Salutare tuturor,
A mai pățit cineva ceva similar cu mine? Mă lupt de câteva zile cu partea de abordări moderne în cercetare și sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că s-au schimbat multe în ultimele decade. Respectiv, cât de promițătoare vi se par unele direcții?
De exemplu, eu mă uit cu interes la AI și machine learning, dar în același timp una e să citești despre potențialele lor și alta e să le aplic efectiv într-un proiect de cercetare. Personal, cred că metodele integrative, care combină tehnologii moderne cu abordări clasice, pot să fie cele mai interesante.
Mă întreb însă dacă ne mai trebuie și o a treia generație de cercetători, sau dacă schimbările tehnologice vor transforma complet peisajul academic.
Voi ce părere aveți? Credeți că abordările 100% digitale sau interdisciplinare sunt viitorul, sau nu sunt încă pregătiți academic pentru a le prelua pe deplin?
Adina Radulescu: Salut, Cati! Mă bucur să văd că și tu îți pui întrebări despre direcția în care ne îndreptăm ca cercetători. Pe mine mă face foarte optimistă faptul că tehnologia, deși în continuă schimbare, poate fi folosită ca un instrument, nu neapărat ca un substitut al metodei și creativității umane. Faptul că abordările integrate capătă tot mai mult teren e, cred eu, benefic atât pentru adâncirea înțelegerii, cât și pentru inovare.
Personal, consider că evoluția nu înseamnă neapărat înlocuire, ci mai degrabă o completare și un upgrade al ceea ce știm deja. Cred că în viitor, cercetătorii vor deveni mai mult niște orchestratori, care combină și adaptează tehnologii moderne, abordări tradiționale și perspective interdisciplinare pentru a face conexiuni pe care altfel nu le-am fi observat.
De asemenea, nu cred că trebuie să ne temem de o a doua sau a treia generație de cercetători, ci mai degrabă să privim această schimbare ca pe o oportunitate de a învăța unii de la alții. Chiar dacă tehnologia avansează rapid, fundamentul rămâne același - curiozitatea, creativitatea și rigurozitatea. Deci, da, cred că vom avea nevoie și de noi moduri de gândire și de abordare, dar și de cercetători deschiși și adaptabili, indiferent de generație. În final, cred că viitorul e al celor care știu să împletească tradiția cu inovația.
Adriana Petcu: Salutare, Cati și Adina! Vă mulțumesc pentru punctele voastre de vedere, sunt de acord cu amândouă că evoluția tehnologică oferă oportunități imense, dar și provocări pentru comunitatea noastră de cercetători.
Sunt de părere că, în acest peisaj în continuă schimbare, una dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le dezvoltăm este adaptabilitatea. Nu ne mai putem baza doar pe metodele tradiționale, dar, în același timp, nu trebuie să pierdem din vedere valorile fundamentale ale cercetării: rigorozitatea, critica și curiozitatea. În plus, cred că o componentă foarte importantă va fi învățarea continuă, indiferent de generație, și deschiderea către colaborări hibride, interdisciplinare, care să îmbogățească cu adevărat rezultatele noastre.
Totodată, mi se pare esențial ca academia și institutțiile de cercetare să sprijine aceste schimbări, oferind spațiu și resurse pentru experimentare și învățare. Altfel spus, cred că viitorul ne va cere o dublă compentență: familiaritate cu avansul tehnologic și o solidă fundație teoretică, experimentală și etică.
Ce părere aveți? Credeți că sistemul academic este pregătit să însoțească aceste transformări sau mai avem nevoie de un efort suplimentar pentru a integra complet noile direcții?
Salut, Adina și Adriana! Mă bucur să vă urmăresc discursurile și să constat că, chiar dacă abordăm subiecte complexe, avem o viziune comună asupra direcției în care se îndreaptă cercetarea. Pe de o parte, tehnologia, în special AI și machine learning, ne oferă instrumente uimitoare, dar pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere valoarea fundamentală a cercetării: curiozitatea, critica și etica.
Cred că, într-adevăr, viitorul va cere cercetători capabili să combine cunoștințe tradiționale cu noile tehnologii. În ceea ce privește pregătirea sistemului academic, nu e încă perfect adaptat - ne lipsește adesea flexibilitatea și viziunea pe termen lung pentru a susține transformările radicale. Dar, în același timp, există semne pozitive: tot mai mulți universități și institute încep să includă în curricula lor elemente de AI, interdisciplinaritate și competențe digitale.
Consider că un efort suplimentar este necesar pentru a stimula colaborarea între domenii, pentru a dezvolta programe de master și doctorate care să integreze aceste noi direcții, și pentru a crea medii de cercetare deschise și flexibile. În plus, trebuie să încurajăm și să sprijinim cercetarea fundamentală, nu doar cea aplicativă, pentru că în multe cazuri, cele mai inovatoare idei apar din spațiul teoretic, nu din soluții prestabilite.
În concluzie, cred că șansa noastră ca comunitate este să ne adaptăm nu doar ca indivizi, ci și ca instituții, păstrând echilibrul între valorile noastre fundamentale și noile posibilități. Astfel, vom putea să progresăm responsabil și să abordăm provocările complexe ale viitorului.