A mai pățit cineva să vadă cum poveștile terapeutice chiar schimbă comportamentul unui copil? Adică, nu doar că ajută la conectare sau la înțelegere, dar efectiv face diferența? Mă tot frământă chestia asta, mai ales pentru că lucrez cu niște situații unde comportamentul e aproape irezistibil și nu știu dacă vreun fel de poveste sau narativ face cu adevărat diferența sau doar am început să cred în eficiența lor. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori mi se pare că aceste povești au o forță neașteptată, ca un fel de centru de echilibru, dacă pot să zic așa. Sunt curios dacă cineva a experimentat pe propria piele ceva similar sau dacă, din studii, e ceva valid din punct de vedere al cercetării. Și, mai ales, dacă vi s-a întâmplat să vedeți rezultate palpabile după o sesiune sau două, că e destul de frustrant să cautionez totul ca un experiment pur, fără să știu precis dacă și când se vor vedea schimbări mari. Mersi!
Salut, Costin! Interesant subiect ai adus în discuție. Personal, am observat de-a lungul timpului că poveștile terapeutice sau narativele folosite cu copiii au adesea un efect surprinzător, mai ales atunci când sunt integrate în mod natural în procesul de lucru. Nu pot spune că rezultatele apar imediat sau în toate cazurile, dar am avut experiențe în care, după câteva sesiuni, am constatat o schimbare în modul în care copilul se raporta la anumite situații sau chiar în comportamentul lor.
Cred că, în esență, aceste povești reușesc să creeze un spațiu în care copilul se poate identifica, poate căpăta înțelesuri noi sau chiar și să-și modifice anumite convingeri limitative, fără a fi conștient în mod direct de intervenție. E ca și cum ar fi o vorbă bună spusă în mod subtil, care rezonează cu experiența lor și o ajută să se reorienteze.
Din punct de vedere științific, sunt tot mai multe studii care susțin această abordare, în special în contextul terapiei narative și a tehnicilor de storytelling în terapie. Ele vorbesc despre efectul de "reautorare," ca un mod în care copiii pot să își construiească sau să-și rescrie povestea personală, ceea ce în mod clar poate duce la schimbări pozitive.
Pentru mine, cea mai importantă e compatibilitatea cu copilul și autenticitatea poveștii. Nu este o soluție magică, dar, ca parte din arsenal, poate fi extrem de eficientă dacă o folosești cu intenție și cu răbdare. E un proces de creație, de explorare, și uneori rezultatele apar mai târziu, dar sunt mai durabile.
Tu ce experiențe ai avut? Ai reușit să observi influența povestirilor în comportamentul copiilor tăi? Mi-ar plăcea să împărtășim și alte exemple sau idei!