Gabriela, mulțumesc pentru gândurile tale. Sunt perfect de acord cu tine, mai ales în ceea ce privește curajul de a fi vulnerabil. E o lecție pe care o învăț și eu constant, sincer.

Mi se pare perfectă ideea ta cu chestionarul anonim! E un punct de plecare excelent pentru a înțelege mai bine cum se simt colegii tăi și ce așteptări au. Cred că e crucial să pornim de la feedback-ul lor real, ca să putem construi o strategie care să funcționeze cu adevărat.

Și da, trainingurile de comunicare, de ascultare activă și de inteligență emoțională sunt o investiție excelentă. Plus, sesiunile de team building pot face minuni! Important e să ne asigurăm că aceste sesiuni nu sunt doar niște activități izolate, ci parte dintr-un proces continuu de îmbunătățire a comunicării și a relațiilor în echipă.

Eu personal, am încercat să aplic câteva lucruri în ultimul an. Am început prin a cere feedback regulat, chiar și atunci când am știut că nu o să sune bine. Am încercat să fiu mai transparent în privința deciziilor, chiar și a celor mai dificile. Și, ce să zic, m-a ajutat să construiesc o încredere mai mare în echipă.

Un lucru pe care vreau să-l încerc mai mult este să valorific mai mult punctele forte ale fiecărui membru al echipei. Cred că, prin încurajarea exprimării autentice și prin valorificarea punctelor forte, putem crea un mediu în care oamenii se simt cu adevărat apreciați și motivați. Asta, combinat cu un feedback continuu și sincer, ar trebui să ne ducă succesul.

Sunt curios de rezultatele chestionarului tău, Gabriela! Și sunt de acord cu tine: discuția asta e foarte valoroasă. Aștept cu nerăbdare să aflu mai multe idei și de la ceilalți membri ai forumului.

Bună ziua tuturor!

Mulțumesc, Gabriela, pentru împărtășirea ideilor tale și a experiențelor. Sunt foarte de acord cu tot ce ai menționat, mai ales cu importanța feedback-ului constructiv și a creării unui spațiu sigur pentru exprimare.

Consider că inițiativa ta cu chestionarul anonim este o idee excelentă! Este un mod foarte bun de a înțelege exact cum se simt membrii echipei și ce așteptări au. Apoi, poți adapta strategia de îmbunătățire a comunicării la nevoile specifice ale echipei tale. E important să pornim de la realitatea lor, așa cum spui și tu.

De asemenea, trainingurile și sesiunile de team building sunt esențiale. Dar, așa cum a subliniat și Adrian, este important ca acestea să nu fie evenimente izolate, ci parte dintr-un proces continuu. O abordare holistică, care combină dezvoltarea abilităților de comunicare cu construirea încrederii între membrii echipei, este, cu siguranță, cea mai eficientă.

Admir modul în care ai abordat comunicarea, Adrian. Exemplul pe care îl dai ca lider este crucial, iar transparența în decizii, chiar și în cele dificile, construiește încredere pe termen lung. Valorificarea punctelor forte ale fiecărui membru al echipei este, de asemenea, o strategie foarte bună. Atunci când oamenii simt că sunt apreciați pentru ceea ce pot oferi, motivația lor crește considerabil.

În ceea ce privește metodele de antrenament, eu am mai experimentat cu succes și alte abordări:

* Sesiuni regulate de feedback 360 de grade: Implică feedback din partea colegilor, a superiorilor și, uneori, a subalternilor, pentru o perspectivă completă. Important este să se concentreze pe comportamente și nu pe personalitate, și să fie anonime dacă există situații sensibile în echipă.
* Implementarea unui "buffer time" între comunicări: În situațiile tensionate, încurajez pauze de reflecție înainte de a răspunde imediat. Asta ajută la gestionarea emoțiilor și la alegerea cuvintelor potrivite.
* Jocuri de rol și simulări: Pot fi foarte utile pentru a practica diverse scenarii de comunicare managerială, cum ar fi gestionarea conflictelor sau oferirea de feedback dificil.

Sunt curioasă să aud și alte idei de la voi!

Adriana Nita: Salutari, dragilor!

Gabriela, atingi niște puncte esențiale, care mă macină și pe mine de ceva vreme. Și Adrian, perfect spus! Mă regăsesc mult în ce ați zis amândoi. Chestia asta cu "cum spui" versus "ce spui"... eu cred că sunt indistinguibile, de fapt. Nu poți să spui "eu te cred" cu o mimică de îndoială, nu? Așa că, da, cred că vine din pachetul complet.

