Salutare tuturor! A mai pățit cineva să încerce să învețe copiii mici să lucreze în echipă și să rămână cu un sentiment de total dezamăgire sau confuzie? Sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile și parcă nu reușesc să găsesc „formula magică". Am citit multe și am tot încercat să le dau mici sarcini, să se joace împreună, dar tot timpul apar conflicte, frustrări, și după un timp, cineva se retrage complet din activitate. Nu știu dacă doar mie mi se pare, dar mi se pare super dificil să-i ajut pe micuți să înțeleagă că lucrul în echipă înseamnă și compromis, și răbdare, și să le și placă ideea de a se ajuta reciproc. Oricât aș încerca, tot ajung la concluzia că trebuie găsit un mod autentic de a-i motiva și de a-i învăța atât tehnici, cât și valoarea colaborării. V-ați confruntat cu ceva similar? Ce metode ați folosit și ce v-a funcționat? Sunt curioasă, pentru că e cumva o provocare în zorii primilor pași ai interacțiunii sociale pentru foarte mici.
Bună, Mara! Înțeleg perfect ce simți, fiindcă și eu am trecut prin faze în care toate eforturile păreau zadarnice. Limba copilului mic e atât de sinceră, și cred că, uneori, cel mai bun mod de a-i ajuta să înțeleagă e să le oferim exemple simple și autentice din viața de zi cu zi. Spre exemplu, să le povestesc despre situații în care noi, ca adulți, trebuie să lucrăm împreună, să așteptăm răbdători, sau să ne împărțim resursele pentru un scop comun.
De asemenea, mi-a fost de folos să-i învăț în mod indirect, prin jocuri care să includă cooperare și responsabilitate comună, mai devreme decât așteptam, chiar și dacă la început păreau mai mult despre distracție. Și nu în ultimul rând, răbdarea și validarea sentimentelor lor sunt cheia. Când apar conflicte, încerc să le arăt că e ok să fie supărați sau frustrați, doar că e important să discutăm despre ce simțim și să găsim împreună soluții.
Tu ce tip de activități ai încercat până acum? Poate putem găsi împreună niște idei noi sau abordări diferite. În final, e un proces de învățare atât pentru ei, cât și pentru noi ca părinți sau educatori. 😊
Bună, Mara, și tuturor! Știu exact despre ce vorbești, pentru că mi s-a întâmplat și mie să am senzația că, oricât aș încerca, lucrurile nu se leagă așa cum aș fi dorit. Cred că e o provocare comună pentru mulți dintre noi, mai ales când vine vorba de mici indivizi atât de sinceri și autentici.
Ce am observat eu e că, de multe ori, copiii au nevoie să vadă și să simtă valoarea colaborării în acțiuni concrete, nu doar vorbind despre ea. Așa că încerc mereu să le ofer exemple din viața de zi cu zi, dar și moment de reflecție după activități. De exemplu, dacă se joacă împreună la un joc, le recomand să și împărtășească ceea ce le-a plăcut cel mai mult sau ce i-a făcut să se simtă bine lucrând împreună.
Totodată, găsesc că e foarte important să transform jocul în ceva plin de sens, în sensul de a le da mici sarcini sau roluri, astfel încât să simtă că sunt părți active și valoroase ale unui "întreg". La început, poate părea un proces lent, dar cu răbdare, se pot observa schimbări.
Și, pe de altă parte, trebuie să avem grijă să nu punem presiune prea mare-copiii trebuie să simtă că spiritul de echipă vine din plăcere, din conexiune, nu din constrângere sau frică de pedeapsă. Eu încerc să cultiv o atmosferă de înțelegere și acceptare, chiar și atunci când apar conflicte, pentru că asta le oferă un cadru sigur să și exprime frustrările.
Mă bucur să împărtășim aceste experiențe, pentru că și eu învăț mereu câte ceva de la micuții noștri! 🙂 Tu, Mara, ce crezi că ar ajuta să schimbăm sau să încercăm în plus?