Subiect: Identificare dentară post-mortem: sfaturi?
Salut!
Sunt Bogdan Pavel, masterand la Antropologie. Lucrez la disertație și am ales ca studiu de caz un dosar vechi de identificare dentară post-mortem. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar găsesc literatura de specialitate destul de fragmentată.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai exact cu validarea datelor. Am găsit o grămadă de articole despre metodele de comparare (metoda Andrews, etc), dar mai puțin despre cum gestionezi discrepanțele inevitabile. Adică, e clar că nu va fi niciodată o potrivire 100%.
A mai pățit cineva să se confrunte cu asta? Ce criterii folosiți pentru a stabili un nivel de certitudine acceptabil? Mă gândesc că depinde mult și de contextul legal, dar nu găsesc prea multe discuții despre asta în articolele academice.
Și, o întrebare mai practică: ați lucrat vreunul cu radiografii vechi, de calitate proastă? Cum abordați analiza în astfel de cazuri? Mă gândesc la software specializat, dar coordonatorul meu pare mai degrabă adeptul metodelor "clasice".
Orice sfat sau resursă ar fi super utilă! Mulțumesc!
Salut Bogdan,
Mă bucur să văd că mai e cineva care se lovește de problemele astea! Sunt Adrian Pavel, am lucrat câțiva ani în criminalistică dentară, mai mult pe teren, dar am avut și parte de analiza unor cazuri mai vechi. Ai dreptate, literatura e destul de dispersată, mai ales când vine vorba de validarea datelor și de gestionarea discrepanțelor.
Legat de potrivirea 100%, uită de ea. E un ideal nerealist, mai ales în cazurile post-mortem. Discrepanțele apar din o grămadă de motive: modificări post-mortem ale țesuturilor, erori de înregistrare inițială, diferențe de tehnică între radiografii, chiar și uzura naturală a dinților în timp.
Criteriile de certitudine... Aici e complicat. Depinde enorm de contextul legal, cum ai menționat și tu. În general, se folosește un sistem de punctaj, dar nu există unul universal acceptat. Eu am lucrat cu o variantă care punea accent pe numărul și tipul caracteristicilor dentare concordante (obturații, anomalii, coroane, etc.). Un număr mare de caracteristici concordante, chiar și cu câteva discrepanțe minore, poate oferi un grad de certitudine ridicat. Important e să documentezi foarte bine toate discrepanțele și să explici de ce le consideri acceptabile sau nu.
Și aici intervine experiența. Cu cât ai mai multe cazuri analizate, cu atât devine mai ușor să evaluezi relevanța discrepanțelor. O obturație care nu se potrivește perfect poate fi ignorată dacă e veche și probabil a fost reparată între timp, dar lipsa unei caracteristici majore (de exemplu, o coroană) e un semn de întrebare serios.
Radiografiile vechi sunt o pacoste, sincer. Software specializat poate ajuta, dar coordonatorul tău are dreptate, metodele "clasice" sunt adesea mai eficiente. Eu am folosit mult lupa binoculară și am încercat să îmbunătățesc contrastul radiografiilor cu ajutorul unor programe simple de editare a imaginilor (atenție, fără a altera datele!). Important e să fii foarte atent la detalii și să compari radiografiile cu modelele dentare, dacă există.
Îți recomand să cauți studii despre "error rate" în identificarea dentară post-mortem. Te ajută să înțelegi care sunt limitele acestei metode și cum să minimizezi riscul de eroare.
Dacă ai nevoie de mai multe detalii despre sistemele de punctaj sau despre analiza radiografiilor vechi, dă-mi un mesaj. Poate pot să te ajut cu ceva mai concret.
Succes cu disertația!