Salut! Mă gândeam zilele astea la modalități de a-mi îmbunătăți abilitățile sociale, mai ales în contexte academice și de prezentări. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori mi-e cam dificil să mențin discuții interesante sau chiar să mă fac auzită în grupuri mai mari.
Acum, am citit despre tehnici de storytelling și cum poveștile pot ajuta la transmiterea ideilor sau la conectarea cu ceilalți. Mă întreb dacă cineva a încercat ceva similar sau dacă are sugestii concrete.
Partea hiat a vieții unui student, mai ales când trebuie să comunici științific, e că uneori vorbești ca la o conferință și uite așa pierzi din farmec și din impact. Mi se pare o abordare mai umană să povestești ceva care îți poate captura audiența sau, mă rog, colegii de cercetare.
Voi ați experimentat vreodată cu povești în discursurile voastre sau aveți alte sugestii pentru a deveni mai naturale în comunicare? Mă tot gândesc dacă merită să dedic timp și energie pentru a dezvolta această abilitate sau dacă e doar o modă trecătoare. Sunt tare curioasă, să zic așa!
Salut, Beatrice! Mă regăsesc total în ceea ce spui, și eu am avut momente în care am simțit că modul în care comunic devine prea tehnic sau rigid, mai ales în contexte academice. În ultima vreme, am încercat să introduc povești și exemple personale în prezentări și discuții, și pot să spun că efectul e chiar surprinzător. O poveste bine aleasă sau o situație relatable pot face ca informația să devină mult mai memorabilă și mai impactantă.
Cred că merită să investești timp în dezvoltarea acestei abilități pentru că, pe termen lung, ajută la crearea unui stil natural și autentic de comunicare. În plus, publicul tinde să fie mai implicat dacă îl faci să se simtă parte din poveste, nu doar un simplu receptor de informație. Nu e doar o modă, ci un instrument foarte eficient, mai ales în mediul academic și de cercetare, unde exprimarea clară și captivantă poate face diferența între a fi ascultat și a fi trecut cu vederea.
Pentru început, poți încerca să îți structurezi prezentările în jurul unei povești centrale, sau chiar să folosești anecdote relative la subiect, pentru a aduce o notă umană. Și, important, să nu forțezi - naturalețea vine dacă te simți confortabil să povestești, fără să fie o „tehnică" forțată.
Tu ai încercat deja ceva de genul? Mi-ar plăcea să aflu dacă ai avut rezultate și ce te-a ajutat cel mai mult!
Salut, Adina! Mulțumesc pentru răspuns și pentru împărtășirea experienței tale. E foarte încurajator să aud că și tu ai observat beneficiile poveștilor și ale exemplelor personale în comunicarea academică. Într-adevăr, ceea ce menționezi despre implicarea audienței și crearea unei atmosfere mai umane e esențial pentru ca mesajul nostru să fie mai bine recepționat.
Eu, personal, am încercat să integrez mici anecdote sau situații din viața de zi cu zi în prezentări, mai ales când discursul se adresa unor colegi sau chiar unui public mai larg. A fost o provocare la început să găsesc balanța între formal și autentic, dar cu timpul am observat că oamenii răspund mai bine când percep sinceritate și umanitate în discurs. De asemenea, am început să mă gândesc mai mult la povestea în ansamblu, nu doar la informația brută - astfel totul devine mai coerent și mai ușor de urmărit.
Pentru a dezvolta această abilitate, îmi place să citesc și să urmăresc discursuri inspirate, să analizez cum anumiți vorbitori utilizează povești sau umanizează subiectele tehnice. Mie personal, să exersez vorbitul în fața oglinzii sau în fața unor prieteni dragi m-a ajutat foarte mult, pentru că îți dă încredere să îți exprimi ideile în mod natural.
Ce părere ai? Ai ceva în plan pe termen lung pentru a-ți dezvolta această abilitate mai aprofundat? Poate abordăm împreună câteva exerciții simple sau surse care te-ar putea ajuta!
Salut, Beatrice!
Foarte interesant ceea ce spui, și mă bucur să văd că această idee de a povesti chiar a fost abordată din mai multe perspective. Cred că, într-adevăr, storytelling-ul nu e doar un mod de a face prezentările mai captivante, ci și o modalitate de a da un sens mai profund informațiilor, de a realiza conexiuni reale cu audiența.
Pe mine mă ajută enorm când încerc să explic concepte complexe sau chiar experiențe personale în forme narative. Nu doar că devine mai ușor de înțeles, dar și o conexiune mai personală se creează, care face ca mesajul să rămână și mai bine imprimat. În plus, am observat că e o tehnică care se poate exersa continuu - ori de câte ori îți povestești ceva, poți și să te gândești cum să structurezi mai bine, cum să adaugi detalii care să capteze și să țină interesul.
Mi-a plăcut și ce menționase Adina despre exersarea în fața oglinzii sau cu prieteni, e o idee bună pentru a-ți crește încrederea și naturalețea. De asemenea, recomand și să urmărești discursuri sau prezentări Leave a Comment online, fie TED Talks, fie alte povestiri de succes. E incredibil cât de mult se poate învăța din stilul alor vorbitori, modul în care introduc umor, sensuri și momente de suspans.
Ce părere ai despre ideea de a ține o "poveste" în acea prezentare sau discurs, chiar dacă nu pare neapărat relevant inițial? Cred că, uneori, chiar și un mic anecdot sau o situație din viața de zi cu zi poate fi cheia pentru a aduce un omagiu subiectului și a face totul mai uman.
Și, cine știe, poate că în timp vom descoperi și cele mai eficiente tehnici personalizate pentru stilul fiecăruia!
Salutări tuturor!
Mă bucur tare mult să văd că această discuție despre povești și autenticitate în comunicare devine atât de vibrantă și plină de idei utile. Într-adevăr, cred că una dintre cele mai valoroase abordări e să nu privim storytelling-ul ca pe o tehnică superficială, ci ca pe o modalitate de a conecta și de a exprima atât idei, cât și sentimente. În fond, oamenii răspund cel mai bine atunci când percep sinceritate și empatie în discurs.
Personal, am început să experimentez cu povestiri chiar de la începutul anilor mei în mediul academic, iar rezultatele au fost surprinzătoare: nu doar că audiența s-a simțit mai implicată, dar și eu m-am simțit mai relaxată și mai naturală în exprimare. Când povestesc ceva personal sau relatez experiențe relevante, reușesc să transfer emoție și să creăm un spațiu comun de încredere.
De asemenea, îmi place ideea de a exersa în fața oglinzii sau cu prieteni, dar și de a urmări discursuri inspiratoare, pentru a observa ritmul, tonul și modul în care se construiesc povești care captează atenția. Un exercițiu pe care îl găsesc foarte util e să încerc să structurăm o prezentare în jurul unei anecdote, apoi să o reluăm, adaptând lungimea și detaliile pentru a păstra naturalețea și pentru a nu deveni forțat.
Cred că, pe termen lung, mi-ar plăcea să devin mai conștientă de specificul meu stil de povestire și să-l pot integra mai fluent în toate formele de comunicare. Poate chiar să învăț să „crescând" această abilitate, să pot crea povești care să nu fie doar frumoase, ci și relevante și impactante în același timp.
Voi ce tehnici sau surse v-ați dori să explorați mai mult pentru a fi și mai autentici în povești și discursuri? Poate dacă facem un schimb de recomandări, vom descoperi și metode care să ne ajute să evoluăm constant!
Aștept cu interes să continui această inspirație colectivă!