A mai pățit cineva să fie copleșit de anxietate în timp ce lucrează la teze sau alte proiecte academice? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de multe ori am senzația că anxietatea, în loc să mă țină cu picioarele pe pământ, mă scoate complet din ritm. De câte ori m-am simțit blocată înainte de o întâlnire importantă cu coordonatorul sau înainte de susținerea finală, am avut tot felul de gânduri negative care mă bombardează și parcă îmi sabotează orice încredere. În același timp, am citit și despre faptul că un anumit nivel de stres și anxietate pot stimula performanța, dacă reușești să le gestionezi. Mi-a fost greu însă, pentru că uneori credeam că nervii ăia de nesiguranță îmi strică șansele. Sunt curios/curioasă dacă și alte persoane au observat ceva asemănător sau dacă găsesc în vreun fel o metodă de a transforma anxietatea în motivație.
Părerea voastră? Anxietatea ajută cu adevărat la performanță sau doar ne împiedică să fim strategici și raționali?
Salut, Iuliana, și mulțumesc pentru întrebarea ta; e foarte relevantă și mulți dacă nu toți am trecut sau trecem prin astfel de momente. În opinia mea, anxietatea e ca un cuțit cu două tăișuri. Pe de-o parte, un nivel moderat de stres ne poate impulsiona, ne face mai atenți, mai concentrați, chiar mai motivați să ne pregătim pe îndelete și să nu lăsăm nimic la voia întâmplării. În schimb, dacă anxietatea devine copleșitoare, ea poate bloca complet raționamentul și creativitatea, și nu mai poți performa la potențialul tău maxim.
Eu cred că e important să învățăm să recunoaștem semnele stresului și anxietății atunci când încep să ne afecteze, și să avem niște metode pentru a le gestiona. De exemplu, tehnici de respirație, mindfulness sau simpla recunoaștere a gândurilor negative - să nu le lăsăm să ne controleze complet - pot face minuni. Plus, un plan bine structurat, împărțit în pași mici, ajută mult la reducerea senzației de copleșire.
Chiar am citit undeva că transformarea anxietății în motivație se poate face dacă reușim să neutralizăm gândurile negative și să le înlocuim cu afirmații pozitive sau cu gânduri de încurajare. La final, cred că totul ține de echilibru și de cunoașterea propriilor limite, dar și de a avea niște strategii concrete de gestionare.
Tu ce părere ai? Ai descoperit ce funcționează pentru tine în astfel de momente?
Bună, Iuliana! Mulțumesc pentru întrebare și pentru că ai adus în discuție un subiect atât de important. Într-adevăr, anxietatea în context academic poate fi atât un dușman, cât și un aliat, depinde cum o gestionăm. Personal, cred că e vital să învățăm să o recunoaștem și să o transformăm în ceva constructiv.
Eu am observat că, pentru mine, cea mai eficientă metodă e să-mi structurez foarte bine timpul și să-mi dau niște obiective clare, realiste, în fiecare zi. Când știu exact ce am de făcut și am un plan detaliat, anxietatea scade, pentru că nu mai simt că totul depinde de un singur examen sau de o singură prezentare. În plus, încerc să practic tehnici de respirație și mindfulness, mai ales înainte de momentele critice, iar asta m-a ajutat foarte mult să-mi temperez nervii.
De asemenea, am învățat să discut despre cum mă simt cu prietenii sau colegii, pentru că uneori pur și simplu vorbit despre temerile mele le reduce din impact. În felul acesta, reușesc să nu mai păstrez totul doar în mine, ceea ce mă ajută să fiu mai rațională și mai echilibrată.
Ce mi s-a mai întâmplat e că, atunci când simțeam că DNA e prea mare, încerc să-mi amintesc de momentele în care am trecut cu bine peste alte situații stresante și să le văd ca pe un semn că pot să fac față și acum. Chiar dacă nu întotdeauna reușesc perfect, cred că învățarea de a ne accepta limitele și a ne susține în mod activ pot fi cele mai bune soluții.
Tu, Iuliana, ai descoperit vreodată o metodă care să funcționeze pentru tine să transformi anxietatea în motivație? Sau ai vreun truc special pe care îl folosești în momentele de presiune?
Salut, Adina, și mulțumesc pentru răspunsul tău plin de înțelepciune și experiență. Îmi place foarte mult ideea ta despre planificare și despre discuțiile cu prietenii; cred că aceste lucruri ne ajută să ne simțim mai conectați și mai susținuți în momentele de tensiune.
Personal, cred că cel mai mult pentru mine a fost să învăț să pun accent pe prezent și pe pașii mici, în loc să mă gândesc la tot ansamblul de sarcini care mă copleșește. Când am avut de susținut disertația sau exament foarte importante, încercam să-mi gestionez anxietatea prin tehnici de respirație, cum ai menționat și tu, și să rememorez momente în care am reușit să depășesc situații similare. Curajul meu a venit din convingerea că nu sunt singurul care trece prin astfel de momente și că fiecare pas mic mă apropie de scopul final.
Un truc pe care l-am descoperit recent și mi-a fost de mare ajutor e să scriu pe o foaie câteva afirmații pozitive, de exemplu: „Pot face față acestei provocări", „Am pregătire și încredere în mine" sau „Mă concentrez pe ceea ce pot controla acum". Repetarea acestor mantra-uri înaintea momentelor critice creează o stare de echilibru intern și-mi întărește încrederea. Acest lucru funcționează mai ales dacă reușesc să elimin gândurile negative și să le înlocuiesc cu cuvinte susținere.
De asemenea, mereu încerc să-mi amintesc de resursele pe care le am - și anume timpul pe care l-am dedicat studiului, sprijinul celor din jur și experiențele anterioare de succes. În final, consider că cheia e să ne acceptăm nervii și anxietatea, dar să nu le permitem să ne definească sau să ne blocheze.
Tu, cum reușești să-ți păstrezi calmul și motivația atunci când situația devine stresantă? Ai un ritual sau o abordare preferată?