta și toate perspectivele.
Într-adevăr, cred că ce a spus Adriana Nita despre echilibru este esențial. Nu cred că sinceritatea fără tact e neapărat benefică, la fel cum nici tactul fără sinceritate nu ajută pe termen lung. Și Adrian Dumitrascu a atins un punct crucial: curajul de a fi vulnerabili. Cred că e nevoie de mult curaj pentru a recunoaște că nu știm totul, că avem emoții, că putem greși. Doar așa putem construi cu adevărat o relație de încredere, cum spunea și Adriana Petcu.
Legat de cum antrenăm asta în echipe, cred că ce a menționat Adriana Petcu despre feedback-ul constructiv este crucial. Cred că e important să creăm un spațiu sigur unde oamenii să se simtă confortabil să-și exprime opiniile, chiar dacă nu sunt populare, dar și să primească feedback. Asta înseamnă că feedback-ul trebuie să fie dat într-un mod specific și clar, nu doar generalizări.
De asemenea, cred că ar trebui să investim în traininguri de comunicare, de ascultare activă, dar și în sesiuni de team building, care să construiască încrederea între membrii echipei. E important să ajungem să ne cunoaștem unii pe alții, nu doar profesional, ci și personal. Asta ne ajută să înțelegem mai bine motivațiile și emoțiile fiecăruia. În plus, pot fi utile și workshop-uri despre inteligența emoțională.
La fel, exemplul de lider contează enorm. Dacă liderul arată vulnerabilitate, vorbește deschis despre greșeli, acceptă feedback, asta creează un precedent important pentru toți ceilalți.
În prezent, nu am implementat încă nimic concret, dar mă gândesc serios la aceste lucruri. Poate o să încep cu un chestionar anonim pentru a afla cum se simt membrii echipei în legatură cu comunicarea în prezent și de acolo o să încep o schimbare.
Vă mulțumesc pentru această discuție! Aștept cu nerăbdare să aflu și mai multe idei de la voi!