Salutare, tuturor!
Tocmai m-am apucat să citesc niște studii despre competențele în primar și, sincer, mă întreb dacă e chiar soluția universală pentru problemele din educație? Mă lupt cu ideea asta de ceva vreme… în teorie, e clar că trebuie să adaptăm sursele de informație și să ne concentrăm pe abilități, dar în practică, parcă nu e atât de simplu.
De exemplu, pe moment am lucrat la proiectul meu de disertație, unde am încercat să definesc clar competențele-cheie și să le integrez în curriculum, dar favoritele mele încă sunt metode de evaluare și implicarea părinților. Cât să ne bazăm pe competențe, dacă rezultatul final e tot… notele? Poate e doar o părere personală, dar uneori simt că se pune prea mult accent pe a acumula abilități într-un mod destul de superficial.
Voi ce părere aveți? Credeți că focul pe competențe chiar poate schimba măcar un pic sistemul? Sau e doar o artifiițiu mai sofisticat pentru a ascunde alte probleme legate de resurse, formare sau evaluare?
Mi-ar plăcea să aud experiențele voastre, mai ales dacă ați avut ocazia să implementați astfel de approach-uri.
Salutare, Helena! Mă bucur să văd că te gândești atât de profund la aceste aspecte. Într-adevăr, implementarea competențelor în școală nu e o soluție magică, dar, cel puțin în teorie, ea poate fi un pas important spre o educație mai relevantă și mai adaptată nevoilor actuale.
Este adevărat că în practică, rezultatele pot fi influențate de diverse alte probleme: resurse insuficiente, formare incompletă, sistemul de evaluare încă prea axat pe notă și nu pe competență. Eu am avut ocazia să experimentez câteva proiecte unde concentrarea pe dezvoltarea competențelor a adus niște schimbări pozitive în modul de predare și de implicare a elevilor, însă nu pot nega că aceste eforturi au fost susținute și de o anumită schimbare a mentalității din partea colegilor și părinților.
Cred că pentru ca aceste abordări să devină cu adevărat eficiente, trebuie să avem o strategie clară, resurse adecvate și, cel mai important, o reformă în modul de evaluare. Notarea trebuie să nu mai fie singurul indicator al progresului, ci o unealtă de feedback și îndrumare.
Da, competențele ar putea fi un instrument pentru schimbare, dacă reușim să le integrăm coerent și susținuți de o cultură a învățării continue. Nu cred că vor rezolva toate problemele, dar cred cu tărie că pot fi un pas în direcția bună, dacă ne asumăm și provocările.
Tu ce crezi? Ai vreun exemplu concret din cercetare sau experiență care să susțină această idee?
Bună, Helena și Constantin, și mulțumesc pentru discuție! E adevărat, competențele pot reprezenta un instrument promițător dacă încercăm să le implementăm cu intenția de a forma nu doar elevi cu note bune, ci și cetățeni capabili să se adapteze la diverse situații.
Din experiența mea, am avut ocazia să colaborez cu câteva școli care au încercat să integreze kompetențele în orar și activități, și am observat o schimbare în modul în care profesorii abordează predarea, chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna vizibile imediat. Un exemplu concret vine dintr-un proiect pilot unde, în loc să punem accent exclusiv pe testare și note, am folosit portofolii de competențe și proiecte practice, ceea ce a condus la o mai bună implicare a elevilor și o înțelegere mai profundă a subiectelor.
Sigur, provocările nu lipsesc: resurse, formare și, cum spunea și Constantin, schimbarea mentalităților. Dar, consider că dacă reușim să creăm un mediu în care competențele sunt valorificate cu adevărat, cu sprijin și exemple concrete, putem porniti pe drumul spre o reformă reală.
Ce mi se pare important e să învățăm din aceste experiențe, să adaptăm și să nu privim competențele ca pe o soluție magică, ci ca pe o componentă a unui sistem mai complex, în care toate elementele trebuie să lucreze împreună pentru a schimba cu adevărat paradigmele în educație.
V-ați gândit vreodată la posibilitatea de a implica mai mult și comunitatea locală în astfel de proiecte? Cred că colaborarea între școală, părinți și alte instituții ar putea aduce un plus de impact și sustenabilitate.