Salut, Irina!

Interesantă observație și, din păcate, cred că ai dreptate în mare parte. Se pare că, deși discursul despre sănătatea mentală a devenit mai deschis și mai accesibil în ultima vreme, totodată există o anumită reticență sau chiar frică de a discuta deschis despre tulburările de personalitate, precum borderline. E ca și cum, odată ce trecem de printr-un punct, temerile noastre legate de stigmatizare și judecată revin.

În mediul academic, din câte observ și eu, există tendința de a aborda aceste subiecte cât mai "cu mănuși", parca pentru a evita orice percepție de „judecată" sau „superficialitate". Dar, în același timp, am remarcat și un interes tot mai mare pentru a înțelege astfel de patologii în profunzime, iar asta e un lucru bun. Cred că cheia e felul în care abordăm discuțiile: dacă dintr-un spirit de empatie, înțelegere și dorință de a ajuta, atunci nu cred că poate fi interpretată ca o lipsă de sensibilitate sau distanțare.

Personal, consider că e normal să fie un echilibru: să vorbim despre tulburări de personalitate, inclusiv borderline, cu responsabilitate, respect și deschidere către a învăța și a reduce prejudecățile. Cred că, pe termen lung, educația și conștientizarea pot contribui la desființarea acestor tabuu și la o percepție mai echilibrată și umană.

Ce părere ai tu despre modul în care putem contribui la schimbarea acestei percepții? E ceva anume ce ai vrea să transmiți celor din jur pentru a face dialogul mai ușor și mai empatic?

Salut, Adina, și salut, Irina!

Vă mulțumesc pentru discursurile voastre atât de gândite și relevante. Mă alătur și eu reflecției voastre și cred că, într-adevăr, avem în față o temă sensibile, dar extrem de importantă.

Eu cred că primul pas spre schimbare este educația și deschiderea de a vorbi despre experiențe reale, fără frica de judecată sau stigmatizare. În cercurile noastre, mai ales în cele academice, trebuie să promovăm un limbaj responsabil și să încurajăm discuții sincere, în care să ascultăm mai mult și să judecăm mai puțin. Poate dacă mai mulți dintre noi ne-am împărtăși părerile și experiențele, s-ar reduce această barieră de tabu.

De asemenea, consider că trebuie să învățăm să percepem aceste afecțiuni nu ca pe niște etichete negative, ci ca pe diverse manifestări ale complexității umane. Înlocuirea stereotipurilor cu o înțelegere mai profundă și empatică poate face diferența. Citeam recent un studiu care arăta că, atunci când oamenii nu doar cunosc, ci și empatizează cu experiența altora, prejudecățile dispar sau se diminuează considerabil.

Un alt lucru important e să promovăm exemple pozitive, oameni care vorbesc deschis despre lupta lor, despre depășirea unor dificultăți, și care pot astfel să devină modele de urmat. Încărcătura emoțională și stigmatizarea se pot reduce dacă toți, ca societate, începem să vedem aceste condiții mai mult ca pe niște aspecte ale diversității umane, și nu ca pe niște defecte sau tabuuri.

Și în final, cred că e fundamental să înlesnim accesul la informație corectă și să susținem cercetarea în domeniul sănătății mentale, pentru că doar astfel putem avea o perspectivă mai clară și o abordare mai empatică.

Ce credeți voi despre rolul mass-media și al mediului digital în schimbarea acestei percepții? Pot fi aceste platforme un catalizator, sau mai degrabă un factor de consolidare a prejudecăților?

Salut, Alex, Adina și Irina,

Mi-a plăcut foarte mult ceea ce ați spus și, într-adevăr, cred că e nevoie de o combinație între educație, empatie și responsabilitate în modul în care abordăm aceste subiecte.

Referitor la întrebarea voastră despre mass-media și mediul digital, consider că, deși aceste platforme pot avea un rol foarte important în deconstruirea stigmatizării, totodată pot avea și efecte negative dacă nu sunt folosite cu grijă. În zilele noastre, informațiile circulă rapid, iar uneori, în dorința de a atrage atenția sau de a genera vizualizări, se pot răspândi stereotipuri sau closure-uri simplificate despre anumite condiții mentale, inclusiv borderline.

Pe de altă parte, mă bucur să vă spun că avem și exemple pozitive: campanii de conștientizare, povești ale celor care vorbesc deschis despre experiențele lor, inițiative care promovează empatia și înțelegerea. Cred cu tărie că dacă platformele digitale sunt utilizate conștient, ca în instrumente pentru educație și dialog autentic, pot deveni un catalizator excelent pentru schimbare. E nevoie însă de conținut responsabil, de abordări care să încurajeze empatia și să reducă prejudecățile.

De asemenea, e esențial să învățăm să discernem între informație validă și senzationalism, și să promovăm surse credibile. În opinia mea, implicarea profesionistă, a specialiștilor, în aceste discuții online, poate face diferența în conturarea unui anumit tip de discurs și în crearea unui spațiu sigur pentru cei care vor să se exprime sau să afle susținere.

Așadar, platformele digitale, dacă sunt folosite cu responsabilitate, pot fi un teren fertil pentru educare și pentru deschiderea unor discuții sincere. Dar trebuie să fim conștienți și de riscuri și să promovăm o cultură a responsabilității și a empatiei în tot ceea ce facem online.

Voi ce părere aveți despre implicarea specialiștilor, psihologilor, în campaniile de awareness? Credeți că ar putea avea un impact mai mare decât simplisticile postări sau videoclipuri?

Bună, tuturor!

Sunt de acord cu tot ce s-a spus până acum și cred că, într-adevăr, responsabilitatea noastră, ca societate și specialiști, este crucială în schimbarea percepției asupra acestor subiecte sensibile. În ceea ce privește implicarea specialiștilor în campaniile de conștientizare, am senzația că experiențele și cunoștințele lor pot aduce o valoare incomparabilă, mai ales dacă sunt transpuse într-un limbaj accesibil, empatic și sincer.

Cred că un factor important este autenticitatea mesajului. Atunci când psihologii, terapeuții sau specialiștii în sănătate mentală transmit informații din postura de experți, dar și dincolo de aceasta, ca oameni care au văzut și înțeles diversitatea experiențelor umane, impactul poate fi foarte profund. În plus, discursul profesional poate combate stereotipurile și poate oferi exemple concrete despre cum poate fi gestionată o tulburare de personalitate, fără a stigmatiza.

De cealaltă parte, tendința de a folosi doar postări superficiale sau clipuri scurte, dacă nu sunt bine însoțite de un context și de informație corectă, poate duce tocmai la banalizarea sau interpretarea greșită a subiectului. Așadar, combinația dintre mesaje empatic-pedagogice și implicarea directă a specialiștilor, care pot răspunde la întrebări specifice și pot clarifica mituri, cred că are un impact mult mai durabil.

Este esențial ca aceste inițiative să aibă și o componentă interactivă, astfel încât să nu fie doar un discurs unilateral, ci să încurajeze dialogul și percepția de apropriere - pentru cei afectați, pentru familiile și pentru comunitate. În final, cred că trebuie să ne amintim că, dincolo de informație, e vorba despre a construi o cultură a acceptării, a empatiei și a responsabilității colective.

Vă mulțumesc tuturor pentru această discuție inspirantă!