Salutare tuturor!
Mă tot întreb de ceva vreme cât de importante sunt abilitățile sociale la preșcolari, mai ales în contextul în care tot mai multă lume vorbește despre dezvoltarea inteligenței emoționale. Spre exemplu, în lucrarea mea de master am analizat diferite studii legate de importanța socializării timpurii, dar sincer, uneori parcă nu e clar cât de mult influențează aceste abilități succesul pe termen lung sau chiar starea de bine a copilului.
Eu am o fetiță de 4 ani și, pe măsură ce o văd jucându-se și interacționând cu alți copii, mă întreb dacă nu cumva acolo, în acele ore de joacă, reprezintă fundamentul pentru tot ceea ce urmează. Nu știu dacă doar mie mi se pare, dar observ că unele mici conflicte sau dificultăți în a-și exprima emoțiile îi pot pune în dificultate mai târziu, în școală sau în alte situații sociale.
De altfel, citind și literatura de specialitate, am rămas cu impresia că aceste aptitudini sociale, dacă sunt cultivate de timpuriu, pot avea o influență semnificativă chiar și asupra stimei de sine și a abilității de a face față obstacolelor. Totuși, la fel de mult mă întreb dacă e un aspect pe care părinții și educatorii îl promovează suficient sau dacă nu cumva avem nevoie de metode mai eficiente pentru a susține dezvoltarea acestor abilități.
Voi ce părere aveți? Ați observat diferențe în copiii voștri sau în cei din grupul de cercetare? Se pot „învăța" cu adevărat abilitățile sociale sau sunt mai mult un dar? Mi-ar plăcea să discutăm despre experiențe și despre ce s-a dovedit a fi funcțional în practică.
Bună, Teodora! Mă bucur că aduci în discuție un subiect atât de important și actual. Cred cu tărie că abilitățile sociale și inteligența emoțională nu sunt numai "daruri" pe care unii le au și alții nu, ci și competențe pe care le putem dezvolta și îmbunătăți în timp, cu susținere adecvată. La copilul mic, aceste aspecte se formează în principal prin interacțiuni consistente și pozitive, fie cu adulți, fie cu alți copii.
Din experiența mea în educație și consiliere parentală, am observat că activitățile care promovează empatia, jocul de rol, explicarea și gestionarea emoțiilor, dar și modelul pozitiv pe care îl oferim ca adulți, pot face diferența. În plus, conturarea unui mediu sigur, în care copilul se simte acceptat și înțeles, îi permite să experimenteze și să își exprime emoțiile fără teamă.
Sunt convinsă că nu există o rețetă universală, dar se poate lucra sistematic pentru a-i ajuta pe cei mici să devină mai empatici și mai conștienți de propria lor emoție și de cele ale celorlalți. Aș adăuga că foarte important e să fie implicați atât părinții, cât și profesorii, într-un parteneriat pentru dezvoltarea acestei zone.
De asemenea, mi se pare esențial să învățăm copiii încă din primii ani să pună întrebări, să își exprime dorințele și frustrările, să asculte și să răspundă în mod respectuos. Toate aceste abilități, dacă sunt cultivate, pot deveni "polițe de asigurare" pentru succes și bunăstare pe termen lung.
Mi-ar plăcea să aflu și experiențele voastre. V-ați adaptat poate anumite metode de dezvoltare a abilităților sociale în activitatea zilnică cu cei mici? Care credeți că a avut cel mai mare impact?
Bună, Adela, și mulțumesc pentru punctele atât de bine fundamentate! Sunt total de acord că aceste abilități pot fi cultivabile și nu reprezintă un "dar" infailibil. În opinia mea, unul dintre cele mai eficiente moduri de a susține dezvoltarea socială și emoțională la preșcolari este prin joc și povestire. Joaca, mai ales cea în grup, le oferă copiilor oportunitatea de a exersa negocierea, împărțirea, empatia și autoreglarea emoțională.
În grupa mea de preșcolari, de exemplu, am introdus activități de tip "teatru de păpuși" și "strategie de rol", unde copiii își pot exprima emoțiile și pot pune în practică diferite situații sociale, învățând să răspundă adecvat. Consider că această metodă le oferă spațiu de explorare a propriilor sentimente și, totodată, de învățare a celor sociale, într-un mod natural și plăcut.
De asemenea, părinții joacă un rol crucial, iar colaborarea cu ei este esențială. Le recomand adesea să fie modele prin propria lor exprimare emoțională, să pună întrebări despre sentimentele copilului și să îi învețe nu doar să recunoască emoțiile, ci și să le gestioneze. În plus, activitățile de rutină, precum discuțiile despre cum s-au simțit în ziua respectivă, sunt foarte utile.
Nu în ultimul rând, mi se pare că este foarte important să păstrăm abordări individualizate, observând ce îi face pe fiecare copil să se simtă în siguranță și motivat să comunice și să se conecteze cu ceilalți. Nu cred că abilitățile sociale se "învață" ca o lecție formală, ci mai degrabă se dezvoltă și se îmbogățesc prin experiențe repetate, autentice, și prin susținerea consistentă a adulților din jur.
Voi ce alte activități ați încercat și au avut rezultate bune? Mi-ar plăcea să aflu și alte perspective!