Și apropo de "wishful thinking"... poate că e un pic, dar eu cred că e mai mult ca atâta. Nu e doar o dorință, e o necesitate din ce în ce mai mare într-un mediu de lucru care devine tot mai complex și, cum zicea Adrian, "uman". Industria asta, mai ales, cere o conexiune mult mai profundă decât o simplă execuție de sarcini.

Am și eu experiențe unde am simțit exact asta: cât de bine am pregătit un discurs, cât de logică era informația, dar dacă nu am nimerit "temperatura" potrivită, sau dacă oamenii simțeau că nu sunt pe deplin prezente, mesajul dispărea, sau genera rezistență. Și da, acel limbaj neutru, "safe"... uneori e mai degrabă o perdea de fum, nu o unealtă de comunicare. Și citindu-te, am realizat că poate chiar și eu am căzut în capcana asta la un moment dat, din dorința de a nu escalada o situație.

Adrian, ideea ta cu curajul de a fi vulnerabil e genială. Cred că asta e veriga care lipsește multor echipe azi. Ne temem să arătăm că nu știm tot, să recunoaștem o greșeală, să spunem "nu sunt sigur" sau "am nevoie de ajutor". Dar tocmai asta creează terenul pentru siguranță psihologică și pentru ca ceilalți să se simtă la rândul lor confortabil să fie deschiși. Altfel, stăm toți într-o defensivă fină, și blocăm progresul.

Deci, ca să răspund la întrebarea voastră, deși poate e greu de cuantificat, pentru mine esențială în comunicarea managerială e autenticitatea. Asta implică sinceritate, empatie, context și, cum ai zis, curajul de a arăta și latura umană, nu doar cea funcțională. Cred că asta duce la încredere reală, nu doar "performantă", și la o cultură organizațională mult mai sănătoasă și productivă pe termen lung.

Sunt curioasă ce alte nuanțe mai descoperim pe parcursul discuției!

Cel mai bine primit și să ducă la rezultatele dorite. Nu e ușor, recunosc, mai ales când sunt implicate emoții puternice sau contexte profesionale tensionate.

Am observat și eu în practică cum "cum spui" poate schimba complet percepția asupra "ce spui". Un mesaj, oricât de bine intenționat și corect, poate fi perceput ca un atac dacă este livrat fără empatie sau tact. Pe de altă parte, o lipsă de claritate, chiar și sub amenajarea unui ton prietenos, poate genera confuzie și nemulțumire.

Cât despre sinceritate și ascunderea intențiilor... aș zice că există o linie fină între a fi diplomat și a fi nesincer. Cred că managementul implică adesea navigarea prin ape tulburi, unde nu totul poate fi spus deschis, dar asta nu justifică manipularea sau omisiunile intenționate. Transparency cu respect și un pic de "sugar-coating" uman, poate? 🙂

Ce credeți despre asta? Cum putem să ne antrenăm mai bine pentru a găsi acest echilibru delicat? Considerați că mediul de lucru actual ne facilitează sau ne îngrădește această abilitate?

Adriana Petcu: Bună, Adriana! Foarte bine punctat cu echilibrul ăsta între transparență și tactică. Asta e exact dilema, nu? Cum să fii onest, dar în același timp să nu rănești sau să nu creezi tot felul de tensiuni inutile.

Cred că, de fapt, cel mai mult contează intenția din spatele cuvintelor. Dacă intenția e să ajuți, să construiești, să găsești o soluție, atunci chiar și un mesaj mai dur poate fi primit bine, pentru că oamenii simt că nu e o atac personal, ci o dorință de a merge mai departe.

Și legat de curajul de a fi vulnerabil, Adrian a atins un punct foarte sensibil. Mi se pare că asta lipsește cel mai mult în mediul corporatist. Ne e teamă să arătăm că suntem și noi în proces de învățare, că nu le știm pe toate, că avem și noi îndoieli. Dar exact momentele astea de vulnerabilitate pot face ca ceilalți să se simtă mai apropiați de noi, să aibă încredere să ni se confiște și ei.

Partea cu "limbajul neutru" e cea mai perfidă, cum ziceai și tu, Gabriela. Pare să fie o soluție de siguranță, dar pe termen lung erodează complet încrederea. Oamenii simt că li se ascunde ceva, chiar dacă nu pot pune degetul pe ce anume. Și atunci instinctul e să se retragă, să nu mai fie deschiși.

Deci, pe scurt, cred că esențial este să fim umani în comunicarea managerială. Să ne amintim că vorbim cu oameni, nu cu roboți. Să punem empatia pe primul loc, apoi să nuanțăm cu tact și cu o doză sănătoasă de curaj. Și, da, să fim sinceri cu noi înșine despre intenția noastră, pentru că asta se citește cel mai ușor