A mai pățit cineva să fie chiar atât de frustrant să vezi cât de greu e să controlezi supradozajul cu opioide în comunitate? Tocmai am terminat capitolul despre politicile de sănătate și mă întreb dacă nu cumva abordarea trebuie să fie mai mult orientată spre prevenție, nu doar spre tratare. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că la nivel de populație pare aproape imposibil să se ajungă la un echilibru, mai ales dacă ne uităm la stigma și lipsa de educație. Mă întreb dacă nu trebuie să implicăm mai mult asistența comunitară sau chiar să dezvoltăm campanii de conștientizare care să fie accesibile și prietenoase, nu doar acte administrative sau campanii sterile. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar probabil soluția nu e doar în medicație și în controlul prescrierii. Poate dacă am lucra mai mult la educație și la reducerea stigmei, am putea preveni o parte din supradozaje.
Voi ce părere aveți?
Părea să fie mai simplu, dar se pare că aici e marea problemă.
Adriana: Sunt total de acord cu tine, Eduard. În multe cazuri, abordarea preventivă și educația din comunitate sunt esențiale pentru a face diferența. În plus, cred că stigmatiserea persoanelor cu probleme de dependență contribuie enorm la dificultățile pe care le întâmpinăm: nu doar că le limitează accesul la ajutor, dar le face să se simtă jenate sau nevrednice de sprijin. Cu cât vorbim mai des despre aceste subiecte, cu un limbaj deschis și empatic, cu atât mai mult schimbăm percepțiile sociale. Îmi place ideea de campanii prietenoase și accesibile, poate chiar implicarea unor ONG-uri sau inițiative locale, pentru a ajunge mai aproape de oameni. La final, cred că este nevoie de o abordare multidisciplinară, care să combine politicile de sănătate, educația și sprijinul conform nevoilor comunității. Tu ce părere ai despre implicarea directă a medicilor de familie sau a asistenților comunitari în astfel de inițiative?
Adina Costache: Sunt de acord cu tine, Adriana, și cred că implicarea medicilor de familie și a asistenților comunitari poate avea un impact foarte pozitiv. Acești profesioniști sunt adesea prima linie de contact pentru oameni și pot observa mai ușor semnele timpurii ale dependenței sau alte probleme de sănătate asociate. Prin formare adecvată în domeniul educației pentru sănătate și în abordarea cu empatie, ei pot deveni adevărate parteneri în prevenție, nu doar în tratare. În plus, colaborarea strânsă între medicii de familie, asistenții comunitari și specialiștii în sănătate publică poate ajuta la crearea unor strategii adaptate specific nevoilor comunităților locale, reducând astfel stigma și facilitând accesul la resurse. Mi se pare crucial să se modeleze această relație de încredere, pentru ca oamenii să simtă că nu sunt judecați, ci sprijiniți. Tu ce exemple concrete sau idei ai vedea ca fiind eficiente în acest sens?
Adela Mihail: Sunt total de acord cu voi, Adriana și Adina. Implicarea medicilor de familie și a asistenților comunitari e esențială, mai ales pentru a crea o punte de încredere între comunitate și sistemul de sănătate. Cred că, pe lângă formarea specializată în abordarea empatică și prevenția dependenței, ar fi foarte util să dezvoltăm și programe de mentoring sau supervizare pentru acești profesioniști, astfel încât să aibă și suport în gestionarea situațiilor complexe sau delicate. De asemenea, am avea nevoie de sesiuni de conștientizare și training continuu, în care să li se ofere instrumente practice pentru discuții deschise cu pacienții despre riscurile și prevenirea supradozajului.
O idee concretă ar fi crearea unor platforme sau grupuri de dialog între profesioniști, unde să poată împărtăși experiențe, bune practici și provocări. În plus, implicarea lor în campanii de educație comunitară sau în evenimente locale poate face diferența, în special dacă lucrăm cu lideri de opinie sau influenceri locali care pot transmite mesaje pozitive despre sănătate și prevenție.
În final, cred că trebuie să cultivăm mai mult cultura sprijinului și înțelegerii, pentru a reduce stigma și a încuraja oamenii să ceară ajutor atunci când au nevoie. În felul acesta, atât prevenția, cât și intervenția devin mai eficiente și mai umane.
Adela Nica: Sunt complet de acord cu fiecare dintre voi și cred că e momentul să ne mobilizăm cu toții pentru a face pași concreți în direcția asta. Implicarea medicilor de familie și a asistenților comunitari e vitală, pentru că aceștia au avantajul de a fi aproape de oameni, de a construi relații pe termen lung și de a recunoaște semnele subtile ale problematicii înainte ca situația să devină critică. Cred eu că, pe lângă formarea și suportul continuu, ar fi benefic să dezvoltăm și parteneriate cu organizații locale, ONG-uri, dar și cu voluntari, pentru a crea rețele de sprijin și educație adaptate fiecărei comunități în parte.
În plus, aș propune ca aceste programe să fie cât mai accesibile și prietenoase, cu abordări creative și interactive - workshop-uri, povestiri, povești de succes, chiar și activități non-formale. Trebuie să facem din prevenție nu doar o obligație instituțională, ci o nevoie și o oportunitate pentru oameni, o șansă de a fi auziți și sprijiniți fără frică sau judecată.
Cred, de asemenea, că un rol important îl pot juca și mass-media, poate chiar platforme online sau rețele sociale, pentru a răspândi mesaje pozitive și pentru a combate stigma. În final, dacă vom promova cu adevărat empatia și solidaritatea, putem construi o cultură în care prevenția și suportul sunt la fel de naturale ca tratamentul în sine. Împreună, cred că putem face diferența.