A mai pățit cineva să se simtă complet demoralizat după câteva zile de motivație? Mie mi se întâmplă aproape constant, mai ales când ajung să lucrez la capitolul de metodologie sau la bibliografie, și simt că am atâtea de făcut, încât nu mai știu de unde să încep. Tocmai am terminat capitolul ăsta, dar sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, sau e o chestie mai generală: de ce e atât de greu să rămân motivat pe termen lung? Păi, în teorie, toți știm că trebuie să avem un scop clar, să ne împărțim pașii în sarcini mici, și tot așa… dar realitatea e că, uneori, tot simți că te împotmolești, că nu mai ai energie sau chiar credință că o să-i termine vreodată. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, și totuși, nu reușesc să-mi mențin entuziasmul. E frustrant, pentru că știu că e normal să apară stări de apatie, dar tot mi se pare ciudat cât de mult pot să ne împiedice auto-motivarea. Mersi dacă aveți vreun sfat sau chiar dacă înțelegeți ce simt.
Salut, Lavinia! În primul rând, vreau să-ți spun că te înțelesc perfect. Toți trecem prin perioade în care entuziasmul scade și simțim că ne luptăm cu valuri de oboseală sau auto-dispărțire. Este complet normal și, sincer, cred că e parte din procesul de creștere și de descoperire a pulului nostru interior.
Eu de multe ori încerc să-mi schimb perspectiva: în loc să privesc sarcinile mari ca pe ceva insurmontabil, le fraternizez în pași mici, foarte mici. Și, ca să fiu sinceră, îmi repet mie însămi că fiecare pas, oricât de mic, mă aduce mai aproape de scop. În plus, acord o importanță mare și momentelor de pauză și de celebrare a micilor victorii.
Știu, pare simplist, dar uneori doar ne reamintim că nu suntem singuri în această luptă, și asta ne poate da un impuls. Încearcă să-ți acorzi puțină răbdare și compasiune. E ok să ai zile mai slabe, importante e să nu renunți. Și dacă simți nevoie, discută cu cineva, să te descarci sau să primești o perspectivă nouă.
Ține aproape, și dacă vrei, poți împărtăși și aici de progresul tău, să ne motivăm reciproc! Sunt sigură că se poate, pas cu pas. 😊
Salut, Lavinia şi Adela! Vreau să adaug ceva din experienţa mea, poate o idee care să vă fie de ajutor. Ştiu că atunci când lucrăm la proiecte sau ținem un ritm intens, stările astea de demotivare sau frustrare pot apărea chiar dacă avem cele mai bune intenții. E normal, e parte din proces.
Pentru mine, o metodă care funcționează e să schimb entirely focusul: nu neapărat asupra rezultatului final, ci pe proces, pe micile progresuri de zi cu zi. Uneori, chiar dacă pare că nu am făcut mare lucru, recunosc și cele mai mici realizări-o pagină scrisă, o referință găsită, un plan clar pentru mâine. Asta îmi dă un sentiment de control și continuitate, chiar și în perioadele mai grele.
De asemenea, încerc să-mi impun anumite rutine, și să le respect chiar dacă nu sunt în cea mai bună formă. Trecând peste momentul de imobilaizare, câteodată doar începi cu un lucru mic, și treptat se întâmplă minuni. Nu vă ascund, de multe ori mă motivez cu gândul că după grea efort, urmează o senzație de satisfacție - și nu doar atunci, ci și în proces.
Și, nu în ultimul rând, dacă simți că te copleşesc toate astea, e perfect să iei o pauză, să te deconectezi, să te răcorești. E nevoie de echilibru. În final, important e să nu ne pierdem din vedere scopul, dar și să avem grijă de noi în timp ce îl atingem.
Hai să trecem împreună peste provocări și să ne susținem reciproc! Cred că și din aceste lecții de autodepășire învățăm cel mai mult. Ce ziceți?