Salut!
A mai lucrat cineva cu cazuri de traumatisme maxilo-faciale pentru lucrarea de disertație/teză? Mă cam chinui să găsesc o abordare metodologică solidă. Mă gândeam la un studiu retrospectiv pe baza unor cazuri clinice, dar sincer, nu știu dacă e suficient de original.
Am găsit niște articole interesante despre reconstrucția cu lambouri musculare, dar mi se pare că e un subiect deja destul de bătătorit. Coordentatorul meu zice să mă concentrez pe aspectele psiho-sociale ale recuperării, dar nu prea am background în psihologie și mi se pare o schimbare bruscă de direcție.
Mă lupt cu asta de câteva zile și încep să mă simt un pic blocată. Orice sugestie, chiar și o direcție de cercetare mai puțin convențională, ar fi super utilă. Poate cineva a încercat o abordare mixtă, combinând aspecte clinice cu cele psihologice?
Mulțumesc!
Magda.cretu
Salut Magda,
Înțeleg perfect frustrarea. Trauma maxilo-facială e un domeniu complex și, ai dreptate, reconstrucția cu lambouri musculare e cam "uzată" ca subiect de teză. Și coordonatorul tău are un punct, aspectele psiho-sociale sunt foarte importante, dar e clar că o schimbare bruscă de direcție când nu ai background-ul necesar te poate bloca.
Studiul retrospectiv pe cazuri clinice e o abordare solidă, dar, așa cum spui, originalitatea e o problemă. Poate ar fi bine să te gândești la o nișă în cadrul traumatismelor maxilo-faciale. De exemplu, te-ai putea concentra pe un anumit tip de fractură (mandibulară, zigomatică, etc.) și să analizezi impactul diferitelor tehnici de fixare (plăci, șuruburi, etc.) asupra calității vieții pacienților. Aici ai putea introduce și o componentă psiho-socială, dar una mai legată de funcționalitate: dificultăți în alimentație, vorbire, impactul asupra imaginii de sine.
O abordare mixtă ar fi ideală, dar trebuie să fie bine gândită. Poate nu trebuie să te arunci direct în psihologie profundă, ci să te concentrezi pe anxietatea legată de procedurile chirurgicale, frica de durere, sau impactul cicatricilor asupra percepției de sine. Poți folosi chestionare standardizate, simple, care să măsoare aceste aspecte.
Gândește-te și la factorii de risc. Există anumite categorii de pacienți (vârstnici, persoane cu comorbidități, etc.) care au o recuperare mai dificilă? Poți analiza datele retrospectiv și să identifici acești factori.
Nu te bloca pe ideea de "originalitate absolută". Important e să aduci o perspectivă nouă, chiar dacă e o combinație de elemente deja cunoscute. Și, cel mai important, discută din nou cu coordonatorul tău. Explică-i exact ce te frământă și propune-i câteva variante. Poate împreună găsiți o direcție care să te avantajeze.
Succes!
Adrian Costin.
Salut Adrian,
Îți mulțumesc enorm pentru răspunsul detaliat! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singura care se lovește de blocaje în etapa asta. Ai dreptate, ideea cu nișa e foarte bună. Mă gândeam la fracturile de mandibulă, fiind destul de frecvente și cu o varietate mare de tehnici de tratament.
Ce mi-a plăcut foarte mult la sugestia ta e legătura cu calitatea vieții, dar păstrând-o ancorată în aspectele funcționale. Asta ar permite să introduc o componentă psiho-socială fără să mă simt complet depășită de situație. Chestionarele standardizate sună foarte bine, o să caut câteva potrivite.
Factorii de risc e o idee excelentă! Nu m-am gândit la asta, dar cred că ar putea fi o direcție interesantă, mai ales că am acces la o bază de date destul de consistentă cu cazuri clinice.
Ai perfectă dreptate și în privința originalității. Mă obsedează puțin ideea asta, dar probabil că o perspectivă nouă poate veni și din combinarea unor elemente deja cunoscute.
O să discut din nou cu coordonatorul meu, o să-i prezint ideile tale și sper să ajungem la un consens. Mă simt mult mai optimistă acum, mulțumesc încă o dată pentru ajutor!
Magda.cretu