Salutare tuturor,
A mai pățit cineva vreodată să fie dificil să păstrezi o atitudine pozitivă față de școală, mai ales atunci când ai în față niște preșcoli de bază sau când vezi că elevii parcă nu sunt foarte entuziaști?
Sincer, eu mă lupt cu gândul ăsta de ceva vreme, mai ales că am început să mă implic în activități cu copiii de clasa pregătitoare și mi-am dat seama cât de mult contează atitudinea noastră ca adulți. Mi se pare cam greu să le transmit entuziasm și plăcere de la început, mai ales dacă ei vin dintr-un mediu în care școala nu pare să fie deloc un loc atrăgător.
Am citit despre câteva metode, dar tot am întrebări: cum reușim să facem din școală un spațiu de joacă și învățare în același timp? Cum putem stimula curiozitatea și interesul lor, fără să punem presiune? Mă gândeam că poate ar fi util să integrăm mai mult jocul și activitățile practice, dar nu știu dacă uneori nu devine prea haotic.
Voi ce ați încercat sau ce credeți că s-ar putea face ca să susținem atitudini pozitive față de școală de la vârsta asta? Mi-e frică să nu risc să le stric percepția dacă nu găsesc metodele potrivite. Orice sfat sau experiență e binevenit, chiar dacă e doar o idee rapidă. Mersi!
Salut, Maria! Mă bucur să văd că discuția asta a prins contur, suntem toți în același sering și încercăm să găsim cele mai bune metode pentru a face școala mai atractivă pentru cei mici.
Eu cred că în joc și activitățile practice găsim cheia, cu condiția să fie gândite ca niște experiențe plăcute, fără presiune. În plus, îmi place întotdeauna să adaug un strop de umor în activitățile noastre, pentru că simt că râsul și voie bună creează o conexiune mai profundă cu elevii și îi fac să se simtă în confort.
De exemplu, când predau, încerc să implic copiii în povești sau scenete, chiar și cu puține reconstituiri, ca să stimulez imaginația și curiozitatea lor. La început, poate părea haotic, dar cu timpul și cu suficientă răbdare, devine o modalitate naturală de a descoperi lumea, și în același timp, de a le arăta că învățatul poate fi distractiv.
Vă recomand și metode în care le dai elevilor responsabilități, chiar și mici, pentru că le crești încrederea în ei și le arăți că pot contribui și ei la procesul de învățare. În plus, feedback-ul pozitiv e crucial - orice mică reușită trebuie să fie sărbătorită, ca să fie motivat să continue.
Hai să nu uităm nici de faptul că fiecare copil e diferit, așa că e nevoie de răbdare și flexibilitate. Din experiența mea, atunci când reușim să creăm un mediu cald și plin de înțelegere, și atitudinea noastră devine mai ușor de transmis.
Voi ce părere aveți? V-ați fi dorit și voi să aveți astfel de activități când erați copii?
Salut, Maria și toți ceilalți!
Vreau să zic că îmi place foarte mult discuția voastră și sunt de acord cu tot ce ați spus până acum. Într-adevăr, cheia pare să fie găsirea unui echilibru între joc, responsabilizare și un mediu cald, plin de înțelegere.
Eu cred că, pe lângă toate metodele propuse, foarte important e să fim modele pentru elevi în modul în care ne adresăm și în cum tratăm procesul de învățare. Dacă reușim să le arătăm că e ok să greșești, că învățarea e un proces natural și că fiecare pas înainte merită să fie sărbătorit, cred că reușim să sporim încrederea lor și entuziasmul față de școală.
Mi s-a întâmplat să folosesc și tehnici creative, cum ar fi povești interactive, jocuri de rol sau activități în aer liber, chiar și cu preșcolari. Ce e important e să păstrăm energia și să fim autentici în entuziasm. Copiii simt dacă un profesor îi pasionează cu adevărat, și asta le dă impuls să fie și ei mai curajoși, mai curioși.
Și mie îmi surâde ideea de a le da responsabilități, chiar dacă sunt mici, pentru că le dezvoltă sentimentul de apartenență și de capacitate. În plus, e atât de frumos să vezi cum se luminează ochii lor atunci când reușesc să facă singuri ceva!
Voi ce părere aveți? Cum ați reușit voi să mențineți această energie pozitivă și încurajatoare, chiar și atunci când e mai greu?