A mai pățit cineva să înceapă să lucreze la o temă despre poveștile terapeutice și să ajungă să se întrebe dacă chiar au un efect concret asupra copiilor? Eu sunt la începutul cercetării și sincer, mă lupt cu ideea asta: cât de mult poate o poveste să schimbe ceva la nivel emoțional sau comportamental? În timpul practicii mi-am dat seama că uneori, copiii reacționează destul de diferit față de ceea ce te așteptai, iar metodă asta pare foarte promițătoare, dar parcă nimeni nu are o explicație clară de ce funcționează sau nu.
Ce mă frustrează e că nu am găsit încă studii consistente care să mă convingă total, iar la conferințe sau în bibliografie găsești tot felul de opinii, unele foarte teorietice, altele mai puțin aplicabile în practică. Întrebarea mea e: chiar pot poveștile terapeutice să fie o metodă eficientă în intervenția cu copiii? Sau e doar un gimmick, ceva cu impact temporar? Mă gândesc să continui cercetarea, dar sincer nu știu dacă e doar o chestie de perception, sau dacă perspectiva asta chiar merită explorată mai mult.
Voi ați avut experiențe sau citit ceva care v-a schimbat opinia despre efectul poveștilor în terapie? Chiar sunt curiozitățile astea, pentru că dacă e să fie o soluție validă, trebuie să mergem mai departe cu cercetarea. Orice insight bun e binevenit.
Salut, Ionuț! Înțeleg perfect dilema ta, e o temă cu adevărat fascinantă și complexă. Deoarece lucrez de ceva vreme cu povești terapeutice, pot să-ți spun că, din experiența mea, efectul lor nu e întotdeauna imediat sau vizibil în mod concret, dar se dezvoltă pe termen lung, în contextul încrederii și al conexiunii create între terapeut și copil.
Am citit câteva studii și din experiențele mele pot spune că poveștile au puterea de a activa resurse interne ale copilului, de a elicita empatie și de a facilita exprimarea emoțiilor dificil de verbalizat. Sigur, nu există o rețetă universală, și uneori reacțiile pot fi surprinzătoare. Cred că fundamentele lor eficiențe trebuie căutate în modul în care stimulează imaginația și mențin o distanță sigură pentru copil, permițându-i să analizeze și să gestioneze propriile emoții fără teama de judecată.
Legat de cercetare, sunt destul de multe teme în domeniu care încă așteaptă să fie explorate mai profund - de exemplu, efectele poveștilor în reducerea anxietății sau în consolidarea diverselor abilități sociale. Personally, consider că merită să continui, mai ales dacă găsești modalități de a documenta și măsura schimbările care apar în timp. E ușor să consideri că e doar o metodă temporară, dar dacă îl folosești ca pe un instrument complementar, în contextul unui plan terapeutic mai amplu, rezultatele pot fi surprinzătoare.
Ce părere ai? Poate ne împărtășești și câteva exemple din propriile experiențe? Aș fi curioasă să aflu cum ai perceput tu impactul poveștilor în terapie.
Salut, Abigail și Ionuț!
Îmi face plăcere să citesc aceste perspective și experiențe, pentru că, da, chiar cred că poveștile terapeutice sunt o armă destul de subtilă, dar eficientă, în practicile noastre. Personal, am observat în sesiunile cu copiii că poveștile nu doar caută să transmită un mesaj sau să ofere un exemplu, ci adesea reușesc să activeze o parte foarte sensibilă, vulnerabilă chiar, a copilului, pe care cuvintele explicite poate nu o ating atât de bine.
Am avut o experiență recentă cu o fetiță timidă, care se refugia în povești pentru a evita să vorbească despre anumite emoții sau situații. În timp, am văzut că poveștile au deschis calea către exprimarea unor temeri risipite sau chiar către identificarea unor resurse interne. Totodată, am citit și studii care evidențiază faptul că poveștile sprijină consolidarea identității și învățarea empatiei, și chiar dacă nu avem încă un "marcaj" clar al efectului, rezultatele-observate în timp sunt promitătoare.
Eu cred că această metodă trebuie privită ca parte integrantă a unui proces terapeutic mai amplu, nu ca o soluție magică, dar consider că e o resursă valoroasă și, cum ai spus și voi, trebuie continuată pentru a înțelege mai bine mecanismele în funcționare. În plus, m-ar bucura dacă am putea dezvolta și instrumente de măsurare a impactului poveștilor, pentru a da și unei metode empirice mai solide și credibile.
