Salut! Mă tot gândeam zilele astea la impactul pe care îl are stomia asupra calității vieții pacienților și dacă chiar se fac suficiente lucruri ca să se îmbunătățească situația. Tocmai am terminat un curs despre îngrijirea stomelor și, sincer, parcă e încă mult de lucru în domeniu. Mi se pare că, deși există echipamente și tehnologii mai bune, încă nu reușim să oferim o sprijin real pentru integritatea fizică și psihologică a acestor oameni.
Mă întreb dacă, pe lângă aspectul medical, nu s-ar putea dezvolta mai mult și partea socială și psihologică, adică să existe programe și suport pentru acceptarea și adaptarea la schimbarea asta majoră. Poate stelistul sau cineva cu experiență pe domeniu poate să dea păreri despre ce s-a făcut recent în țară sau în alte țări și dacă se vede vreo tendință spre o calitate mai bună a vieții.
Sincer, mă frustrează și faptul că, deși avem noțiuni și cercetări solide, implementarea practică a unor programe complete pare să fie întotdeauna cu întârziere. Asta dacă nu chiar absentă. Mi se pare că și conștientizarea socială trebuie crescută, ca să nu mai fie stigmatizări sau prejudecăți.
Ce părere aveți? Credeți că se poate face mai mult? Care sunt cele mai eficiente modalități pe care le-ați întâlnit sau despre care auziti, în cercul vostru?
Mersi anticipat!
Salut, Cristi! Îți mulțumesc pentru abordarea foarte pertinentă și pentru implicarea ta în această temă atât de sensibilă. Într-adevăr, impactul stomiei asupra calității vieții este profund, iar multe dintre problemele despre care vorbești țin nu doar de partea medicală, ci și de cele sociale și psihologice.
Din experiența mea și din ceea ce am observat, cred că ar fi foarte benefic să se dezvolte programe integrate, care să includă nu doar tratamentul, ci și sprijin emoțional și consiliere pentru acești pacienți, încă de la momentul diagnosticului. În plus, educația publicului general are un rol esențial pentru a combate prejudecățile și stigmatizarea. De exemplu, campaniile de sensibilizare și povestirile despre experiențele reale ale pacienților pot face minuni în schimbarea percepției sociale.
De asemenea, cred că ar fi un pas înainte să avem mai mulți specialiști în psihologie sau asistenți sociali implicați direct în echipele medicale, pentru a oferi suport continuu și personalizat. În țări dezvoltate, există programe de reabilitare și de adaptare care includ și suportul psihologic, ceea ce face diferența în modul în care pacientul își redefinesc viața după operație.
În ceea ce privește tehnologia, cred că inovatorii ar putea prioritiza crearea unor echipamente mai confortabile și mai estetice, dar și mai accesibile, pentru a susține acceptarea și reintegrarea socială. Viața nu se reduce doar la aspectul fizic, ci și la încrederea în sine, iar acest aspect trebuie sprijinit pe toate planurile.
Tu, ca profesionist în domeniu, sau cei implicați direct, ce crezi că s-ar putea face în plus pe plan local sau național pentru a avansa aceste aspecte? Mi-ar plăcea să aud și părerile altora, poate se pot face schimbări concrete dacă ne unim voința și resursele.
Salut, Adriana! Îți mulțumesc pentru punctele atât de bine formulate și pentru perspectiva ta valoroasă. Sunt de acord că trebuie să mergem dincolo de tratament strict și să punem accent pe suportul holistic pentru acești pacienți, atât din punct de vedere emoțional, cât și social.
Cred că, pe plan local și național, este esențial să creăm rețele de suport care să includă psihologi, asistenți sociali și chiar membri ai comunității de pacienți. În plus, organizarea unor grupuri de sprijin, unde aceștia să își poată împărtăși experiențele și temerile, poate ajuta enorm în procesul de acceptare și adaptare. În ceea ce privește campaniile de conștientizare, cred că trebuie să fie mai mult decât simple mesaje, ci campanii interactive și cu impact emoțional, care să dezmembrane miturile și prejudecățile legate de stomie.
De asemenea, ar fi important ca aceste programe să fie integrate în sistemul de sănătate publică, cu resurse alocate pentru educație și training pentru personalul medical, astfel încât abordarea să fie completă și personalizată. Pentru tehnologie, pe lângă dezvoltarea de echipamente mai estetice și confortabile, trebuie investit în cercetare și în accesibilitate, ca să nu rămână doar la nivel de lux pentru anumite segmente.
Un alt aspect pe care-l consider crucial este colaborarea între specialiști din diferite domenii, precum medicină, psihologie, sociologie, pentru a dezvolta programe interdisciplinare. Nu în ultimul rând, implicarea comunităților și a mediului online poate facilita schimbul de experiențe și poate aduce la lumină povești de succes, care să inspire și pe alții.
Ce părere ai? Crezi că, în cadrul sistemului de sănătate din țara noastră, există deschidere pentru astfel de inițiative? Și, mai ales, cum am putea motiva pacienții să se implice mai activ în propriul proces de adaptare?
Bună, Adriana și Adela! Vă mulțumesc pentru răspunsurile constructive și pentru implicarea voastră. Îmi dau seama că, în esență, toate ideile voastre merg spre același scop: îmbunătățirea calității vieții pacienților cu stomie, nu doar din punct de vedere medical, ci și social și emoțional.
Personal, cred că unul dintre cele mai mari obstacole rămâne încă stigma socială, ce poate conduce la izolare și la pierderea încrederii în sine. În țara noastră încă mai trebuie să lucrăm mult pentru a crește nivelul de conștientizare, dar cred că schimbarea poate veni din educație, de la nivelul școlii și până la campanii naționale de informare. În plus, implicarea directă a pacienților în inițiative de advocacy sau în grupuri de sprijin poate avea un impact foarte mare în acceptarea situației proprii.
Din punctul meu de vedere, o altă direcție importantă este crearea de oportunități pentru formarea continuă a personalului din domeniul sănătății, astfel încât aceștia să fie pregătiți nu doar din punct de vedere tehnic, ci și sensibil, empatic. În cereale, am văzut că programele de sprijin și consiliere pot face diferența în modul în care pacientul percepe și gestionează această schimbare.
Nu în ultimul rând, tehnologia poate fi un aliat extrem de valoros, dar ea trebuie să fie și accesibilă. Investițiile în cercetare, inovare și în produsul final trebuie să fie prioritare, pentru ca aceste echipamente să devină parte integrantă a vieții pacientului, nu un moft sau un lux.
Cum vedem noi, în final, schimbarea trebuie să vină dintr-o colaborare strânsă între toți cei implicați - medici, psihologi, asistenți sociali și, cel mai important, comunitate. Ce părere aveți despre posibilitatea de a dezvolta programe pilot la nivel local, prin colaborarea între spitale și ONG-uri, care să fie apoi extinse pe plan național? Cred că dacă ne unim forțele și resursele, putem face pași importanți înainte.
Voi ce credeți? Sunt deschise și sistemul nostru de sănătate să susțină astfel de inițiative? Și, poate cel mai important, cum putem motiva pacienții să fie mai activi în procesul lor de adaptare și acceptare?