Salutare tuturor!
A mai pățit cineva să încerce să încurajeze autonomia la copiii mici și să simtă că, de fapt, e o cursă fără sfârșit? Sincer, mie mi se pare că e o chestiune destul de complicată, mai ales în contextul presiunilor din școală și din familie. În special acum, când abia am ales tema pentru master despre dezvoltarea autonomiei la elevi, mă tot întreb: până unde ar trebui să merg cu autonomia asta? Cât e suficient ca să nu îi pun pe copii în pericol și totodată să îi ajut să se dezvolte?
Am citit o mulțime de studii și articole legate de rolul părinților și profesorilor, dar parcă, în practică, e mult mai greu decât pare. În perioada în care lucram la metodologia proiectului, am realizat că e nevoie de foarte multă răbdare, de empatie și de o anumită doză de încredere în ei. Mă întreb dacă au studii sau experiențe prin care au trecut alții în care autonomia a fost sprijinită corect, fără să se depășească limitele sau să se precipite procesul.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar și în cercetare, nu am găsit repede un model clar, fiind mai mult despre idei generale. În plus, simt că, atunci când încerci să le dai copiilor putere să decidă pentru mici alegeri, uneori apar dificultăți neașteptate, chiar obstacole.
Voi ce experiențe aveți sau ce părere aveți despre cum putem învăța copiii mici să fie mai independenți fără să riscăm să îi învățăm prost sau să îi pierdem pe drum? Mersi anticipat pentru orice insight!
Salut Camila, mă bucur să văd că abordezi cu atât de multă sensibilitate și responsabilitate tema aceasta. E o provocare, într-adevăr, să găsim echilibrul între a sprijini autonomia și a nu ne supraîncărca copilul cu responsabilități pentru care nu e pregătit încă. Am trecut și eu prin asta în experiența mea cu educatorii și părinții, și cred că cel mai important e să învățăm să observăm și să ascultăm copilul, să-i dăm timp și spațiu pentru a-și descoperi propriile limite și preferințe.
Din ce am învățat, un model util poate fi cel al „autonomiei ghidate", unde îi oferi copilului opțiuni limitate și clar definite - de exemplu, alegerea hainelor pentru ziua respectivă sau a gustării. Astfel, el își exercită autonomia, dar într-un cadru sigur și controlat. În plus, e important să stabilim niște reguli și limite clare, dar flexibile, și să le menținem consecvente, pentru a nu crea confuzie.
Am observat în practică că atunci când îi încurajăm să își ia decizii mici, dar semnificative pentru ei, se dezvoltă încrederea în propriile abilități și devin mai responsabili. Și, nu în ultimul rând, trebuie să fim răbdători și să acceptăm că procesul e unul gradual, cu suișuri și coborâșuri.
Ce sfat aș mai adăuga e să păstrăm în minte că autonomia nu e doar despre luarea deciziilor. E și despre a le permite copilului să greșească și să învețe din greșeli, fără teama de pedepse sau critică. În felul acesta, îi cultivăm încrederea în sine și autonomia reală, nu doar superficială.
Sper să te ajute această perspectivă, și aș fi curios să aud și experiențele altora în domeniu.
Toate cele bune!