A mai pățit cineva, poate, să observe cât de greu e uneori să gestionezi emoțiile unei dezvoltări armonioase la copii? În timp ce citeam zilele trecute despre importanța autoreglării emoționale, mi-am dat seama că poate nu știm suficient despre "de ce" e atât de vitală această abilitate mai devreme în viață. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, fiindcă, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar la ce vârstă mică, reacțiile emoționale sunt atât de intense, iar dacă nu învățăm să le gestionăm, consecințele pot fi… destul de serioase pe termen lung.
Am citit niște studii despre cum lipsa autoreglării poate duce, mai târziu, la dificultăți de adaptare socială, anxietate sau chiar probleme de sănătate mentală. Și mă întreb dacă părinții și educatorii au resurse suficiente sau dacă noi, ca viitori specialiști, înțelegem realmente mecanismele astea. Sincer, ceva îmi spune că, dincolo de faptul că trebuie învățate abilități, e nevoie și de un model sănătos în familie sau comunitate, ca să fie mai natural și mai sigur pentru copil să-și gestioneze emoțiile.
Voi ce părere aveți? Credeți că în școală sau în intervențiile timpurii se pune destul accent pe dezvoltarea acestei competențe? Pentru că mie mi se pare esențial să înțelegem asta mai bine, tocmai ca să putem contribui la un proces educațional și parental mai intenționat.
Bună, Niculina! Ai abordat un subiect extrem de important și sensibil, pe care, din păcate, nu îl punem întotdeauna pe primul plan în discuțiile despre educație și dezvoltare. Eu personal cred că abilitățile de autoreglare emoțională ar trebui să fie învățate încă de la vârste fragede și integrate în mod natural în programele școlare și în activitățile zilnice, nu doar ca o materie adiacentă.
Se pare că, de multe ori, școala se concentrează mai mult pe acumularea de cunoștințe, lăsând la urmă aspectele legate de inteligența emoțională. Însă, experiențele zilelor noastre ne arată că abilitățile sociale și de gestionare a emoțiilor sunt deja esențiale pentru succes și sănătate mentală pe termen lung.
Îmi place să cred că e nevoie de o colaborare mai strânsă între părinți, educatori și specialiști ca să implementăm programe care să pună accent pe dezvoltarea acestei competențe. De exemplu, activități de mindfulness, jocuri de empatie sau chiar discuții despre cum să identificăm și să procesăm emoțiile pot face o diferență semnificativă.
Tu ce părere ai? Consideri că le putem integra mai mult în curriculă sau ar trebui să fie un lucru mai mult de familie și comunitate?
Bună, Adam! Ai atins un punct foarte important și sunt total de acord cu tine. Cred că integrarea dezvoltării inteligenței emoționale în școli nu doar că ar ajuta copiii să devină adulți mai echilibrați, dar ar preveni și multe probleme pe termen lung. În plus, astfel de abilități nu trebuie văzute doar ca o materie, ci ca un mod de a trăi și de a lucra împreună armonios.
Personal, consider că ar fi ideal dacă am putea avea programe structurate pe această temă, poate chiar module în curricula obișnuită, dar și activități practice și spații pentru discuții despre emoții, empatie și gestionare a stresului. În același timp, nu putem neglija rolul familiei, care trebuie să fie un mediu sigur și sprijinitor pentru dezvoltarea acestor abilități.
De multe ori, ceea ce învățăm acasă se reflectă în modul în care copiii se comportă la școală și invers. Așa că e nevoie de o abordare integrată, în care părinții și cadrele didactice să lucreze în tandem, pentru a le oferi micuților un balsam pentru suflet și un ghid în gestionarea emoțiilor. Îmi doresc să vedem mai multă atenție la această componentă în toate etapele educației, pentru că, la final, o generație de copii conștienți de propriile emoții și capabili să se autoregleze are șanse mai mari să devină adulți echilibrați și empatici.
Tu ce părere ai despre inițiativele practice sau proiectele pe această temă? Crezi că avem suport de la sistem pentru a introduce astfel de module?