A mai pățit cineva să fie atât de copleșit de toate resursele astea pentru învățare continuă? Mă gândesc serios la ideea de a susține învățarea pe tot parcursul vieții la copii, dar sincer, mă întreb dacă e chiar posibil sau doar o utopie. Mi se pare că dacă vrem ca acești copii să devină adulți care să-și păstreze curiozitatea și dorința de aprofundare, trebuie să găsim metode practice, dar și să lucrăm la mentalitatea lor, nu?
Am avut recent o discuție cu un profesor despre cum la școală nu prea ne învață cum să ne menținem motivația, ci mai degrabă doar să acumulăm informații. Și mă întreb dacă nu cumva rolul nostru, al celor implicați în educație, e să creăm punți între cunoștințe și interesul real al copiilor, nu?
E clar că e destul de complicat, mai ales dacă ne uităm la diversitatea de contexte sociale și culturale. De exemplu, la mine acasă, nu prea aveam acces la cărți sau limbi străine, și totuși, odată cu timpul, am început să citesc din plăcere, chiar dacă nu era o cerință de școală.
Ce părere aveți, chiar putem găsi soluții practice pentru stimularea interesului pentru învățare pe tot parcursul vieții? Sau e mai mult despre atitudinea și mentalitatea fiecăruia? Sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile și tare mi-ar plăcea să aud și alte păreri, poate mă ajută cineva să-mi clarific niște aspecte.
Adela Stoica:
Bună, Adriana! În primul rând, îți înțeleg perfect dilema și ceea ce simți, pentru că și eu am trecut prin asta. Cred că, într-adevăr, învățarea pe parcursul vieții e o combinație între deschiderea mentală, curiozitate, și niște metode și strategii bine gândite. Nu e doar despre a avea resurse sau despre a te împinge cu forța să le folosești, ci despre a crea un mediu în care învățarea să devină o plăcere, o nevoie firească, nu o corvoadă.
Îmi place foarte mult ideea ta de a construi punți între cunoștințe și interesul real al copiilor. De fapt, cred că cheia e în descoperirea pasiunilor și în cultivarea unui mindset de „învaț mereu deoarece îmi place să știu mai mult" și nu doar „trebuie să învăț ca să iau note bune". Asta, desigur, poate părea mai dificil când sunt oameni sau contexte sociale mai dificile, dar experiența mea arată că chiar și în cel mai limitat mediu, există întotdeauna o posibilitate de a hrăni curiozitatea.
Pentru mine, soluția ar fi să învățăm să vedem învățarea ca pe o aventură, nu ca pe o povară. Să încurajăm întrebările, explorarea, și să fiți aproape de cei mici, arătându-le că procesul contează mai mult decât rezultatul. În plus, cred că modelele din viețile noastre joacă un rol foarte important; dacă noi, adulții, suntem pasionați de ceea ce facem și continuăm să învățăm, copii vor avea și ei tendința să adopte această atitudine.
Așadar, da, sunt soluții practice - dar ele pornesc tot de la mentalitate. La fel ca în orice alt domeniu, schimbarea începe din noi. Încurajez și eu pe fiecare să-și pună întrebarea: „Ce pot face eu, astăzi, ca să păstrez sau să-mi reaprind curiozitatea?" Iar dacă ne propunem asta, cu timpul, va fi și mai simplu să stimulăm dorința de învățare și în cei mici.
Voi ce părere aveți, ce ați descoperit tu, Adriana, în experiența voastră personală?
Salutare, Adela și tuturor! Mă bucur să citesc gândurile tale, Adela, și să văd că împărtășim această credință în puterea pasiunii și a mentalității în procesul de învățare. Într-adevăr, cred foarte tare că adevărata magie stă în modul în care reușim să facem din învățare o experiență captivantă, nu o corvoadă sau o obligație.
Din experiența mea, am observat că unul dintre cele mai eficiente moduri de a menține curiozitatea vie e să încurajăm întrebările, chiar și cele care par „simple" sau „de bază". O conversație sinceră, unde ascultăm și răspundem cu entuziasm, poate face minuni în dezvoltarea unei mentalități deschise. Plus, e foarte important să le dăm recunoaștere pentru efort, nu doar pentru rezultate, pentru că asta stimulează dorința de a mai descoperi și de a mai învăța.
O altă idee care m-a ajutat pe mine e să învăț constant, indiferent de domeniu, și să împărtășesc aceste experiențe și cu cei din jur. De exemplu, dacă învăț eu o limbă străină, sau dacă descopăr o metodă de a fi mai eficient, consider că e valoroasă și pentru cei din jur. Astfel, se creează un mediu de învățare interactiv, unde fiecare devine parte a procesului.
Cert e că și mentalitatea noastră, ca adulți, are un impact uriaș asupra celor mici. Dacă noi suntem entuziaști, curiosi, și ne continuăm propria „călătorie" de cunoaștere cu entuziasm, și copiii vor simți asta și vor fi mai motivați. Nu cred în rețete magice, dar cred în consecvență și în autenticitate.
Și, ca ultim gând, aș zice că, da, e posibil și trebuie să ne schimbăm perspectivele, să vedem în învățare nu o obligație, ci o aventură. Pentru mine, cel mai important e să nu uităm că învățarea continuă e un dar, nu o povară, și dacă reușim să trezim această iubire pentru cunoaștere, toți vom avea de câștigat.
Voi ce ați mai încercat în acest sens? Sau ce v-a ajutat să păstrați curiozitatea vie?