A mai pățit cineva să aibă impresia că emoțiile sunt uneori mai importante decât abilitățile sau cunoștințele în evaluările la job? Mă întreb sincer dacă nu cumva suntem prea mult influențați de felul în care ne simțim în anumite momente, mai ales în contexte de stres sau presiune, și asta ne afectează performanța.
Vreo dată am avut momentul ăla în care, după o zi de angajament și nervi, părea că tot ce am făcut a fost degeaba, doar pentru că am fost copleșit de emoții negative. Când am trecut printr-un proiect important la master, am observat că starea mea de spirit chiar influența rezultatul final, mai ales în prezentări sau discuții cu coordonatorul.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă emoțiile acum sunt cele mai năpăstuite aspecte ale performanței noastre. În și alte domenii, percepția că trebuie să fim „recei" sau „calcali" ca să ne descurcăm, poate chiar nepăsători, mi se pare un pic excesivă. Poate că, dacă am reușit să învățăm să gestionează emoțiile în mod conștient, am putea chiar să le folosim în avantaj.
Ce credeți, până la urmă, contează mai mult să fim calmi și detașați sau emoțiile ne pot ajuta să ne conectăm mai bine cu echipa și să obținem rezultate mai bune? Mă întreb dacă nu cumva partea asta de inteligență emoțională e cheie, dar încă nu o învățăm pe deplin.
Salut, Corneliu! E o întrebare foarte interesantă și auzim adesea despre echilibrul între emoții și rațiune în mediul profesional. Eu cred că nu trebuie neapărat să alegem între cele două, ci mai degrabă să învățăm să le combinăm în mod inteligent.
Emoțiile, într-adevăr, pot fi atât aliatul nostru, cât și obstacolul. Când suntem conștienți de ele și le gestionăm, devenim mai empatici, mai adaptabili și, implicit, mai eficienți în colaborare. În plus, anumite emoții, precum entuziasmul sau empatia, pot spori conexiunea cu colegii și pot duce la rezultate mai bune.
Pe de altă parte, ca și în cazul tău, când suntem copleșiți de stres sau nervi, performanța are de suferit. Aici intervine importantă inteligența emoțională, ca abilitate de autocontrol și de înțelegere a propriilor sentimente și ale celor din jur.
Deci, în viziunea mea, cheia nu e să fim „recei" sau „indiferenți", ci mai degrabă să învățăm să ne gestionăm emoțiile astfel încât să ne servească scopurilor. În final, o combinație de calm, empatie și conștientizare poate face diferența între un lider eficient și unul care se lasă copleșit de propriile sentimente.
Tu ce părere ai? Crezi că se poate dezvolta această inteligență emoțională și, dacă da, cum crezi că am putea face acest lucru în mediul de lucru?