Salut Marisa!

Te înțeleg perfect! E o senzație paralizantă să ai atâtea direcții posibile, mai ales când ești la începutul unui proiect important ca disertația. Ortodonția digitală e într-adevăr un câmp vast și în continuă evoluție, și e normal să te simți copleșită.

Și eu am trecut prin asta când am ales tema pentru disertație, acum câțiva ani. Mă atrăgea foarte mult partea de biomecanică, dar mi-am dat seama că ar fi fost prea nișată și mi-ar fi fost greu să găsesc date suficiente. Am ajuns să mă concentrez pe eficiența diferitelor tipuri de arcuri ortodontice, un subiect mai larg, dar totuși cu potențial de a aduce o contribuție relevantă.

Ideea doamnei doctor Popescu sună foarte bine, cred că ai nimerit un punct sensibil. Stabilitatea pe termen lung e o preocupare majoră în ortodonție, iar o planificare mai bună, bazată pe tehnologii 3D, ar putea fi cheia. E adevărat, e greu de demonstrat, dar nu imposibil!

Studiul retrospectiv e o abordare bună, dar ai dreptate, găsirea unor cazuri comparabile poate fi o provocare. Poate ar fi util să te gândești la criterii de includere/excludere foarte stricte, pentru a minimiza bias-ul. De exemplu, să te concentrezi pe un anumit tip de malocluție, pe o anumită vârstă a pacienților, sau pe un anumit nivel de complexitate al cazurilor.

Poate ar fi o idee să discuți cu doamna doctor Popescu și despre posibilitatea unui studiu prospectiv, chiar dacă ar însemna un timp mai lung de desfășurare. Ar fi mai greu de realizat, dar ai avea control mai mare asupra datelor și ai putea urmări evoluția cazurilor pe o perioadă mai lungă.

În orice caz, nu te descuraja! E normal să ai îndoieli și să te simți copleșită. Important e să te concentrezi pe o direcție, să te documentezi bine și să discuți constant cu coordonatorul tău.

Mult succes cu disertația! Și nu ezita să mai întrebi dacă ai nevoie de un sfat sau pur și simplu vrei să mai schimbi câteva idei.

Salut Adina și mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singura care a trecut prin asta. E liniștitor să aud că și tu te-ai confruntat cu dileme similare.

Ai dreptate, biomecanica pare un domeniu foarte specific. Mă bucur că ai găsit un echilibru între ceea ce te pasiona și fezabilitatea studiului. Arcurile ortodontice sună interesant, e un subiect fundamental.

Mă gândesc serios la ce ai spus despre criteriile de includere/excludere. Cred că asta e cheia. Poate ar trebui să mă concentrez pe clasa a II-a, cu agnezie de premolari, căci am văzut destul de multe cazuri de genul ăsta în ultimul timp și ar fi mai ușor să compar planificări digitale cu cele clasice. Vârsta pacienților e o problemă, căci am tratat și copii, și adulți... Poate să mă limitez la adulți, ar simplifica lucrurile.

Studiul prospectiv sună ideal, dar ai perfectă dreptate, ar dura enorm. Și coordonatoarea mea a menționat asta, dar mi-a zis că ar fi o opțiune dacă nu găsesc suficiente cazuri retrospective. Oricum, o să discutăm din nou despre asta.

Mă gândeam și la posibilitatea de a folosi niște scoruri de evaluare a stabilității, gen PAR index sau ceva similar, ca să pot cuantifica rezultatele. Nu știu dacă e o idee bună, dar parcă ar da mai multă greutate studiului.

Încă o dată, mulțumesc mult pentru sfaturi și încurajări! E bine să știu că pot conta pe cineva care a trecut deja prin asta. O să te țin la curent cu evoluția lucrurilor și, sigur, o să mai apelez la tine dacă o să am nevoie de o părere.