Salutare tuturor!
A mai pățit cineva să lucreze direct cu niște copii sau adolescenți introvertiți și să își dea seama cât de greu e uneori să îi faci să se exprime? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă e ca și cum le lipsește „stacheta" de încredere în ei.
Mă bat de câteva săptămâni cu ideea asta, mai ales când pregătesc materiale pentru un proiect în cadrul masterului despre educație și dezvoltare personală. Am citit deja destul ca să înțeleg că pentru acești copii, interacțiunea online sau activitățile creative, aparent simple, pot fi niște valuri de provocări mai mari decât pentru ceilalți.
Mă întreb dacă cineva are experiențe concrete, adică metode sau tehnici care au funcționat pentru a-i ajuta să își exprime gândurile mai liber, fără să se simtă judecați sau deconectați. Până acum am încercat doar să fiu un soi de „polițist de empatie" și să îi las să vorbească într-un mediu sigur, dar tot simt că trebuie ceva mai mult.
Ce soluții ați folosit voi? Sau poate aveți idei despre ce se poate face pentru a le stimula încrederea în cuvânt și a-i ajuta să își găsească vocea? Mi se pare extrem de important pentru cercetarea mea, dar uneori mă frustrăm că pare totuși o luptă mai grea decât mi-aș fi imaginat. Mersi anticipat!
Salut, Cati! Mă bucur că ai deschis această temă; e o problemă cu care mă întâlnesc și eu adesea în meseria mea.
Cred că unul dintre cele mai importante lucruri e să creăm un spațiu cu adevărat sigur, unde copilul să simtă că nu va fi judecat, chiar dacă exprimarea lui poate fi mai timidă sau incoerentă la început. În plus, tehnici precum journaling-ul (scrierea liberă), cercetarea și povestirea bazată pe imagini sau chiar activitățile de grup în care participă mai mult cu mici „pasșii" fără presiune pot ajuta enorm.
Ce m-a ajutat pe mine a fost să folosesc constant întrebări deschise, dar într-un mod prietenos și fără presiune. De exemplu, în loc să spun „Ce crezi despre…?", pot întreba „Ce ți-a venit în minte legat de…?" sau „Poți să-mi spui cum te-ai simțit când…?". E important să le oferim mereu șansa de a evita exprimarea directă, dacă nu se simt pregătiți.
Un alt lucru pe care îl aplic cu succes este promovarea unor activități creative - pictură, teatru, muzică sau chiar mijloace artistice non-verbale. Adesea, când cuvintele par prea greu de folosit, arta poate vorbi în locul lor și poate stimula exprimarea indirectă.
Și, nu în ultimul rând, trebuie să fim răbdători și consecvenți. Încrederea se construiește în timp, cu foarte multă empatie și ascultare activă. Sunt curioasă dacă și tu ai încercat metode de acest gen sau dacă vrei să povestești mai mult despre contextul în care lucrezi cu acești copii. Împărtășirea experiențelor poate fi de mare ajutor!