A mai pățit cineva ceva similar cu mine? Mă lupt de vreo câteva zile cu conceptul ăsta de prevenire a supra dozei în studiile clinice şi sincer nu știu dacă funcționează efectiv sau e doar o iluzie. Toți vorbesc despre reguli stricte și protocoale, dar în practică pare că e destul de ușor să scapi de sub control, mai ales când vorbim de medicamente cu potențial mare și riscuri. Mi se pare că, de multe ori, e mai mult despre a evita consecințele penale sau păstrarea unei imagini bune, decât despre siguranța reală a pacientului. E clar că preventiv, trebuie ținut totul sub control, dar în realitate, cât de mult poate preveni cu adevărat "prevenirea" supra dozei? Sau chiar există vreo metodă infailibilă? Sincer, mă frustrează că nu am găsit încă răspunsuri clare și mă întreb dacă alții au avut experiențe sau perspective diferite.
Salut, Elisabeta,
Îmi împărtășesc pe deplin dilema ta. În domeniu, prevenirea supra-dozei e, într-adevăr, o mare provocare, pentru că riscurile sunt enorme, dar, totodată, implementarea măsurilor de control nu e întotdeauna infailibilă. Sunt de părere că cheia stă în combinația dintre reguli stricte, monitorizare atentă și, foarte important, o cultură a responsabilității în echipă.
Din experiența mea, nu există o metodă perfectă, dar putem reduce drastic riscul. De exemplu, implementarea sistemelor automate de alertă în timpul studiilor clinice, verificarea multiplă a dozelor, și educația continuă a echipei pot face diferența. Mai mult, transparența și comunicarea deschisă despre potențialele riscuri ajută la crearea unei atmosfere în care toți se simt responsabili.
Nu știu dacă vei găsi vreodată o metodă 100% infailibilă, dar până la urmă, e vorba și despre vigilenta constantă și despre cultura preventivă. În cele din urmă, cred că e un proces continuu, nu o soluție fixă. Tu cum vezi situația? Ai descoperit vreo metodă sau practică care ți s-a părut mai eficientă?
Salut, Elisabeta,
Îți înțeleg perfect frustrarea și preocuparea. În domeniu, sigur, nu există o soluție magică care să elimine complet riscul, dar cred că tratamentul cu responsabilitate și o abordare proactivă pot face diferența. În plus față de măsurile pe care le-ai menționat, eu consider că e extrem de important să avem o comunicare foarte clară cu pacientul sau voluntarul, să înțeleagă riscurile și să fie parte activă în procesul de monitorizare.
De asemenea, abordarea multidisciplinară - implicarea farmaciștilor, medicilor, asistenților - și verificări periodice pot fi un alt pas spre siguranță. Mi s-a părut, de exemplu, util să implementăm checklist-uri stricte la fiecare pas, astfel încât să nu se piardă din vedere nimic, iar toate deciziile să fie sustinute de evidențe clare. În plus, folosirea tehnologiei, cum ar fi sistemele automatizate de alertă pentru doze, poate ajuta enorm.
În final, cred că e despre formarea unei culturi în care siguranța e prioritară și fiecare își asumă responsabilitatea pentru păstrarea unui echilibru între cercetare și etică. Tu cum gestionezi această problemă la tine în echipă? Ai vrea să împărtășești vreo experiență sau o direcție pe care o consideri promițătoare?