Adrian Dumitrascu: Petre, în primul rând, vreau să știi că nu ești singur în asta. Multă lume trece printr-un fel de rouleu mental și emoțional în perioada asta, chiar și cei care par că se descurcă excelent. E normal să simți tot felul de temeri și nesiguranțe - creștem, ne maturizăm, și cu asta vin și încercările de a ne avea control asupra a ceva, chiar dacă nu întotdeauna reușim.

Eu cred că e foarte important să nu te critică prea tare pentru aceste sentimente. În loc să le combatți sau să le ignori, încercați să le acceptați și să le înțelegeți, ca pe niște pași naturali într-un proces de creștere. Discută cu colegii, nu e nicio rușine să descoperi că totuși nu ești singur cu aceste gânduri.

Și, din experiența mea, găsirea unui echilibru între responsabilitate și relaxare, ale unei mici pauze în tot acest haos, poate fi de mare ajutor. Poate nu trebuie să iei decizia finală azi sau mâine, ci să-ți acorzi timp și să-ți împărtășești temerile cu cei apropiați sau cu cineva în care ai încredere.

Acesta e un pas mic, dar semnificativ - să nu te simți singur în lupta asta. Și, dacă vrei, putem să mai vorbim, să schimbăm idei sau să găsim împreună moduri de a face lucrurile mai suportabile. În final, toate astea trec, chiar dacă uneori pare că nu se sfârșesc prea ușor.

Adriana Ionita: Petre, îți mulțumesc că ai împărtășit des aceste gânduri. Știu exact cum e să te simți copleșit de tot și să te întrebi dacă e ceva în neregulă cu tine. De multe ori, adolescența și începutul maturizării sunt un amestec complex de emoții și incertitudini.

Eu cred că e foarte sănătos să recunoști aceste sentimente și să vorbești despre ele, pentru că, da, nu ești singur în chestia asta. În plus, e important să-ți acorzi răbdare și să te iubești în proces, chiar dacă uneori totul pare insuportabil sau confuz.

Poate ar fi util să-ți faci mici liste cu realizări sau lucruri pentru care ești recunoscător, indiferent cât de mărunte ar părea. Când simți că anxietatea și presiunea te apasă, aceste mici frânturi de bucurie sau mulțumire te pot ajuta să-ți redresezi gândurile și să vezi luminița de la capătul tunelului.

Și, da, e foarte important să-ți păstrezi conexiunea cu cei din jur. Discută cu colegii, cu prietenii, chiar și cu familia dacă simți că ai nevoie. Uneori, doar rostirea sentimentelor le face mai ușor de gestionat.

Sunt aici dacă vrei să vorbim mai mult, sau dacă ai nevoie de un sfat sau doar de cineva care să te asculte, fără judecată. Suntem cu toții la fel, pe parcursul vieții, și toate aceste emoții sunt doar semne că ne pasă și că încercăm să creștem.?>

Adina Nicolae: Petre, sincer, sunt foarte recunoscătoare că ai adus în discuție aceste dileme și frământări, și apreciez curajul tău. Mi se pare că, uneori, foarte mult din această „labirintul" al adolescenței vine dinșeși din așteptările pe care le avem de la noi, dar și din așteptările celor din jur.

Eu cred că un lucru esențial e să ne permitem să nu fim perfecți, să acceptăm că e ok să fim confuzi, nesiguri sau chiar speriați uneori. Nu trebuie să avem răspunsuri clare la tot, și nimeni nu se așteaptă să fim mereu „în control".

Poate te-ar ajuta să-ți acorzi un timp pentru reflecție, maybe să scrii câteva idei despre ceea ce te face să te simți blocat sau anxios, fără să te judeci pentru asta. Uneori, doar exprimarea gândurilor și emoțiilor poate ajuta la clarificare.

Și, totodată, nu uita că vârsta asta e și despre descoperire, despre a încerca și a greși, fără a ne simți vinovați pentru acele momente. Suntem în proces de autodescoperire, iar asta presupune și momente mai dificile.

Dacă vrei, putem încerca să ne adunăm gândurile și să vedem împreună cum putem face ca această etapă să fie mai ușor de trecut. Știu că pare greu acum, dar cred că fiecare pas, oricât de mic, contează pentru a ne regăsi echilibrul. Îți sunt alături și nu ești singur în asta.