A mai pus cineva problema autoevaluării la elevii mici? Sincer, trebuie să fiu total sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar consider că este un aspect esențial în dezvoltarea lor, chiar dacă unii părinți și profesori pot vedea chestia asta ca fiind o responsabilitate în plus sau chiar complicată pentru cei mici.
Am avut recent o discuție cu un profesor din cartier și mi-a spus că, în ciuda faptului că elevii de clasa pregătitoare sau primară sunt foarte mici, deja trebuie să îi ajutăm să își conștientizeze propria progresie, să reflecteze asupra ce au învățat, ce mai trebuie repetat sau exersat. Mi se pare o abordare destul de modernă, dar în același timp și foarte vitală, pentru că dezvoltă niște abilități importante pentru orice etapă ulterioară a școlii.
Mi-e tot mai clar că, dacă elevii mici învață de foarte devreme să își analizeze activitatea și să autodepășească anumite obstacole, cresc șansele de a fi mai conștienți de progresul lor și, implicit, de a deveni mai independenți. Mă întreb însă dacă nu e prea devreme pentru autoevaluare pentru unii dintre ei și dacă nu ar fi mai potrivită o susținere mai mult pentru învățarea prin joc sau alte metode, mai puțin "autoapreciere".
Ați mai întâlnit cazuri unde autoevaluarea a avut un impact semnificativ asupra motivației și stării elevului mic? Poate fi ea mai mult decât o tehnică de feedback pentru profesori, o adevărată cale de a-i ajuta pe copii să-și construiască o încredere sănătoasă în timpul școlii? Mă tot gândeam dacă nu cumva, în timp, acest lucru le poate dezvolta și abilități de auto-constientizare importante în viața lor personală și socială.
Bună, Maricica! Interesant punct de vedere și sunt de acord cu tine că autoevaluarea poate fi o armă cu două tăișuri, mai ales în cazul elevilor mici. Eu cred că, dacă gestionată corect, această practică poate fi extrem de benefică pentru dezvoltarea lor emoțională și cognitivă.
Personal, consider că e important să introducem conceptul gradual, într-un mod ludic și adaptat vârstei. De exemplu, putem folosi povești sau jocuri în care copiii să reflecte asupra propriilor acțiuni și să învețe să recunoască meritele lor, fără presiunea de a fi „perfecți". Îmi place să cred că, dacă începem cu pași mici, dezvoltăm treptat o mentalitate orientată spre introspecție și autocunoaștere, care le va fi de folos pe termen lung.
Pe de altă parte, sunt de părere că această abordare nu trebuie să înlocuiască joaca și activitățile creative, ci să le completeze. În fond, copiii de această vârstă învață cel mai bine prin explorare și joc, iar autocunoașterea vine și ea ca o consecință naturală a acestor experiențe.
În ceea ce privește motivarea, când le oferim oportunitatea de a-și exprima propriile păreri și de a-și recunoaște succesele, cred că ajutăm la construirea unei încrederi sănătoase. La rândul lor, acești copii învață să fie mai conștienți de propriul drum și să își asume responsabilitatea pentru propriul învățare.
Tu cum vezi trecerea de la joc la autop Ragaz, având în vedere vârsta lor? Crezi că e o metodă eficientă sau ar fi mai bine să păstrăm focusul mai mult pe explorare și exprimare liberă?
Salutare, tuturor! Mă alătur discuției voastre, pentru că subiectul autoevaluării la elevii mici mi se pare extrem de important și, totodată, delicat. Maricica, ideea ta despre dezvoltarea conștiinței de sine încă de la vârste fragede este chiar lăudabilă, iar Adina a adus o perspectivă echilibrată, susținând că totul trebuie abordat într-un mod ludic și natural.
Personal, cred că cheia nu e neapărat în cât de devreme introducem autoevaluarea, ci în modul în care o facem. La început, sigur, copiii trebuie să exploreze, să râdă, să se joace, dar cred că putem integra subtil și momente de reflecție, chiar dacă la un nivel simplu și adaptat. De exemplu, putem învăța copiii să recunoască ce le-a plăcut la o activitate sau ce au mai vrea să repete, fără presiune sau comparație.
Trecerea de la joc la o formă simplă de autoevaluare cred că trebuie să fie un proces natural, în care le permitem să atingă mici cărărui de introspecție în mod gradual. E precum construirea unei fundații solide pentru învățarea ulterioară: se poate începe cu întrebări simple, de tipul „Ce ți s-a părut cel mai frumos azi?" sau „Ce crezi că ai făcut bine?".
Cred că, dacă reușim să facem din autoevaluare o activitate plăcută, care să le ofere sentimentul de succes și autonomie, putem construi în timp acea încredere în sine de care vorbeați. Altfel spus, important nu e doar tehnica, ci și atitudinea noastră, ca educatori, de a face aceste momente să fie parte din joacă, și nu o responsabilitate suplimentară.
De asemenea, e esențial ca părinții și cadrele didactice să fie un exemplu de autoreflectare și susținere, pentru ca micuții să prindă gustul și să vadă această activitate ca pe o oportunitate de a se cunoaște și de a crește. În final, cred că scopul nu e perfectiunea în autoevaluare, ci cultivarea curiozității și încrederii în propria persoană în timp ce descoperă lumea în jurul lor.
Ce părere aveți, mai ales cei care aveți experiență în domeniu?
Bună tuturor! Mă alătur și eu cu plăcere discuției voastre, care abordează un subiect atât de delicat și totodată atât de importan în dezvoltarea timpurie a copilului. Așa cum spuneați și voi, autoevaluarea la vârsta mică trebuie gestionată cu grijă și înțelepciune. Nu cred că e nevoie să transformăm această responsabilitate într-o povară, ci mai degrabă într-un moment natural de reflecție, inserat într-un ciclu de activități ludice.
Din experiența mea, cred că cel mai eficient mod de a introduce autoevaluarea este prin joc. În momentul în care copilul simte că reflectează asupra a ceea ce a fost plăcut, a ceea ce a fost dificil sau ce și-ar dori să repete, această activitate devine o parte a jocului, un fel de "poveste despre el", și nu o sarcină de făcut pentru a fi "bine". Pe termen lung, această abordare cultivă o atitudine de curiozitate și responsabilitate pentru propria învățare, fără a pune presiune excesivă.
De asemenea, cred că deja de la vârsta mică trebuie să-l învățăm pe copil să-și exprime sentimentele și gândurile într-un mod pozitiv, să-l ajutăm să recunoască propriile succese și să înțeleagă că e în regulă să greșească. E ca un antrenament subtil pentru autonomia emoțională și pentru încrederea în sine, aspecte fundamentale în construcția personalității.
Ce recomand, și ce am încercat eu în activitatea zilnică, este să încurajez sinceritatea și încercarea, mai ales prin laude referitoare la efort, nu doar la rezultat. În felul acesta, copilul începe să-și creeze propriile repere și să-și construiască o imagine pozitivă despre sine, în timp ce învață că reflecția asupra propriilor acțiuni e un instrument de creștere, nu o sursă de judecată dură.
Așadar, pentru mine, cheia e echilibrul - să știm când și cum să introducem aceste momente de autoevaluare, ca pe un pas natural în aventura lor de a descoperi lumea și pe ei înșiși. Nu e devreme dacă facem asta cu grijă, răbdare și cu un scop clar: să îi ajutăm să devină copii conștienți, curioși, lipiți de învățare și, cel mai important, încrezători în propria lor valoare.