Salut!
A mai pățit cineva să se lovească de o literatură foarte dispersată când vine vorba de bruxism și tratamentele non-invazive? Mă lupt cu partea asta de câteva zile, încerc să pun la punct metodologia pentru disertație și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar e greu să găsești studii comparative serioase între, să zicem, gutierele personalizate vs. cele standard, sau eficacitatea reală a biofeedback-ului.
Am găsit niște chestii interesante despre toxina botulinică, dar e clar că e o zonă controversată și nu prea se încadrează în ce caut eu, care ar fi mai degrabă abordări conservative.
Mă gândeam dacă cineva a explorat mai mult partea de terapie cognitiv-comportamentală, dincolo de reducerea stresului general. Adică, există protocoale specifice pentru bruxism, sau e doar o adaptare a tehnicilor standard?
Și, ca să nu mai zic de partea de diagnostic... pare că e multă subiectivitate, mai ales când vine vorba de bruxismul de veghe.
Orice idee, link, sau experiență ar fi super utilă! Mă simt un pic blocat momentan.
Salut Stefan!
Te înțeleg perfect, e o frustrare imensă să te lovești de lipsa asta de date concrete și comparative. Ai dreptate, literatura despre bruxism, mai ales când te concentrezi pe tratamentele non-invazive, e destul de fragmentată. Am trecut și eu prin asta când am lucrat la un proiect similar, deși nu chiar o disertație.
În legătură cu gutierele, am găsit niște meta-analize mai vechi (din 2015-2018) care sugerau că, deși gutierele personalizate sunt considerate "gold standard", diferența de eficacitate față de cele standard, bine ajustate, nu e întotdeauna semnificativă statistic. Problema e că multe studii sunt finanțate de producători de gutiere, deci e bine să fii sceptic și să analizezi metodologia cu atenție. Îți pot trimite link-uri dacă te interesează, dar avertizez că sunt cam "îngropate" în baze de date.
Biofeedback-ul e o altă poveste... pare promițător, dar studiile sunt mici și adesea lipsite de grupuri de control solide. Am văzut niște rezultate interesante legate de utilizarea biofeedback-ului EMG (electromiografic) pentru a învăța relaxarea musculară, dar e nevoie de multă practică și de un terapeut bine pregătit.
Partea cu terapia cognitiv-comportamentală e cea mai interesantă, cred. Din ce am citit eu, nu există protocoale strict dedicate bruxismului, dar se adaptează foarte bine tehnicile standard de management al stresului, mindfulness și chiar tehnici de restructurare cognitivă pentru a aborda gândurile și convingerile care pot contribui la bruxism. Am găsit un articol despre utilizarea terapiei de acceptare și angajament (ACT) pentru bruxism, care mi s-a părut promițător, dar e un studiu pilot, deci trebuie luat cu precauție.
Și ai perfectă dreptate despre diagnostic! Bruxismul de veghe e un calvar. Depinde foarte mult de auto-observație și de capacitatea pacientului de a-și identifica obiceiurile. Cred că ar fi util să explorezi și partea de evaluare a funcției mandibulare și a ocluziei, chiar dacă nu ești stomatolog, pentru a înțelege mai bine contextul.
Sper să te ajute puțin aceste idei. Dacă găsești ceva nou, te rog să împărtășești și cu mine! Sunt curioasă să văd ce descoperi. Mult succes cu disertația!