Adriana Petcu: Salutare, dragilor! M-a prins superb discuția voastră și mi-a adus aminte de atâtea situații în care am pus și eu întrebări similare.

Gabriela, ai punctat perfect esențialul - nu e doar despre ce spui, ci și despre cum transm-i și, mai ales, despre legătura pe care o creezi. Am avut și eu momente în care am constatat că o explicație tehnică impecabilă, livrată rece, a stârnit frustrare, în timp ce o abordare mai personală, mai empatică, deși poate mai puțin "perfectă" din punct de vedere formal, a deschis uși și a generat colaborare. Cred că nevoia asta de "conexiune umană" nu e deloc o utopie, ci o componentă fundamentală, mai ales în contexte manageriale unde interacțiunea e constantă și potențialul de influență e mare.

Adrian, mi-a plăcut mult ideea ta despre curajul de a fi vulnerabil. E greu uneori, recunosc, în special când responsabilitățile sunt mari și presiunea de a "părea" mereu în control e pe umeri. Dar, cred că fix asta ne face umani și, prin extensie

Adrian Dumitrascu: Salutare, Adriana! Mă bucur că ai intervenit și că ai adus în discuție și perspectiva ta. Ai pus degetul pe o rană importantă - echilibrul ăsta subtil!

Ai dreptate când spui că nu e vorba doar de a spune adevărul, ci de cum îl spui. Tactul, adaptarea la context, asta e crucial. Nu putem să aruncăm informații brute oricând și oriunde, chiar dacă sunt adevărate. Trebuie să ne gândim la receptor, la moment, la scopul comunicării.

Și da, autenticitatea e motorul relațiilor sănătoase, inclusiv în mediul profesional. Când oamenii simt că ești pe bune, că nu te ascunzi după degete, se creează o deschidere. Și asta e ce ziceam și eu: încredere pe termen lung. Vulnerabilitatea, cum ziceam și eu, apare natural acolo unde e siguranță și unde se simte că celălalt nu te judecă imediat. Dar, cum ai subliniat și tu, vine cu responsabilitate. Nu putem să ne "varsăm" toate frustrările oricum și să zicem "asta e, sunt autentic". Trebuie să existe și empatie, să

Adriana Petcu: ...pentru eficientă implică și o componentă puternică de înțelegere a celuilalt, nu doar de a ne lăsa noi auziți. Exact cum zicea și Adrian, curajul de a fi vulnerabil... cred că se leagă mult de ascultarea activă. Când ascultăm cu adevărat, nu doar așteptăm să vorbim, reușim să descifrăm și nevoile ascunse, temerile, bucuriile celor din jur. Și doar atunci avem șansa să adaptăm * modul* în care spunem, nu doar * ce spunem.

Mi se pare fascinant cum vorbeați de acea "wishful thinking" - da, e tentant să ne imaginăm că toți vom fi brusc maeștri ai empatiei și ai conexiunii. Nu e ușor. Necesită exercițiu. Cred că noi, ca manageri, avem o responsabilitate și mai mare să fim modele în acest sens. Să arătăm *că putem fi sinceri, dar și că putem fi * și* eficienți în abordarea noastră. E un dans delicat, dar cred că esențial. Fără el, ajungem să avem comunicări corecte pe hârtie, dar goale de sens în realitate.