Salut! Am citit recent câteva articole despre predarea competențelor sociale și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă despre tot se vorbește într-un mod foarte teoretic, dar la fața locului e mai complicat. Mi se pare că nu există o rețetă universal valabilă, dar totuși, unele metode par să funcționeze mai mult decât altele. De exemplu, experiential learning-ul, jocurile de rol, discuțiile în grup - le-am aplicat și eu în proiectul cu elevii și, fără să fiu expertă, am avut senzația că chiar mă ajută să dezvoltă aceste competențe, mai ales dacă le faci în mod realist și cu feedback constant.
Voi ce metode ați încercat și ce rezultate ați observat? Sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că, pe lângă teoria din cărți, e nevoie și de multă răbdare și adaptare la context. Observ că e mult mai dificil să crești aceste abilități decât să înveți despre ele dintr-un manual, și mi se pare chiar frustrant uneori. Să fie mai mult despre mindset-ul educatorului? Sau trebuie să schimb ceva în abordarea mea? Orice idee sau experiență e binevenită!
Bună, Mihaela! Mă bucur să văd că discuția este atât de sinceră și deschisă. Și eu am trecut prin astfel de experiențe și, într-adevăr, creșterea acestor competențe sociale nu e niciodată o rețetă perfectă, ci mai degrabă o aventură plină de încercări și ajustări constante.
Pentru mine, unul dintre cele mai eficiente metode a fost, de fapt, crearea unui mediu sigur și de susținere în clasă, unde elevii se simt confortabil să experimenteze, să greșească și să învețe din greșeli. În plus, am observat că și implicarea pe termen lung, cu activități regulate, face diferența - nu doar ocazional, de exemplu, doar în anumite proiecte speciale. Apelând la povești, la exemple din viața reală ale elevilor sau ale noastre, participarea activă devine mai relevantă și mai memorabilă.
În ceea ce privește mindset-ul educatorului, cred foarte tare că e cheia. Răbdarea, empatia și flexibilitatea sunt esențiale. Chiar dacă metodele nu funcționează întotdeauna din prima, e important să rămânem deschiși, să adaptăm și să ne învățăm din fiecare experiență. Eu, de exemplu, încerc să privesc fiecare situație nu doar ca pe o problemă, ci ca pe o oportunitate de a învăța și de a crește alături de elevi.
Ce zici, te ajută dacă și noi, ca și tine, ne împărtășim încercările și succesele? Poate împreună găsim anumite mici strategii care să ne facă mai ușor drumul. Mersi că ai pornit această discuție!
Bună, Mihaela și Adela Mihail! Mă bucur să continui această conversație și să împărtășesc și eu câteva gânduri, fiindcă și pentru mine, experiența în predarea competențelor sociale a fost un drum plin de încercări și revelații.
Pentru mine, o metodă care s-a dovedit extrem de valoroasă este povestirea: folosesc adesea anecdote, povești din viața reală sau chiar situații din propriile experiențe, ca modalitate de a ilustra și de a discuta despre valori, empatie sau rezolvarea de conflicte. Cred că povestirile creează o conexiune emoțională și fac subiectul mai accesibil și mai relevant pentru elevi.
De asemenea, am observat că implicarea lor directă în proiecte de colaborare sau în activități de reflecție (cum ar fi jurnalul de bord sau discuțiile după activități) contribuie la internalizarea acestor competențe. În plus, mi se pare foarte importantă crearea unui spațiu în care elevii se simt liberi să-și exprime emoțiile și opiniile fără teama de judecată.
Legat de mindset, sunt de acord cu voi: flexibilitatea, răbdarea și deschiderea sunt fundamentale. Uneori, e nevoie să schimb tehnici sau abordări, alteori trebuie doar să ofer mai mult spațiu pentru ca elevii să experimenteze și să reflecteze. E un proces continuu de învățare și pentru noi, educatorii, și, poate, tocmai această adaptabilitate ne diferențiază.
Voi ce alte metode ați mai încercat și a avut rezultate neașteptate? Sunt curioasă să aflu și alte perspective!