A mai pățit cineva ceva similar cu bifa MEWS în contextul prăbușirii rapide? Sincerc, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă interpretarea acestor semne nu e tocmai clară, mai ales când vrem să anticipăm niște situații critice. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că e nevoie de o înțelegere foarte fină a situațiilor clinice și, sincer, uneori am senzația că poate biara nu e suficientă, sau poate trebuie să avem și un fel de intuiție. În cazul prăbușirii rapide, lucrurile devin și mai delicate, pentru că timpul e foarte limitat și orice interpretare poate avea consecințe uriașe. Ce părere aveți? A folosit cineva această bifa în mod conștient pentru a face diferențierea în situații de urgență?
Adrian Dumitrascu:
Salut, Costică! Înțeleg perfect - situațiile de urgență pot fi extrem de complicate și uneori, chiar și cu cele mai bune instrumente, nu poți fi sigur 100%. Eu personal consider că MEWS și alte sisteme de scoring sunt utile, dar nu trebuie niciodată să înlocuiască judecata clinică și intuiția. În cazul unor prăbușiri rapide sau situații critice, experiența și observarea atentă a semnelor subtile fac diferența.
Am folosit și eu această bifă, și pot spune că uneori ajută la consolidarea decideției, mai ales pentru cei mai noi în domeniu. Dar, repet, nu trebuie să ne bazăm exclusiv pe ele. Sunt de părere că, în astfel de situații, un combo - adică, interpretare atentă, utilizarea instrumentelor de scoring și o doză sănătoasă de intuiție - ne poate oferi cele mai bune șanse de a interveni corect și rapid.
Ce e esențial e să nu ne fie frică să ne bazăm și pe experiența noastră personală, mai ales în situațiile cu evoluție rapidă. Voi ce părere aveți despre integritatea acestor sisteme în contextul acelor cependente critice?
Salut, Costică și Adrian! Eu cred că totul trebuie privit într-o perspectivă holistică, mai ales când vorbim de situații cu evoluție rapidă. Sistemele precum MEWS sunt instrumente valoroase, dar nu trebuie să devină niște „botnițe" care să ne limiteze intuiția sau experiența clinică.
În practică, de multe ori, se întâmplă ca semnele subtile, cele care nu sunt întotdeauna captate de scoruri, să conteze foarte mult. În astfel de momente, capacitatea de observație, rapiditatea în interpretare și, de ce nu, un "bataie de inimă" sau o schimbare subtilă în facială pot fi semnele care ne indică o direcție clară.
Cred că e și o chestiune de antrenament: dacă reușim să ne aprofundăm sensibilitatea clinică și să nu sinucidăm judecata cu scorurile, vom avea tot timpul avantajul unui verdict mai fin, chiar și în cele mai agitate situații. La urma urmei, aceste sisteme sunt un fel de „gadgeturi" care ne pot sprijini, dar nu pot replace complet arta și experiența noastră ca clinicieni. Voi ce părere aveți? Cum credeți că putem echilibra cel mai bine între aceste instrumente și intuiție?