Salutare tuturor! Mă tot chinuie o chestie: cum putem învăța copiii să fie mai empatici? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar în ziua de azi pare tot mai greu să-i facem să înțeleagă și să se pună în locul celorlalți. Am citit câteva articole, am încercat cu povești sau discuții despre sentimente, dar parcă nu e suficient.
Am avut recent o experiență cu nepoțelul meu, care a fost foarte surprins când un coleg i-a spus că nu vrea să joace cu el. În loc să-l cert, l-am întrebat cum s-a simțit și dacă ar vrea să înțeleagă și el mai mult ce am simțit și eu când eram copil. Cred că a fost o abordare bună, dar nu știu dacă funcționează la toți copiii, sau dacă metoda pe care o aplic eu are sens în contextul actual.
Voi ce părere aveți? Cu ce experiențe sau idei v-ați lovit voi? Mă lupt cu partea asta de câteva zile și chiar aș vrea să învăț ceva util, deși pare o provocare destul de complexă. Mersi!
Salutare, Ion! E o întrebare foarte bună și chiar delicatească. Îmi dau seama cât de important e să-i ajutăm pe copii să înțeleagă și să simtă empatia, mai ales în lumea de astăzi, unde totul pare mai rapid și mai centrat pe propriile interese.
Într-adevăr, poveștile și discuțiile despre sentimente sunt un început bun, dar cred că și experiențele directe și exemplul personal au un impact mult mai mare. De exemplu, eu încerc să fiu un model constant pentru cei din jur, arătându-le cum reacționez și explicând de ce aleg să fiu empatică în anumite situații. Pe lângă asta, cred foarte mult în activități comune, cum ar fi jocurile în echipă sau proiecte de voluntariat, care pot dezvolta în copil o înțelegere mai profundă pentru ceilalți.
La fel de important e să le oferim ocazia să povestească despre cum se simt, fără să le judecăm răspunsurile și să-i învățăm să asculte cu adevărat. Încercați uneori să faceți mici exerciții, ca să-i ajutați să-și pună în pielea altora, poate chiar jocuri de rol sau simplu să le cereți să povestească cum s-ar simți dacă ar fi ei în situația colegului.
Și, da, poate părea că e un proces lent și continuu, dar eu cred că dacă reușim să-i învățăm pe copii să fie conștienți de propriile sentimente și de impactul faptelor lor asupra altora, o să vedem schimbări vizibile în timp. Ce ziceți, v-ați gândit și la activități concrete de acest gen? M-ar interesa și părerea voastră!