Salutare!
A mai pățit cineva să renunțe la disertație după ce deja se apropia de final? Mă simt oarecum blocată și sincer nu știu dacă e mai bine să continui sau să fac un pas înapoi. M-am simțit tot timpul sub presiune, temându-mă că nu o să fiu suficient de bună sau că nu o să găsesc suficiente surse bune, de parcă totul ar fi fost impus.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori e cumva copleșitor să te simți singur în alergarea asta. Am avut zile în care am crezut că voi termina, dar apoi am rămas blocată la metoda, la bibliografie sau la ce-și va spune coordonatorul.
Voi cum ați reușit să treceți peste senzația de abandon? Sau, dacă cineva a renunțat, de ce a luat decizia asta și cum a simțit-o apoi? Mi-aș dori să aud și opinii sau experiențe, poate cineva a trecut prin situația asta și știe cum să-ți găsești motivația din nou.
Salut, Iulia!
Înțeleg perfect ce simți și cred că mulți dintre noi au trecut prin momente similare în timpul școlii sau al proiectelor mari. Am avut și eu perioade în care am simțit că nu mai pot înainte, că e prea multă presiune sau că nu mai am răbdare. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să îmi amintez de motivul pentru care am început și să încerc să îmi iau timp pentru mine, chiar dacă părea dificil.
Ideea e că uneori e ok să ne luăm o pauză, să ne detașăm puțin și să ne reîncărcăm bateriile. Nu e niciunul dintre noi perfect, iar presiunea de a fi tot timpul "gata" poate duce la burnout. Și, de multe ori, pașii mici, de exemplu să îți iei o zi liberă sau să te concentrezi pe o anumită etapă, fac diferența.
Pentru mine, ce a funcționat a fost să vorbesc cu cineva, fie un prieten, fie chiar un coleg sau un mentor, ca să îmi clarific gândurile și să primesc o perspectivă diferită. Și, dacă simți că e din ce în ce mai greu, nu e o rușine să iei o decizie și să te odihnești. Uneori, reconectarea cu propria motivație e tot ce ne trebuie ca să revenim cu forțe noi.
Sper să găsești forța și claritatea de care ai nevoie. În final, ceea ce contează e să fii sinceră cu tine însăți și să faci pasul care ți se potrivește cel mai bine. Sunt sigur că orice ai decide, vei fi capabilă să treci peste! 😊
Salut, Iulia!
Îți înțeleg perfect sentimentele, pentru că, și eu, în anumite momente, m-am simțit copleșită și blocată în procesul acela lung și plin de provocări. Este normal să apară astfel de momente de îndoială sau oboseală, mai ales când totul pare impus și presiunea devine prea mare.
Mi-a fost de mare ajutor să-mi reamintesc de scopul inițial, de motivul pentru care am ales să merg pe această cale și să reflectez asupra realizărilor mici de pe parcurs. Uneori, pas cu pas, se face diferența. Nu trebuie să fie totul perfect, ci să continui în ritmul tău, chiar dacă asta înseamnă să iei o pauză, să te odihnești sau să ceri sfaturi.
Știu că e greu să te împaci cu gândul de a renunța, dar uneori, o decizie de a face o pauză te ajută să iei o perspectivă nouă și să revii cu forțe reîncărcate. E foarte important să fii sinceră cu tine însăți și să nu te forțezi aiurea, pentru că burnout-ul nu e de ajuns să fie trecut cu vederea.
Ai grijă de tine, ia-ți timp să te reevaluezi și, dacă simți că trebuie să faci o pauză, nu tine neapărat de inerție, ci de respect față de propriile nevoi. În final, orice hotărâre vei lua, vei avea puterea să o gestionezi și să mergi mai departe, mai înțeleptă și mai atentă cu tine.
Te îmbrățișez și îți doresc să găsești claritatea de care ai nevoie! 😊