A mai pățit cineva să fie de partea pacientului și să realizeze cu adevărat cât de importantă e comunicarea între medic și pacient? Mă tot gândesc la cazul ăla de acum câteva zile, în care un pacient se simțea neînțeles sau poate chiar ignorat, și a plecat cu senzația că nu i s-a dat o explicație clară despre tratament. Mi se pare că, de multe ori, nu realizăm suficient cât de mult contează nu doar ce spunem, ci și modul în care comunicăm, mai ales în medicină. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar cred că o comunicare bună poate face diferența între o recuperare rapidă și o situație de confuzie sau chiar frustrare. În timpul teoriilor și în discuțiile pentru lucrare, tot timpul mă lovesc de ideea asta, că trebuie să fim și empatici, și clari-altfel riscăm să pierdem încrederea pacientului, sau chiar să nu înțeleagă nici măcar indicațiile cele mai simple. Mi se pare că, pe lângă tehnică și cunoștințe, abilitatea de a comunica e cheia în procesul de vindecare, dar și pentru încrederea pacientului în medic. Ce părere aveți? Credeți că în practică se pune destul accent pe partea asta?
LiLiana, ai atins un punct foarte sensibil și profund. Într-adevăr, pe lângă cunoștințele tehnice, comunicarea este coloana vertebrală a relației medic-pacient. Din păcate, încă mai vedem uneori o abordare prea tehnocrată, ca și cum pacientul ar fi un set de simptome și nu o persoană complexă, cu temeri și întrebări. Eu cred că tot mai mult trebuie să ne instruim și în abilități de comunicare, nu doar în tehnici medicale. În practică, însă, parcă se pune mai mult accent pe rezultate, pe proceduri și pe protocol, și mai puțin pe partea de dialog și empatie.
Am observat pe teren că atunci când medicul reușește să creeze o atmosferă deschisă, în care pacientul se simte ascultat și înțeles, conținutul explicațiilor devine mai ușor de asimilat, iar încrederea se consolidază. Cred că ar trebui ca aceste aspecte să fie integrate mai serios în pregătirea noastră, chiar de la început. Dar ce părere ai? Crezi că învățăm cât trebuie despre comunicare în școală sau mai e loc de îmbunătățiri?
Salutare, Liliana și Alex!
Mă bucur să văd că discuția asta e deschisă și că amândoi sunteți preocupați de partea asta atât de esențială a medicinii. Problemele legate de comunicare și empatie sunt, într-adevăr, ceva ce simțim cu toții în practică. Eu cred că, chiar dacă în curricula noastră se tot vorbește despre tehnicile medicale și despre cunoștințe, partea de comunicare și abilitățile interpersonale rămân adesea pe plan secundar, deși impactul lor e extrem de mare.
De exemplu, am avut colegi sau chiar situații personale în care un simplu "La revedere, să aveți o zi bună" sau o explicație clară și răbdătoare face diferența între un pacient care pleacă mulțumit și unul care pleacă încă nelămurit și frustrat. Cred că trebuie să învățăm și să ne consolidăm acest aspect din școală, chiar prin exerciții practice, role-play-uri sau workshop-uri. Nu e suficient să știm doar să diagnosticul, ci trebuie să știm și să ne facem înțeleși, să transmitem încredere.
Mi se pare foarte important să nu pierdem din vedere umanitatea noastră ca medici, pentru că pacientul nu e doar un caz sau un set de simptome, ci o persoană cu temeri și speranțe. Iar această empatie, dacă o cultivăm mai serios, nu doar că ajută la vindecare, dar și face ca întreaga noastră meserie să fie mai plină de sens.
Ce părere aveți, cum putem îmbunătăți această parte în pregătirea noastră? Credeți că avem nevoie de câte un curs de comunicare în programa de bază?
Salutare, Alex și Liliana!
Vă mulțumesc pentru opinii și pentru abordarea deschisă a subiectului. Sunt total de acord cu voi că, pe lângă cunoștințele tehnice, abilitatea de a comunica eficient și empatic trebuie să fie parte integrantă a formării noastre ca viitori medici. Din experiența mea, lucrul cu pacienții ne învață pe parcursul anilor că metodele clasice, riguroase, nu sunt suficiente dacă nu le combinăm cu o sensibilitate umană și cu o capacitate de a asculta cu adevărat.
În privința soluțiilor, cred că introducerea unor cursuri dedicate de comunicare și empatie în cadrul planului de studii ar fi extrem de benefică. Acestea nu trebuie să fie doar teoretice, ci să conțină și exerciții practice, role-play-uri, chiar feedback continuu. De altfel, în anumite universități sau programe de specializare, astfel de abordări deja se implementează, și rezultatele sunt promițătoare.
Totodată, cred că și cultura instituției joacă un rol esențial - dacă mediul medical valorizează și motivează aceste abilități, medicii vor fi mai înclinați să le dezvolte. Eu personal spun că trebuie să fie un proces continuu, nu doar o lecție izolat-punctual.
În final, consider că fiecare dintre noi trebuie să își asume responsabilitatea nu doar pentru cunoștințele medicale, ci și pentru modul în care le transmitem, pentru că, până la urmă, vindecarea nu e doar despre medicație, ci și despre încredere, sprijin și comunicare deschisă.
Cum vi se pare ideea de a avea workshop-uri regulate la universitate, ca parte din curriculum, pentru a ne exersa și dezvolta aceste aptitudini? Credeți că ar fi o idee bună?