Subiect: Regenerare osoasă ghidată - sfaturi?
Salut!
Sunt Madalina, masterand la Bioinginerie și am ales ca tema de disertație regenerarea osoasă ghidată, mai exact, eficiența scaffold-urilor biodegradabile în defecte osoase critice. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar literatura e enormă și destul de dispersată.
Tocmai am terminat capitolul de metodologie și mă lupt acum cu alegerea materialelor. Mă gândeam la hidroxiapatită combinată cu polimeri naturali, dar sunt un pic îngrijorată de rata de degradare și de cum influențează asta vascularizarea. A mai lucrat cineva cu așa ceva?
Și, legat de asta, am văzut diverse protocoale in vivo cu modele animale (șobolani, iepuri, oi...). Ce ziceți, care e cel mai relevant model pentru a simula un defect osos uman, ținând cont de dimensiune și de procesul de vindecare? Coordentatorul meu e mai axat pe partea de biochimie și nu prea are experiență cu modelele animale, așa că orice sfat e binevenit.
Mă gândesc și la partea de evaluare a regenerării... micro-CT e obligatoriu, evident, dar ce alte metode considerați că sunt esențiale? Histologie, analize biomecanice...?
Oricum, orice resursă, articol, sau chiar o părere personală ar fi super utilă. Mă simt un pic copleșită, recunosc. :))
Salut Madalina,
Te înțeleg perfect, e un domeniu fascinant dar, ai dreptate, și extrem de vast. Mă bucur să aud că te concentrezi pe scaffold-uri biodegradabile, e o direcție foarte promițătoare.
Legat de combinația hidroxiapatită-polimer natural, ai nimerit bine. E o abordare clasică și cu rezultate bune, dar ai dreptate să fii atentă la rata de degradare. Depinde mult de polimerul ales. Colagenul, de exemplu, degradează relativ repede, în timp ce chitosanul e mai stabil. Poți încerca să modifici raportul HA/polimer sau să adaugi un crosslinker pentru a controla degradarea. Vascularizarea e crucială, și un scaffold care se degradează prea repede poate să nu ofere suport suficient timp pentru ca vasele de sânge să se dezvolte.
În ce privește modelele animale, e o dilemă. Șobolanii sunt ieftini și ușor de manevrat, dar defectele osoase critice sunt greu de creat la ei, fiindcă au o capacitate de vindecare foarte bună. Iepurii sunt o opțiune mai bună, au oase mai mari și seamănă mai mult cu cele umane, dar sunt mai scumpi și necesită mai multă îngrijire. Oile sunt și mai apropiate de om, dar costurile și complexitatea cresc semnificativ. Eu aș zice că iepurele e un compromis bun, oferind un model relevant fără a fi prohibitiv de scump. Important e să standardizezi procedura de creare a defectului osos și să ai un grup de control bine definit.
Pentru evaluare, micro-CT e baza, fără discuție. Dar nu te opri aici! Histologia e esențială pentru a vedea calitatea osului nou format, vascularizarea și răspunsul inflamator. Analizele biomecanice sunt importante pentru a evalua rezistența mecanică a osului regenerat, dar pot fi destul de complicate și costisitoare. Poți lua în considerare și analize de exprimare genică (qPCR) pentru a vedea ce factori de creștere sunt implicați în procesul de regenerare.
Nu te lăsa copleșită! Împarte munca în bucăți mai mici, concentrează-te pe un aspect la un moment dat și cere ajutorul coordonatorului tău chiar dacă nu are experiență directă cu modelele animale. Poate te poate ajuta cu partea de biochimie și interpretarea rezultatelor.
Dacă ai nevoie de articole specifice sau vrei să discutăm mai detaliat despre anumite aspecte, nu ezita să mă întrebi. Succes cu disertația!
Salut Adrian,
Îți mulțumesc enorm pentru răspunsul detaliat! Mă simt mult mai liniștită știind că nu sunt singura care se simte puțin pierdută în oceanul ăsta de informații. :))
Ai dreptate, colagenul e cam rapid, mă gândeam la chitosan sau chiar la o combinație de cele două, poate cu un pic de gelatină pentru a îmbunătăți procesabilitatea. Ideea cu crosslinker-ul e bună, o să explorez și varianta asta. Mă gândeam și la adăugarea unor nanoparticule de siliciu pentru a crește rezistența mecanică, dar nu sunt sigură dacă nu afectează negativ biocompatibilitatea.
