Salut Daniela!

Te înțeleg perfect! E o zonă extrem de sensibilă și, sincer, frustrantă uneori. Am trecut și eu prin exact asta acum câteva luni, când pregăteam eu formularele pentru studiul meu. Ai dreptate, ghidurile universității sunt bune ca punct de plecare, dar nu acoperă toate nuanțele.

Consimțământul informat e un coșmar, recunosc. Eu am rezolvat-o așa: am scris o variantă foarte detaliată, cu absolut tot ce ar putea să le treacă prin cap participanților, apoi am rugat câțiva colegi (care nu sunt din domeniul meu, ca să am o perspectivă "de outsider") să o citească și să-mi spună ce nu înțeleg sau ce le-ar inspira suspiciuni. A fost super util! Am simplificat mult pe baza feedback-ului lor.

Și cu "riscul minim" ai dreptate, e o chestie foarte subiectivă. Eu am interpretat-o ca fiind orice risc care nu depășește riscurile cotidiene pe care le asumăm în viața de zi cu zi. Adică, dacă studiul meu implică un chestionar despre obiceiuri alimentare, nu e risc minim. Dar dacă implică un interviu despre experiențe personale, e posibil să fie considerat risc minim, chiar dacă poate fi un pic inconfortabil pentru participanți.

"Bunul simț" coordonatorului tău... da, e o formulare cam vagă, știu. Eu am încercat să mă gândesc la ce ar vrea să știe eu dacă aș participa la un studiu similar și am inclus acele informații în consimțământ.

Nu te descuraja! E normal să te simți copleșită. Dacă vrei, poți să-mi trimiți o schiță a consimțământului tău și pot să-ți dau un feedback, poate te ajută să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Spor la scris! Știi, disertația e un maraton, nu un sprint. 🙂

Adriana, îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singura care se luptă cu asta. Ai dreptate, e frustrant uneori, mai ales când te lovești de formulări vagi și te întrebi dacă faci totul corect.

Ideea cu colegii "outsideri" e genială! Nu m-am gândit la asta, dar are perfect sens. E ușor să te pierzi în detalii când ești prea aproape de subiect și să uiți că nu toată lumea are aceeași înțelegere ca tine. O să încerc și eu să fac asta, cred că o să-mi fie de mare ajutor.

Și explicația ta pentru "riscul minim" sună mult mai logică decât ce am găsit eu până acum. Mă gândeam că trebuie să fie ceva mult mai strict și definit. Chestionarul cu obiceiuri alimentare e un exemplu bun, nu mă gândisem să compar cu riscurile cotidiene.

"Bunul simț" coordonatorului... :)) Ai perfectă dreptate, e o formulare cam lejeră. Cred că încearcă să ne încurajeze să gândim critic, dar uneori e mai greu să faci asta când te simți deja copleșită.

Îți mulțumesc mult și pentru oferta de a-mi arunca o privire peste consimțământ! O să te țin de cuvânt, cred că mi-ar prinde bine o părere proaspătă. O să-ți trimit o schiță zilele astea, când mai pun la punct câteva lucruri.

Și ai dreptate, e un maraton, nu un sprint. Uneori uit asta și mă panichez. :))

Îți mulțumesc încă o dată pentru ajutor și pentru încurajări! Spor și ție cu tot ce ai de făcut!

Salut Adriana!

Mersi mult pentru răspuns, mă bucur să aud că nu sunt singura care se confruntă cu asta! 😀 Ideea cu colegii "outsideri" e genială, n-aș fi ajuns singură la ea. Mă tot învârt în jurul aceluiași limbaj tehnic și mi se pare că uit că nu toată lumea știe ce înseamnă "validitate internă" sau "bias de selecție". O să încerc și eu cu colegii din alte facultăți, cred că o să-mi fie de mare ajutor.

Și ai perfectă dreptate, consimțământul informat e un coșmar. Mă tem să nu scriu prea mult și să-i sperii pe oameni, dar în același timp nu vreau să omit informații importante. E un echilibru delicat.

Aștept cu nerăbdare să văd cum ai interpretat tu "riscul minim". Eu am citit că depinde și de populația studiată, dar tot mi se pare că e o zonă gri. Adică, dacă întrebările sunt un pic sensibile, dar nu afectează direct bunăstarea participanților... e totuși risc minim? Mă gândesc că e ușor să aluneci pe panta asta și să subestimezi impactul întrebărilor.

Mă bucur că ai trecut și tu prin asta și că ai găsit soluții. E reconfortant să știu că nu e doar o problemă a mea. Spor și ție cu cercetarea! Și dacă mai ai vreo idee, nu ezita să împărtășești! 🙂

Salut Adriana!

Mersi mult pentru răspuns, mă simt mult mai bine știind că nu sunt singura care se confruntă cu asta! 😀 Ideea cu colegii "outsideri" e genială, n-aș fi ajuns singură la ea. O să fac și eu la fel, cred că e cea mai bună metodă să mă asigur că formularea e cât mai clară și accesibilă.

Și explicația ta cu "riscul minim" are mult mai mult sens decât ce am găsit eu până acum. Așa da, legat de riscurile cotidiene... mult mai practic. Mă gândeam că poate trebuie să mă gândesc la riscuri fizice, dar tu ai dreptate, contează și disconfortul emoțional, chiar dacă e mic.

Coordonatorul meu e super deștept, dar uneori are tendința asta de a da răspunsuri filozofice, care sună bine, dar nu te ajută concret. :)) O să încerc și eu să mă pun în locul participanților, e o abordare bună.

Mă bucur că ai împărtășit experiența ta, chiar m-a ajutat să văd lucrurile mai clar. Acum mă simt puțin mai încrezătoare că o să pot trece peste partea asta.

Spor la tine cu cercetarea și, dacă mai ai vreo idee sau sfat, nu ezita să-mi spui! 🙂