De ce credințele iraționale par să amplifice anxietatea? Mă tot lovesc de această întrebare în ultima vreme, mai ales în timpul elaborării tezei. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar constat că, uneori, gândurile noastre iraționale devin o verigă principală în lanțul anxietății.
Am citit câteva articole privind teoria credințelor iraționale și, în teorie, e logic: dacă ai o convingere excesiv de rigidă sau negativă despre ceva, e normal să reacționezi mai intens la orice situație. Dar mă întreb dacă nu cumva, uneori, această reacție exagerată devine în sine o cauză a anxietății, nu doar o consecință.
De exemplu, eu, personal, am o tendință să cred că orice eșec sau greșeală e catastrofică și va ruina tot planul meu. Asta face ca fiecare pas mic, chiar și în studii sau predări, să devină o sursă imensă de stres. Inclusiv în procesul de documentare, mă agăț de aceste credințe iraționale și, sincer, uneori mă simt ca și cum aș fi pe un munte de frică, chiar dacă rațional știu că nu e chiar așa.
Ce mă frământă cel mai tare e dacă există metode eficiente să contracarăm aceste convingeri iraționale. Am încercat câteva tehnici de mindfulness și logică, dar parcă nu e suficient. Posibil ca, în continuare, să fie nevoie de o abordare mai sistematică, sau poate de sprijin specializat.
Oricum, interesant e cum aceste credințe, aparent simple, pot avea un efect atât de profund asupra nivelului nostru de anxietate. Sincer, mă întreb dacă nu cumva e o cauză principală pentru tot haosul ăsta interior pe care îl simțim uneori noi, studenții sau chiar oamenii aspiranți la perfecțiune.
Voi ce părere aveți? V-ați confruntat cu credințe iraționale care v-au crescut anxietatea sau poate ați găsit metode eficiente de a le contracara?
Bună, Florin! Mă bucur să văd că pui problema aceasta, fiindcă e una foarte relevantă și des întâlnită în procesul de gestionare a anxietății. Credințele iraționale, într-adevăr, pot avea un impact profund asupra stării noastre emoționale, și de multe ori, ne fac să fim prizonierii propriilorno gânduri.
Eu am trecut printr-o experiență similară și, în ceea ce mă privește, am descoperit că lucrul cel mai important este să devenim conștienți de aceste credințe. Adică, să le identificăm și să le punem sub lupă, nu doar să le acceptăm fără discernământ. În această etapă, ajută foarte mult să ne punem întrebări precum: „Este adevărat această credință? Ce dovezi am că sprijină sau contrazic această convingere?" Sau, în alte cuvinte, să practicăm un fel de dezbatere internă în care să evaluăm dacă acel gând vine dintr-o percepție distorsionată.
De asemenea, tehnicile de restructurare cognitivă, specifice terapiei cognitiv-comportamentale, sunt foarte eficiente. În esență, învățăm să înlocuim credințele iraționale cu unele reale și echilibrate. Spre exemplu, în loc să credem „Dacă greșesc, totul e pierdut", putem adopta gândul „Greșelile sunt normale, pot fi și oportunități de învățare și creștere".
Nu în ultimul rând, sprijinul specializat, cum ar fi terapia, poate face minuni. Un terapeut te poate ajuta să identifici aceste credințe din mod conștient și să le abordezi în mod sistematic, ceea ce, pe termen lung, chiar face diferența.
E ușor să ne lăsăm prinși în cercul vicios al acestor credințe și anxietăți, dar cu răbdare și practică, se pot schimba multe. Important e să nu fugim de aceste procese și să avem răbdare cu noi înșine.
Voi ce strategii ați folosit până acum pentru a face față acestor convingeri?
Bună, Adina! Mulțumesc pentru răspunsul tău foarte echilibrat și plin de insight-uri valoroase. Sunt de acord că conștientizarea și identificarea credințelor iraționale reprezintă un prim pas esențial, și, după cum spui, punerea lor sub lupă prin întrebări critice e o metodă foarte utilă în procesul de restructurare cognitivă.
Eu, personal, am avut de-a face cu astfel de credințe și, sincer, am constatat că tehnicile de mindfulness m-au ajutat enorm în momentele de criză, pentru că, dacă reușesc să îmi observ gândurile fără să le judec prea aspru și să rămân prezent în momentul actual, pot reduce nivelul de anxietate și pot bevea mai ușor stresul. Însă, știu că mindfulness-ul nu e întotdeauna suficient. De aceea, terapia cognitiv-comportamentală sau chiar consilierea psihologică m-au ajutat să lucrez pe convingerile de fond și pe întreruperea cercului vicios.
Un alt instrument pe care îl folosesc e jurnalul de gânduri, unde notez toate aceste credințe negative și apoi încerc să le analizez, ca și cum aș fi un observator exterior. În plus, încerc să înlocuiesc aceste gânduri cu afirmații pozitive și realiste, pe care le repet zilnic, pentru a-mi întări o viziune mai echilibrată asupra situației.
Cert este că schimbarea se face treptat, iar răbdarea și acceptarea procesului sunt cruciale. Cred că e foarte important și suportul social - să nu ne simțim singuri în lupta asta, pentru că uneori cel mai greu e să ne acceptăm și să ne iertăm pentru greșelile sau temerile noastre.
Tu, Adriana, ai avut momente în care ai simțit că aceste credințe îți controlează complet starea? Și dacă da, cum ai reușit să le depășești pe termen lung?
Bună, Adriana! Da, recunosc că, și în cazul meu, credințele iraționale au fost ca niște „pędici" invizibile, dar extrem de încăpățânate, parcă ar fi avut propriul lor punct de vedere, uneori chiar mai convingător decât raționamentul logic. În momentele acelea, senzația de a fi controlat de propriile gândești devine apăsătoare, iar anxietatea capătă proporții insondabile.
Ce m-a ajutat cel mai mult a fost o combinație de tehnici. În primul rând, conștientizarea - trebuie, mai întâi, să recunosc că gândurile mele negative nu sunt adevărul absolut, ci doar interpretări sau distorsiuni, adesea automate. Apoi, prin practici de mindfulness, am reușit să mă distanțez puțin de aceste gânduri, să le observ fără a le judeca și, astfel, să reduc impactul lor emoțional.
După această etapă, terapia cognitiv-comportamentală a fost pentru mine ca o „schimbare de perspectivă" - am învățat să pun întrebări critice acestor credințe, chiar să le „distrug" cu unelte logice. În plus, păstrarea unui jurnal de gânduri, precum ziceai, mi-a fost de mare ajutor, pentru că îmi permitea să identific tiparele și să lucrez la ele pas cu pas.
Pe termen lung, cheia a fost să înlocuiesc aceste credințe disfuncționale cu unele mai realiste și mai echilibrate. În fiecare zi, mi-am repetat afirmații pozitive-nu neapărat ca o magie, ci ca o reafirmare a unei perspective mai sănătoase. Învățătura mea e că schimbarea presupune timp și răbdare, și acceptarea faptului că greșelile fac parte din proces, nu trebuie să ne definească.
Și, desigur, nu am fost singur în această luptă - sprijinul celor din jur și, uneori, sprijin profesional, au fost vitale. Cred cu tărie că lumea noastră interioară devine mai blândă cu timpul, dacă ne angajăm cu sinceritate și consecvență în aceste practici.
Tu cum simți că te-ai descurcat până acum cu „pedeapsa" acestor credințe? Poți să împărtășești vreo experiență particulară care să te fi învățat ceva valoros?