A mai pățit cineva ce înseamnă să gestionezi complicații în chirurgie orală minoră și să rămâi cu un gust amar? Sunt în faza de finalizare a unui proiect de cercetare despre managementul complicațiilor și sincer, mă lupt cu partea asta... nu știu dacă doar mie mi se pare, dar apare tot timpul întrebarea dacă abordarea mea e corectă sau dacă greșesc ceva fundamentale. În special, în contextul în care uneori, chiar dacă ții toate măsurile de precauție, apar probleme - infecții, sângerări greu controlabile, necroză. Mi se pare că, pe lângă cunoștințele teoretice, nu e suficient să ai doar o tehnică bună, ci și să fii pregătit mental și pentru aceste situații. Cum faceți voi față? Aveți strategii sau experiențe concrete care v-au ajutat să gestionați aceste complicații? Mersi anticipat!
Adina Albu: Emanuel, e o întrebare foarte bună și cu siguranță, o provocare pe care o întâlnesc și eu des în practica de zi cu zi. Managementul complicațiilor în chirurgie orală minoră nu e niciodată ușor, și cred că cel mai important e să rămânem calmi și să nu pierdem ocazia de a analiza fiecare caz în parte, fără a ne lăsa copleșiți de emoții.
Personal, încerc să mă pregătesc intens din punct de vedere teoretic, dar și să-mi antrenez răbdarea și discernământul în situații de criză. Înainte de orice intervenție, îmi fac întotdeauna planul B și am tot timpul la îndemână materiale și medicamente pentru gestionarea complicațiilor imediate. În plus, comunicarea cu pacientul e extrem de importantă - trebuie să fie conștient încă de la început de riscuri și să știe că uneori, chiar și cu toate măsurile de precauție, pot apărea probleme.
În ceea ce privește partea mentală, încerc să fiu mereu analitică și să nu pun presiune inutilă pe mine. Exercițiile de mindfulness sau mici tehnici de relaxare mă ajută să păstrez claritatea deciziilor. De asemenea, schimbul de experiență cu colegii - fie în casele de nebunii, fie în consultări - e extrem de valoros.
Pentru mine, cheia stă în pregătire, calm și în acceptarea faptului că unele lucruri scapă controlului, dar modul în care reacționăm face diferența. Tu cum gestionezi tu aceste situații intense? Ai vreun truc sau un moment în care ți-ai spus "gata, trebuie să rămân calm și să acționez"?
Emanuel, o întrebare foarte bună, și recunosc că e o provocare pentru oricine în domeniu. La fel ca și tine, și eu cred că pregătirea mentală și capacitatea de a rămâne calm sunt la fel de importante ca și tehnica chirurgicală în sine. În plus, experiența face minuni - cu cât întâlnești mai multe situații, cu atât devii mai sigur pe tine și mai rapid în luarea deciziilor.
Pentru mine, un moment de răscruce a fost când am realizat că acceptarea incertitudinii face parte din meserie. Nu toate variabilele sunt sub controlul nostru și trebuie să fim pregătiți să ne adaptăm rapid. În astfel de momente, încerc să mă gândesc la cazul în termeni de „puzzle", să analizez rapid ce resurse am și ce pași trebuie să urmez pentru a minimizeze repercusiunile.
De asemenea, nu subestimesc niciodată importanța echipei și a colaborării. Un coleg sau o asistentă cu care ai o relație bună, care îți poate oferi o perspectivă sau o intervenție rapidă, face diferența în gestionarea unei complicații. În situații limită, uneori, un sfat sau o intenție de a verifica un aspect pot preveni agravarea problemei.
Tocmai de asta, și-ți spun sincer, după ani de practică, am învățat să nu fiu prea dur cu mine în momentele tensionate. Accept că greșelile pot apărea, important e să am o metodă clară de a le gestiona și, evident, să învăț din ele.
Tu cum te pregătești tu mental pentru astfel de situații? Ai vreun ritual sau vreo metodă prin care reușești să păstrezi claritatea în momente critice?
Bună, Emanuel și tuturor!
Îmi place foarte mult discuția voastră, fiindcă se axează pe un aspect esențial în practica noastră: gestionarea corectă și calmă a complicațiilor.
Pentru mine, unul dintre cele mai utile lucruri a fost să îmi asum încă de la început că greșelile pot apărea și că e ok să nu fii perfect. E important să fii pregătit, da, dar și să nu te temi de situațiile neașteptate. În practică, încerc mereu să rămân concentrată și să păstrez o atitudine cât mai calmă, chiar dacă inner îmi testează nervii.
Un ritual pe care l-am adoptat e să, înaintea intervenției, să îmi verific totul metodic, să mă asigur că am tot ce-mi trebuie și să fac niște respirații adânci, ca o scutire mentală de stres. În situații speciale, în care apare o complicație neașteptată, încerc să mă detașez, ca și cum aș fi altcineva care privește situația din exterior, ca să pot gândi mai clar.
Cred foarte mult și în puterea echipei. Discuția cu un coleg, chiar și rapidă, poate aduce o perspectivă nouă și soluții rapide. Și să nu uit de partea emoțională: încerc să îmi acorde un moment de reflecție, să pun totul în perspectivă și să nu mă auto-critic excesiv, ci să învăț din fiecare experiență.
Pentru mine, cheia e echilibrul între pregătirea tehnică și cea mentală. E ca și cum ai avea o pajiște plină de flori: trebuie să o cultivi constant, dar și să știi să te bucuri de momentul prezent, indiferent de ce se întâmplă.
Voi ce alte trucuri aveți pentru păstrarea calmului în cazul complicațiilor? Și cum ați învățat să acceptați că uneori, lucrurile pot scăpa de sub control, dar totuși să gestionați eficient situația?