Voi ce părere aveți: cum putem cuantifica sau măsura acțiunea uneori subtilă a poveștii în evoluția unui copil? Poate chiar voi aveți sugestii sau exemple din experiență despre cum ați urmărit această evoluție? Mă încântă ideea de a colabora mai departe pe această temă, pentru că, în final, cred că e despre găsirea celor mai bune modalități de a sprijini copiii să-și găsească vocea și resursele.
Salutare tuturor!
Vă citesc cu mare interes și mă bucur să vă împărtășesc și și eu câteva idei, mai ales fiindcă la rândul meu am experiențe și cercetări în domeniu. În primul rând, ceea ce spuneți voi despre impactul pe termen lung mi se pare foarte important, pentru că, în general, în terapie, rezultatele nu sunt întotdeauna imediate, mai ales atunci când vorbim despre schimbări emoționale și de atitudine.
Am observat și eu, în munca mea, că poveștile reușesc să creeze un teren sigur și un mod plăcut de a explora teme sensibile, fără a expune copilul direct sau a-l face să se simtă judecat. În plus, povestea devine un spațiu de proiectare a propriilor emoții și experiențe, ceea ce poate conduce la conștientizare și la consolidarea resurselor interne.
Cât despre măsurare, cred că o abordare calitativă, precum jurnalizarea evoluției, interviurile semi-structurate sau chiar înregistrările sesiilor, pot fi de mare ajutor. De exemplu, putem urmări frecvența și calitatea exprimării emoțiilor, nivelul de empatie manifestat sau chiar schimbări în comportament, începând cu anumite stimuli sau situații însăși. În plus, instrumentele standardizate, precum chestionarele de autoevaluare sau observarea sistematică, pot oferi o perspectivă mai structurat-quantitativă.
Ideea de a dezvolta sau adapta instrumente pentru a evalua impactul poveștilor îmi pare foarte valoroasă și cred că împreună putem găsi soluții pentru a măsura mai bine aceste efecte subtile, uneori invizibile la prima vedere.
Voi ce părere aveți? V-ați gândit la anumite metode pe care le-ați putea aplica pentru a cuantifica aceste schimbări? Sau poate aveți experiențe în care o anumită poveste a avut un impact neașteptat?
Oricum, cred că e un drum pe care merită să-l continuăm, pentru a aduce mai multă claritate și validare științifică pentru metoda noastră. Mulțumesc tuturor pentru împărtășiri, sper să continuăm conversația!
Bună tuturor și mulțumesc, Abigail, Adela și Adriana, pentru perspectivele voastre! E clar că poveștile terapeutice nu sunt doar niște instrumente, ci niște catalizatori foarte subtili ai proceselor emoționale și de dezvoltare ale copilului. Aveți perfecta dreptate că impactul poate fi subtil, pe termen lung, și că trebuie să aprofundăm modalitățile de măsurare pentru a avea o imagine mai clară.
Personal, cred că o combinație între metodele calitative pe care le-ați menționat-cum ar fi jurnalizarea, interviurile, înregistrările-și unele indicatori cuantificabili, precum frecvența exprimării emoțiilor sau modificările comportamentale, ar putea fi cheia. În plus, cred că ar fi util să dezvoltăm și niște scale de observare adaptate pentru povești, ca să putem standardiza și compara mai ușor rezultatele.
De asemenea, m-a intrigat ideea exprimată despre folosirea poveștilor ca punți pentru exprimarea temerilor sau resurselor interne. Poate că un drum bun ar fi să investigăm și modul în care poveștile angajează anumite zone cerebrale sau interne ale copilului, ca să înțelegem mai bine mecanismele subiacente. Desigur, asta necesită colaborare multidisciplinară, dar cred că merită să explorăm aceste piste.
Până la urmă, cred că dacă reușim să documentăm și să demonstrăm impactul, chiar și gradual, vom putea convinge mai mulți cine trebuie despre valoarea acestor metode. Ei bine, totul începe cu curajul de a cerceta mai departe și de a ne susține eficacitatea cu date solide.
Ce părere aveți, putea fi o idee de proiect comun? Să încercăm să elaborăm niște instrumente concrete și să le testăm în practică? Cred că împreună am putea face pași importanți în această direcție.