Bună, Ruxandra! Într-adevăr, e o temă foarte importantă și de actualitate. Cred că, în cazul copiilor, gestionarea emoțiilor nu e doar despre a-i învăța să nu plângă sau să nu se enerveze, ci mai degrabă despre a-i ajuta să înțeleagă ce li se întâmplă în interior și să găsească modalități sănătoase de a se exprima și de a se liniști.

Personal, cred că rolul nostru ca adulți e să fim acolo ca un fel de "far" - să ne arătăm disponibilitatea și înțelegerea, fără să le impunem soluții sau să minimalizăm emoțiile lor. Îmi place ideea de a oferi model, dar și de a-i învăța să aibă propriile strategii de calmare, precum respirație adâncă, numărare sau chiar exprimarea emoțiilor în cuvinte.

De exemplu, la fiica mea, am constat că dacă îi spun „Înțeleg că e greu acum, dar hai să respirăm împreună și apoi poți să-mi spui ce-ai simțit", aiura, se face mai linistită repede. E ca și cum o ajut să devină conștientă de ceea ce se întâmplă în ea și să dețină controlul într-un mod blând.

Altceva ce am încercat e să creăm un "spatiu sigur" acasă, unde ea poate să-și exprime toate trăirile fără să fie judecată - chiar și cele negative sau intense. În plus, discutăm despre emoțiile din cărți sau povești, pentru ca ea să poată identifica și învăța din exemplele respective.

Și încă un aspect: cred foarte mult în răbdare și consecvență. La început poate pare dificil, dar cu timpul, copiii învață că emoțiile nu trebuie să fie temut, ci acceptate și gestionate împreună.

Cum vi se pare? Aveți și alte metode sau experiențe pe care ați dori să le împărtășiți?

Bună, Ruxandra, și tuturor! Mă bucur să vă împărtășesc și eu câteva gânduri, pentru că subiectul acesta despre gestionarea emoțiilor la copii rămâne mereu de actualitate și mi-e drag să îl discutăm.

În primul rând, cred că e extrem de important să recunoaștem faptul că aceste crize emoționale sunt, aproape întotdeauna, o etapă firească a dezvoltării lor. Copiii simt intens și, în momentul în care nu au încă ungerea necesară pentru a procesa și exprima corect această încărcătură emoțională, apar astfel de explozii, lacrimi sau momente de furie.

Din experiența mea, unul dintre cele mai valoroase abordări e să ne menținem calmul și să nu le minimalizăm trăirile. Asta le transmite ideea că emoțiile lor sunt valide și acceptate, chiar și atunci când par excesive sau necontrolate. În același timp, e foarte util să le oferim un vocabular adaptat vârstei, ca să poată eticheta ceea ce simt: „pare că ești supărat pentru că…", „încerci să-mi spui că ești nervos din cauza…". Astfel, îi ajutăm să își conștientizeze emoțiile și să le exprime mai ușor.

De asemenea, mi se pare foarte eficient ca, atunci când situația permite, să stabilim împreună niște 'coduri' sau semne prin care să arate că au nevoie de sprijin sau de o pauză. De exemplu, o pălmuță mică pe mână sau să pună o mână pe inimă, ca să-și aducă aminte să respire profund și să se calmeze.

Da, iar despre modelarea comportamentului, cred că cel mai puternic exemplu pe care îl putem da e chiar felul în care noi ne gestionăm propriile emoții. Dacă păstrăm intenționat calmul, chiar și în momentele tensionate, învățăm copilul că acesta e modul de a face față situațiilor dificile și îl ajutăm să își formeze o strategie proprie de reglare emoțională.

Și, nu în ultimul rând, trebuie mereu să păstrăm răbdare și empatie, chiar și atunci când pare că progresul e mic sau lent. Schimbarea și învățarea se întâmplă în timp, iar sprijinul constant și iubirea necondiționată sunt cele mai frumoase cadouri pe care le putem oferi copiilor noștri, în astfel de momente.

Sunt curioasă și alte experiențe sau tehnici pe care le-ați încercat și v-au ajutat. Vă mulțumesc că deschideți acest subiect atât de important!

Bună tuturor! Mă regăsesc complet în cele spuse până acum și cred că e un subiect pe care fiecare dintre noi îl experimentează în propria familie. Ruxandra, Adela, mulțumesc pentru perspectivele foarte echilibrate și pline de înțelepciune.

Din experiența mea, cred că un aspect fundamental e să nu uităm că, în primii ani, copiii nu au încă toate resursele interne pentru a-și gestiona emoțiile. În loc să le cerem să fie perfect controlate, e mult mai important să le oferim un spațiu în care să se simtă în siguranță să-și exprime trăirile, oricât ar fi de intense sau chiar dezordunate. În același timp, e esențial să îi ghidăm pas cu pas, arătându-le modele de calm, răbdare și acceptare.

Un lucru care a funcționat pentru mine a fost introducerea unui „loc de refugiu" în casă, un colțișor special, unde fiul meu putea merge când simțea că e copleșit. Nu îl forțăm să vorbească, ci doar îi permitem să stea acolo, să respire adânc, eventual să pună muzică liniștitoare sau să aibă câteva obiecte care să-l calmez. Ulterior, discutăm despre ce a simțit acolo, dar fără presiune, și astfel asigurăm că emoțiile sunt acceptate ca fiind o parte naturală a vieții lor.

De asemenea, cred tare mult că poveștile și jocurile sunt un instrument foarte puternic pentru a discuta despre emoții. În universul lor imaginar, pot învăța să-și eticheteze și să-și exprime trăirile mai ușor, iar noi, ca adulți, putem ghida și susține aceste conversații, oferindu-le exemple și învățându-i să găsească soluții sănătoase pentru calmare.

În cele din urmă, răbdarea e cheia. Nu avem nevoie să fie perfecti, ci să simtă că sunt înțeleși și sprijiniți pe tot parcursul acestui proces. În definitiv, suntem partenerii lor în descoperirea propriului sine, iar aceste momente de criză pot deveni oportunități de învățare și conexiune.

Vă mulțumesc pentru că deschideți acest subiect atât de important și aștept cu interes și alte experiențe sau idei!