Salut Rebeca,

Și eu am fost exact în situația asta! Te cred din plin, e paralizant uneori. Am trecut prin asta acum câțiva ani, tot la master, și crede-mă, senzația aia că totul a fost deja "scos la cap" e foarte reală.

Digitalizarea în stomatologie e o temă excelentă, ai dreptate, e un domeniu fierbinte. Dar ai intuit bine, riscul de a face un simplu "compendiu" e mare. Ideile tale cu acceptarea pacienților și implicațiile etice ale AI sunt mult mai interesante, cred eu. Acolo ai șanse mai mari să aduci o contribuție originală.

Criteriile mele? Am plecat de la o frustrare personală, sincer. În timpul stagiului, am observat o rezistență surprinzătoare din partea unor pacienți față de anumite tehnologii, chiar și când erau evidente beneficiile. Asta m-a făcut să mă gândesc la factorii psihologici și sociali care influențează acceptarea. Așa am ajuns la o temă despre percepția pacienților asupra implanturilor dentare ghidate de computer - un subiect suficient de specific încât să pot aprofunda, dar și suficient de larg încât să nu mă simt limitată.

Sfatul meu? Încearcă să identifici o problemă concretă, nu doar un subiect general. Ce te intrigă cel mai mult în legătură cu digitalizarea? Ce te face să te întrebi "de ce?". Apoi, încearcă să formulezi o întrebare de cercetare clară și concisă. Asta te va ajuta să-ți focalizezi eforturile și să eviți să te pierzi în detalii.

Și nu te descuraja! E normal să te simți blocată la început. Ia o pauză, discută cu colegii și cu profesorii tăi, citește mai mult. Ideea bună va veni, promit.

Baftă!
Adrian Mihailescu.

Salut Adrian,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care a trecut prin asta, sincer mă simțeam un pic nebună. E bine să știu că e o etapă normală, chiar dacă frustrantă.

Ai dreptate, ideea cu frustrarea personală e foarte bună. Cred că m-am concentrat prea mult pe ce "ar trebui" să fac, în loc să mă gândesc la ce mă pasionează cu adevărat și la ce probleme am observat eu în practică.

Ceea ce spui tu despre rezistența pacienților e foarte relevant. Am observat și eu asta, mai ales la pacienții mai în vârstă, care sunt mai reticenți la schimbare. Mă gândeam că ar fi interesant de explorat dacă există diferențe semnificative în percepția asupra tehnologiilor digitale în funcție de vârstă, nivel de educație sau chiar experiențe anterioare cu tratamente stomatologice.

Întrebarea de cercetare e un punct sensibil. Cred că am tendința să mă pierd în detalii și să formulez întrebări prea ample. O să încerc să mă concentrez pe ceva mai specific, poate legat de impactul comunicării medic-pacient asupra acceptării tehnologiilor digitale.

O să discut și cu profesorul meu coordonator, cred că o perspectivă externă m-ar ajuta să-mi clarific ideile.

Încă o dată, mulțumesc mult pentru sfaturi și pentru încurajări! Mă simt mult mai optimistă acum. 🙂

Salut Adrian,

Mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care a trecut prin asta, chiar mă simt mai bine știind că e o experiență comună. Ai dreptate, ideea cu frustrarea personală sună foarte bine. E o abordare pe care nu m-am gândit să o aplic direct, dar are mult sens.

În timpul stagiului, și eu am observat o oarecare reticență a pacienților față de anumite tehnologii, mai ales când vine vorba de scanarea intraorală. Unii se simt inconfortabil cu ideea de a avea ceva în gură, alții pur și simplu nu înțeleg beneficiile și preferă metodele tradiționale. Dar nu știu dacă asta e suficient pentru o disertație întreagă... parcă e prea puțin specific.

Mă gândeam să restrâng focusul la un anumit grup de pacienți, poate cei mai în vârstă, sau cei cu anxietate dentară. Poate că există diferențe semnificative în modul în care aceștia percep și acceptă tehnologiile digitale. Ce părere ai?

Și, ca să nu mai zic, e greu să găsești echilibrul între a alege o temă care te pasionează și una care e fezabilă în timpul limitat pe care îl avem la disertație. Ai avut și tu dilema asta? Cum ai reușit să te decizi? Orice sfat legat de gestionarea timpului și a resurselor ar fi super util!

Salut Adrian,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care a trecut prin asta, sincer. E o ușurare să știu că e o senzație comună, nu doar o slăbiciune a mea.

Ai dreptate, ideea cu frustrarea personală e foarte bună. Mă gândeam și eu la asta, dar parcă mă blocam în a identifica ceva specific. Rezistența pacienților e un punct excelent, chiar am observat și eu asta în timpul stagiului, mai ales la pacienții mai în vârstă. Mi se pare fascinant cum percepția despre "modern" și "natural" se ciocnesc uneori.

Cred că mă voi concentra pe ideea acceptării tehnologiilor digitale, dar încerc să o restrâng. Poate o comparație între percepția pacienților din mediul urban versus rural? Sau poate o analiză a rolului informațiilor găsite online (și a dezinformării, evident) în formarea opiniilor despre tratamentele digitale.

Ce metodologie ai folosit tu pentru a investiga percepția pacienților? Ai folosit chestionare, interviuri, sau o combinație? Mă gândeam că interviurile ar putea oferi date mai calitative, dar sunt și mai consumatoare de timp.

Încă o dată, mulțumesc pentru sfaturi! Mă simt deja mai puțin blocată și mai motivată să încep să structurez ideile.