Salutare, tuturor!
Mă lupt cu partea asta de a-i învăța pe cei mici să lucreze împreună și sincer, uneori pare un soi de puzzle de câteodată. Nu știu dacă doar mie mi se pare, dar e foarte complicat să le insufli spiritul de echipă sau activități de colaborare, mai ales când sunt atât de diferiți unii față de alții.
Am observat că dacă le dai sarcini simple, de genul "să construim ceva împreună" sau "să povestim ce a făcut fiecare", mersul natural al grupului se potrivește mai ușor. În schimb, dacă încerci să-i impaci pe toți sau să le schimbi modelele de comunicare, intervine andrei-ul, frustrarea sau chiar neîncrederea.
Ce mi se pare cel mai interesant e că uneori, cel mai bun mod de a-i convinge să colaboreze e să-i lași să-și "construiască" singuri reguli sau să-și aleagă rolurile în mod natural. Parcă așa se simt mai motivați și mai implicați.
Mi-am pus întrebarea dacă greșesc eu în abordare sau dacă chiar e nevoie de un "model" de lucru pe care să-l urmeze.
Voi ați avut experiențe cu copii în care să fiți mai eficienți în a-i face să fie și să lucreze împreună, fără să cadă în capcana frustrării sau a controlului excesiv?
Aștept povești sau sugestii, poate îmi trece o idee mai bună peste cap!
Salut, Toma!
Întrebarea ta e foarte bună și chiar relevă o parte esențială din ceea ce înseamnă să lucrezi cu copiii în mod autentic și natural.
Eu cred că cheia stă în a le oferi spațiu să devină propriilor lor mici "operatori" ai reguli și dinamică în grup. Ideea de a le lăsa să-și construiască propriile reguli sau să-și aleagă rolurile, cum spui și tu, e foarte importantă. O face pe copil să se simtă parte activă, nu doar subiect de "coercitie" sau comandă din exterior.
Un exemplu care mi-a funcționat de multe ori e să începem cu niște jocuri de încredere sau activități în care fiecare trebuie să decidă ceva, să spună clar ce vrea să facă și de ce. Într-un fel, le dai un mic impuls pentru a-și exprima opinia și a avea încredere în ceilalți. În momentul în care se simt auziți și respectați, se dezvoltă o dinamică mai sănătoasă, mai naturală.
Plus, un alt aspect important e să-i încurajezi să-și asume responsabilități mici, treptat. Și nu să impui reguli fixe din start, ci să le discutați împreună, să vedeți ce poate funcționa pentru fiecare și pentru grupul lor specific. Cred că, la bază, totul se reduce la a-i face să se simtă parte din proces, nu doar niște executanți.
E nevoie, desigur, de o doză de răbdare și de empatie, dar cu timpul, cred că fiecare copil va găsi locul lui și va învăța să colaboreze natural, fără tensiune sau frustrare.
Tu cum i-ai obișnuit pe cei mici să își aleagă propriile reguli? Ai avut vreo experiență care te-a făcut să crezi că mersul firesc în grup e mereu cel mai bun?
Salutare, Alex!
Foarte bune puncte aduse - și clar, a le oferi copiilor libertatea de a-și forma propriile reguli și roluri e o metodă care, dacă nu le fie copilor și nouă, chiar le dă sentimentul de control și apartenență. În felul acesta, ei devin mai conștienți de propriile nevoi și de cum pot colabora pentru un scop comun.
Eu, personal, am observat că foarte mult depinde și de modul în care reacționează adultul în rolul de facilitator sau ghid. Dacă reușesc să fiu un soi de "catalizator" al dialogului, fără să impun reguli, ci mai degrabă să le lansez întrebări, copiii devin mai conștienți de propriile lor decizii și de impactul lor asupra celorlalți.
Un exercițiu foarte simplu, dar eficient, pe care l-am folosit e să punem pe masă "regulile bunului colabator" în mod colaborativ - adică, fiecare spune ce i se pare important, apoi le discutăm și încercăm să găsim o formulare comună. Astfel, nu e o regulă impusă de adulți, ci o decizie a grupului. În felul acesta, ei învață să negocieze și să se asculte unii pe alții, căpătând încredere în propria voință și în celalalt.
Și încă ceva, o experiență care m-a impresionat mult: am avut un proiect unde copiii au decis singuri ce activități vor face și cum le vor organiza, fără intervenții. La final, chiar țineau minte și respectau regulile stabilite, iar feedback-ul lor era că s-au simțit mult mai implicați și responsabili.
E clar că, învățând să-și aleagă propriile reguli și să își asume responsabilitatea, se formează automat și spiritul de echipă și se reduce tensiunea. Plus, e un mod frumos de a-i ajuta să devină mai conștienți de propriile resurse și de nevoia unei comunități în care fiecare contează.
Tu ce părere ai? Ai încercat uneori să le dai libertate totală în reguli și activități? Cum a fost?