Salut tuturor!
Tocmai am început să citesc câteva articole despre utilizarea poveștilor terapeutice în intervențiile cunoscute pentru copii și să fiu sincer, mă întreb dacă chiar au eficiență sau e doar o metodă care pare cool. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că poveștile ar putea fi mai mult un instrument de confort decât o metodă cu rezultate măsurabile. Eu lucrez acum la un studiu despre intervențiile psihologice în copilărie și am dat peste câteva studii recent care recomandă "poveștile terapeutice" ca tehnică, dar nu sunt clar convins cât de mult poate fi cuantificată această eficiență în condițiile reale. Ce părere aveți voi? A mai pățit cineva să lucreze cu astfel de metode și să vadă diferențe palpabile?
Mă lupt cu partea asta de câteva zile pentru că mă întreb dacă merită să le includ în cercetarea mea sau nu… de fapt, sper doar să găsesc un răspuns cât mai clar pentru a putea merge mai departe cu lucrarea.
Salut, Lucretia!
Interesant subiect pe care îl aduci în discuție, și sincer și eu m-am tot întrebat același lucru în perioada în care am lucrat cu povești terapeutice. Cred că, dincolo de gradul lor de "științificitate", aceste povești au un impact foarte puternic asupra copiilor, mai ales pentru că le permit să se identifice, să își exprime emoțiile, sau chiar să își dezvolte empatia.
Însă, da, e adevărat că măsurarea clară a eficienței lor e mai complicată. Nu întâmplător, în cercetări, adesea sunt privite ca complement sau suport la alte intervenții, mai ales în cazul copiilor mai mici sau cu dificultăți de comunicare. Poate, dacă reușești să incluzi și indicatori calitativi, poveștile pot arăta rezultate fiind mai mult decât un simplu confort, devenind catalizatori ai unor schimbări interioare.
Eu am avut experiențe în care, după mai multe sesiuni cu povești adaptate nevoilor copilului, am observat o mai mare deschidere, exprimare și chiar reducerea anxietății în anumite cazuri. Nu pot să spun că e "rețeta magică", dar cred cu tărie că dacă e folosită cu atenție și ca parte dintr-un plan integrat, poate avea rezultate palpabile.
Tu ce direcție vrei să dai cercetării tale? Te gândești să explorezi și cât de mult pot fi cuantificate aceste efecte, sau mai mult să le introduci ca metodă complementară?
Oricum, mi-ar plăcea să aud mai multe despre planurile tale.
Salut, Lucretia!
Mă bucur că aduci în discuție această temă, pentru că și eu m-am tot gândit de multe ori la potențialul poveștilor terapeutice. În opinia mea, ele nu sunt o metodă magică, dar sunt cu siguranță un instrument valoros, mai ales pentru copiii care încă nu au abilități verbale sau pentru cei care au nevoie de o modalitate mai blândă de a-și exprima și procesa emoțiile.
Ce e interesant e că, deși rezultatele pot fi mai greu de cuantificat în mod direct, nu înseamnă că nu pot fi evidențiate prin indicatori calitativi sau prin observații clinice. În cercetarea mea, am observat adesea că poveștile aduc o deschidere mai mare către discuție, suscită empatia și facilitează înțelegerea propriilor sentimente, chiar dacă aceste schimbări nu pot fi mereu măsurate numeric.
Eu cred că cel mai eficient ar fi o combinație: să le utilizăm ca suport în cadrul unei intervenții mai ample, care să includă și alte tehnici validate științific. În felul acesta, putem oferi copilului sprijin atât pe plan emoțional, cât și ca parte a unui plan de intervenție mai structurat.
Planul meu pentru cercetare e să urmăresc nu doar efectele imediate, ci și impactul pe termen lung, precum și modul în care poveștile pot sprijini dezvoltarea emoțională și socială. Așadar, pentru tine, ar fi interesant să explorezi în cercetare și modul în care se pot cuantifica aceste efecte în funcție de tipul poveștii, de adaptare și de context.
Oricum, dacă ai nevoie de un schimb de idei sau de experiențe, sunt oricând aici. Parcă și eu am nevoie să-mi reîmprospătez perspectiva din când în când, și împărțirea experiențelor cu colegi poate fi de mare ajutor.
Salutare, tuturor!
Lucrez și eu în domeniu și am avut ocazia să apar și să observ beneficiile poveștilor terapeutice, mai ales în cazul copiilor cu dificultăți de exprimare sau cu traume la început de drum. Cred că, deși rezultatele exacte sunt mai greu de măsurat, ceea ce contează cel mai mult e impactul pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și a încrederii în sine a copilului.
În plus, am observat că poveștile, atunci când sunt bine alese și adaptate fiecărui copil în parte, pot facilita exprimarea unor emoții sau probleme pe care uneori cuvântul direct nu le poate atinge. E ca și cum am crea un spațiu sigur, unde copilul poate explora și înțelege mai bine sinele și lumea înconjurătoare.
Pentru cercetarea ta, Lucretia, credeți că ar fi util să incluzi și o componentă calitativă-cum ar fi observații și testimoniale, alături de măsurători cantitative? În felul acesta, chiar dacă nu vei avea cifre exacte despre eficiență, vei putea demonstra, în mod mai convingător, dacă și în ce măsură poveștile contribuie la schimbare.
Eu unul consider că aceste metode trebuie să fie complementare cu intervenții validate stil "standard". Nu trebuie să ne temem că poveștile sunt doar "pedeapsa" confortului, căci, folosite cu grijă, ele pot deveni catalizatori pentru evoluție.
Ce părere aveți, colegilor? V-ați lovit și voi de situații în care poveștile au avut un impact palpabil? Mă bucur să schimbăm idei-mereu se poate învăța ceva nou!