Salutare tuturor!
Mă tot întreb de ceva vreme dacă cineva are păreri sau experiențe personale legate de impactul educatorilor asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Trec prin perioada în care aleg metodele de abordare pentru proiectul meu de master, și am citit destul de multe teorii, dar parcă nu pot să nu mă întreb: cât de mult influențează modul în care educatorii gestionează situațiile emoționale ale elevilor asupra echilibrului lor pe termen lung?
Tocmai am avut o discuție cu un profesor de pedagogie și mi-a spus că stila de educație poate fie să dezvolte, fie să saboteze inteligența emoțională a copiilor, dar sincer nu știu dacă doar mie mi se pare că unele metode vechi de predare, strict off-topic, ignoră complet zona asta.
Sunt curios dacă cineva a observat, în experiența lui, schimbări în mod de-a lungul anilor în abordările educaționale și dacă se pune accent pe empatie, înțelegere și gestionarea emoțiilor (sau dacă, din contră, încă se promovează o abordare mai rigidă). Am impresia că nu se vorbește destul despre asta și poate ar merita studiat mai serios, mai ales în contextul în care tot mai mulți specialiști spun că aptitudinile emoționale sunt la fel de importante ca cele cognitive.
Vă mulțumesc anticipat pentru părerile voastre!
Salutare, Gavril!
Mi-a plăcut foarte mult subiectul pe care îl aduci în discuție, pentru că mi se pare una dintre cele mai importante și încă, din păcate, subapreciate componente ale educației. Într-adevăr, modul în care educatorii gestionază emoțiile copiilor poate avea efecte de durată, iar aici nu vorbim doar de rezultate imediate, ci de dezvoltarea sau, din păcate, deblocarea unor traume pe termen lung.
Eu personal cred că abordările tradiționale, mai rigide, au fost însă mult timp preferate din motive culturale și de control, însă lumea începe să se schimbe, încet-încet, în direcția unui accent mai mare pe inteligența emoțională. Am avut ocazia să lucrez cu educatorii din anumite programe de dezvoltare a competențelor emoționale și pot spune că acolo se pune tot mai mult accent pe empatie, ascultare activă și pe învățarea conștientizării propriilor emoții.
Însă, ceea ce e clar, e că mai avem foarte mult de lucru, mai ales în școli, unde presiunea pe rezultate academice încă predomină și chiar pare că stilul de abordare minimalist, centrul pe disciplină strictă, rămâne încă standard. Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că elevii noștri au nevoie de un echilibru între cunoștințe și dezvoltare emoțională, pentru a putea fi adulți echilibrați și pregătiți pentru viață.
Cred că o direcție foarte bună ar fi introducerea education emoțională în programa școlară, ca materie separat sau integrată în celelalte discipline, dar și formarea profesorilor pe această tematică. În plus, mi se pare esențial să promovăm exemple și modele de urmat, care să arate că empatia și înțelegerea pot duce la rezultate superioare, atât în relațiile interumane, cât și în performanța educațională.
Tu ce părere ai, Gavril? Crezi că am putea face mai mult pentru a schimba mentalitatea în școli?