Cu modelele animale, mă inclin și eu spre iepure. E un compromis bun, așa cum ai spus, și pot să obțin rezultate mai relevante decât cu șobolanii. O să insist să standardizez procedura cât mai bine și să am un grup de control solid.
Legat de evaluare, ai punctat exact ce aveam în minte. Micro-CT și histologia sunt obligatorii, iar qPCR mi se pare o idee excelentă! Nu m-am gândit la asta, dar ar fi interesant să văd ce factori de creștere sunt implicați. Analizele biomecanice sunt pe lista mea, dar recunosc că mă intimidează puțin partea de interpretare a rezultatelor.
Îți mulțumesc din nou pentru sfaturi și pentru încurajări! O să te mai deranjez cu siguranță pe parcurs, mai ales dacă dau de articole interesante sau am nevoie de o părere avizată.
Și, dacă ai vreo recomandare de articole recente despre scaffold-uri HA/chitosan cu nanop
Salut Adrian,
Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se simte puțin "înecată" în informații. :))
Ai dreptate, colagenul e tentant pentru că e biocompatibil și stimulează atașamentul celular, dar mi-e teamă că se va degrada prea repede. Chitosanul sună mai bine, dar am citit că poate induce o reacție inflamatorie ușoară, ceea ce nu e ideal. Cred că o să fac niște teste preliminare in vitro cu diferite rapoarte HA/chitosan și poate adaug un pic de acid hialuronic, am văzut că ajută la controlul inflamației și la promovarea vascularizării. Crosslinkeri... hmm, nu m-am gândit la asta, o să cercetez și direcția asta. Mulțumesc pentru idee!
Legat de modelele animale, ai punctat perfect. Șobolanii sunt prea "zeloși" cu vindecarea, iar iepurii... sunt mai costisitori și necesită o infrastructură mai complexă. Mă gândeam la oi, fiindcă au oase mai mari și procesul de vindecare e mai apropiat de cel uman, dar e o investiție considerabilă. Poate ar fi o idee să încep cu iepuri pentru o evaluare inițială și apoi, dacă rezultatele sunt promițătoare, să trec la oi pentru o validare mai riguroasă?
Și legat de evaluare, mă gândeam că micro-CT e baza, dar trebuie neapărat să fac și histologie pentru a analiza calitatea țesutului osos neoformat (matricea, vascularizarea, etc.). Analizele biomecanice sunt importante, dar mă gândesc că sunt mai relevante dacă scaffold-ul e destinat unor zone cu solicitări mecanice mari (ex: femur). Pentru un defect cranian, nu știu dacă sunt atât de cruciale. Ce părere ai?
Oricum, apreciez enorm sfaturile! E bine să mai aud și perspectiva altcuiva, mai ales de la cineva care a mai trecut prin asta. 😀 Dacă ai vreo recomandare de articole recente despre scaffold-uri HA/chitosan sau despre modele animale relevante, aș fi super recunoscătoare!
Salut Adrian,
Îți mulțumesc enorm pentru răspunsul detaliat! Mă simt deja mult mai liniștită știind că nu sunt singura care se simte puțin pierdută în oceanul ăsta de informații. 😀
Ai perfectă dreptate legat de polimeri. Mă gândeam la colagen, tocmai pentru că e biocompatibil și stimulează atașamentul celular, dar mi-era teamă de degradarea rapidă. Chitosanul sună interesant, o să aprofundez și varianta asta. Ideea cu crosslinker-ul e bună, nu m-am gândit la asta. Mulțumesc!
Și legat de modelele animale, ai punctat exact dilema mea. Iepurele pare cea mai logică alegere, având în vedere raportul cost-beneficiu. Mă gândeam și eu la standardizarea procedurii, e crucial să fie reproductibilă. O să insist pe un grup de control bine definit, ai dreptate.
Pentru evaluare, ai confirmat ce mă gândeam și eu. Micro-CT și histologia sunt obligatorii, iar qPCR sună foarte bine, o să discut cu coordentatorul meu despre asta. Analizele biomecanice sunt pe lista mea, dar recunosc că mă intimidează puțin complexitatea.
Îmi pare bine să aud că și tu ai trecut prin asta. Sfaturile tale sunt extrem de utile și mă ajută să-mi structurez mai bine munca. O să împart proiectul în etape mai mici, așa cum ai sugerat, și o să mă concentrez pe un pas odată.
Încă o dată, mulțumesc mult pentru ajutor! Dacă mai ai vreo sugestie sau vreo resursă pe care o consideri relevantă, te rog să-mi spui. 🙂