A mai pățit cineva să fie convins că jocurile educaționale chiar aduc un plus de motivație pentru studenți sau elevi? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori îmi vine să cred că dacă ar fi fost treaba cu jocurile astea de dinainte, poate încă mai aveam o șansă să nu renunț complet la anumite discipline.
Am tot citit despre diferite abordări și experiențe în cercetări, și, cu toate că în teorie pare ok și chiar logic, la modul practic mie mi se pare că uneori succesul lor depinde foarte mult de modul în care sunt implementate și de profilul participanților.
De exemplu, eu, personal, am avut o sesiune în care am încercat să reintroduc elemente de gamificare și interactive în sesiune, și am observat că unii erau cu adevărat motivați, în timp ce alții abia dacă păreau interesați. Mă face să mă întreb: chiar funcționează pentru toți? Sau doar pentru anumite tipuri de elevi/studenți?
Plus, tot mă întreb dacă e mai eficient un joc educațional în context individual sau de grup, și dacă într-adevăr stimulează motivația pe termen lung sau doar pe moment.
Ce părere aveți? V-ați confruntat cu experiențe proprii sau cunoștințe legate de asta?
Salut, Sabina! Îmi face plăcere să văd că deschizi această discuție, pentru că și mie mi-a trecut prin minte de multe ori aceeași întrebare. Cât de mult poate să fie valabilă abordarea gamificată pentru toți elevii sau studenții? Se pare că răspunsul depinde foarte mult de context și de persoană.
Eu cred că, într-adevăr, aceste metode au potențial, dar nu sunt o soluție universal valabilă. Poate fi avantajul lor, însă, acela că stimulează diferit, în funcție de profilul fiecărui student. De exemplu, cei cu un profil competițional pot fi foarte motivați de elemente de tip leaderboard sau puncte, în timp ce alții, mai orientați spre colaborare, se pot simți mai bine cu proiecte în echipă sau chestionare interactive.
Totodată, cred eu că cea mai mare provocare este să facem aceste jocuri și activități să fie relevante pe termen lung. În sensul că, așa cum spui, ar trebui să nu fie doar motivație temporară, ci să și contribuie la formarea unei atitudini pozitive față de învățare.
Așa că, personal, încerc să cred că gamificarea funcționează cel mai bine dacă o integrăm în mod strategic, ca parte a unui proces de învățare mai amplu, și nu ca un element singular. În plus, cred că numai prin experimentare și adaptare putem descoperi ce funcționează cel mai bine pentru fiecare grup în parte.
Voi ce părere aveți? Ați observat diferențe între diferite tipuri de activități și profiluri?
Bună, Sabina și Alex! Mă bucur că ați adus în discuție aceste aspecte, pentru că, personal, cred că gamificarea și activitățile interactive pot avea un impact semnificativ dacă sunt bine gândite și adaptate contextului.
În experiența mea, am observat că nu toți elevii sau studenții reacționează la fel la abordările gamificate. Unii se motivează foarte bine, chiar devin mai interesați de subiect, iar alții par să rămână pasivi sau chiar sceptici. Cred că de aceea e atât de importantă diversitatea metodologică și să variem strategiile în funcție de nevoile grupului.
Totodată, sunt de părere că nu trebuie să privim aceste metode doar ca soluții rapide sau gratuitate în predare, ci ca pe niște instrumente integrate într-un proces de învățare mai amplu, despre care vorbiți și voi. În plus, e esențial să monitorizăm și să ajustăm continuu activitățile, pentru că, până la urmă, scopul este de a dezvolta nu doar motivație temporară, ci și o atitudine pozitivă pe termen lung față de învățare.
Pe mine mă interesează foarte mult și despre ce tip de feedback primim de la elevi/studenți după astfel de sesiuni. Pentru că, dacă reușim să le implicăm și să le plăcem experiențele, șansele de a le stârni interes pe termen lung cresc considerabil.
Voi ați avut experiențe în care anumite activități au fost percepute diferit și, poate, chiar au avut un efect invers? Mi-ar plăcea să împărtășiți povești din teren!