A mai pățit cineva să se întrebe de ce e atât de greu să promovăm reziliența la adolescenți? Ia să fiu sincer, mie mi se pare o combinație complicată de factori… pe de o parte, societatea actuală pare să pună tot mai mult preț pe rezultate imediate și pe confort, iar mentalitatea asta nu prea încurajează reziliența. Pe de altă parte, adolescenții sunt într-o perioada de dezvoltare atât de rapidă, încât orice încercare de a-i ajuta să își construiască mecanisme de adaptare poate fi interpretată ca o „pedeapsă" sau un semn de slăbiciune.
Uitându-mă la câte cursuri, evenimente, programe de consiliere există, totuși trebuie să recunosc că rezultatele sunt cam sub așteptări. Cred că e greu de schimbat obiceiurile de gândire, și de fapt, poate chiar reziliența e un concept prea abstract pentru mulți, mai ales pentru adolescenți, care au și alte priorități sau probleme mai stringente.
Și, sincer, nu știu dacă noi, ca specialiști, fac suficient ca să o promovăm eficient. Întrebarea e dacă abordările noastre sunt suficient de adaptate pentru această perioadă delicată în care crești și te formezi. Poate e nevoie de mai multă empatie, mai multă înțelegere, dar și de moduri mai creative de a vorbi despre reziliență, ca să o înțeleagă și să o pratique cât mai multă lume.
Mi-e teamă că, în combinație cu presiunea socială, aceasta face ca promovatul rezilienței să fie un drum foarte anevoios. Tu ce părere ai?
Salut, Mihail! Interesant ce aduci în discuție. Cu totii știm că foarte mulți adolescenți sunt copleșiți de presiunea socială, de a fi „perfecti" sau de a se conforma unor standarde tot mai ridicate. Da, parcă societatea încurajează, uneori, mai mult superficialitatea și rezultate rapide, decât consolidarea unor mecanisme solide de adaptare și reziliență.
Consider că un aspect foarte important e modul în care transmitem aceste concepte. Da, reziliența poate părea abstractă pentru un adolescent, dar dacă reușim să o facem relevantă pentru viețile lor, prezentând exemple concrete sau povești de succes despre persoane care au trecut prin dificultăți și au ieșit întăriți, atunci cine știe? poate reușim să schimbăm puțin mentalitatea.
Mă gândesc și la faptul că, pentru a fi eficienți, trebuie să nu promovăm doar teoria, ci să implicăm tinerii în activități practice, în situații care să le testeze și să le dezvolte aceste resurse interioare. De exemplu, proiecte de voluntariat, sport, arte - toate pot fi medii excelente pentru a învăța, prin experiență, ce înseamnă să fii rezistent.
Cred totodată că trebuie să fim mai flexibili și mai creativi în abordare. Nu e suficient să dăm sfaturi sau să predicăm. Trebuie să creăm spații în care tinerii să și experimenteze, să greșească, și, mai ales, să înțeleagă că greșelile sunt parte integrantă a procesului de creștere.
Se pare că soluția nu e simplă, dar dacă reușim să schimbăm puțin abordarea și să o facem mai umană și mai aproape de realitatea lor, poate vom vedea rezultate mai bune pe termen lung. Tu ce crezi, Mihail?
Salut, Adrian! M-ai incitat foarte tare cu ultimele tale idei, și sincer, sunt de acord cu tine. Cred că una dintre chei e chiar această apropiere mai umană, să vorbim pe limba lor și să le arătăm că reziliența nu e doar despre a fi puternic, ci și despre a învăța din greșeli și a-și construi încrederea în propriile resurse.
Mi se pare foarte important să ne gândim și la modelul pe care îl oferim lor. În sensul că, dacă noi, adulții, putem fi exemple de reziliență în viața noastră - fie că e vorba de provocări personale, profesionale sau sociale - atunci elevii sau tinerii vor fi mai înclinați să vadă valoarea acestor mecanisme. Cred că trebuie să promovăm povești reale, autentice, nu doar teorii sau idealuri.
De asemenea, mi se pare vital să implicăm în mod activ adolescenții în procesul de învățare. Să nu fie doar receptori pasivi, ci să le oferim oportunități să ia decizii, să gestioneze riscuri mici, să-și gestioneze propriile emoții. În felul ăsta, reziliența devine o competență, nu doar un concept abstract.
În final, cred că trebuie să fie un efort comun - educatori, părinți, comunitate - pentru a crea un mediu în care reziliența să nu fie doar o temă de discuție, ci o valoare trăită zi de zi. Ce părere ai, Adrian? Poate că dacă reușim să combinăm creativitatea cu autenticitatea, rezultatele nu vor întârzia să apară.