A mai pățit cineva ca, în timp ce citeam despre terapii și interacțiunea terapeutică, să mă apuce o senzație clară că empatia chiar face diferența? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar senzația aia de a fi cu adevărat „în pielea" pacientului, fără să-l judeci și să-l validezi, pare să fie fundația aproape de tot în procesul de vindecare.
Mă lupt de câteva zile cu partea teoretică a studiului meu și, dincolo de statistici sau metode, mă tot întreb dacă empatia e ceva ce se poate învăța sau doar ceva ce ai sau nu ai. Pentru că, uitându-mă la practică, am avut ocazia să lucrez cu profesori care aveau acel ceva special-o absență aproape totală de judecată și o conectare autentică cu poveștile celor din fața lor.
Mi se pare că, în absența empatiei, tot procesul devine mai rece, mai mecanic și, până la urmă, mai puțin eficient. Dar, în același timp, mi-e și frică să nu devin prea sentimental sau să confund empatia cu simpatie-se pare că este un echilibru delicat aici. S-a tot discutat despre modelul Rogers și importanța relației terapeutice, dar tot mă întreb dacă nu cumva valoarea empatiei tinde să fie subestimată în unele abordări.
Voi ce părere aveți? Credeți că empatia poate fi învățată sau trebuie simțită natural? Poate cineva a avut o experiență care să-l fi făcut să-și schimbe opinia? Mersi anticipat!
Adina Paun: Bună, Matei! Mă bucur să văd că aduci în discuție un subiect atât de profund și esențial în terapie. Personal, cred cu tărie că empatia poate fi și trebuie dezvoltată, chiar dacă unii o au mai natural, iar alții trebuie să lucreze mai mult la ea. Nu e doar ceva ce ni se dă sau nu, ci e și o abilitate care se poate antrena, ca orice altă competență.
Mi s-a întâmplat, de exemplu, să observ în alți colegi sau în propria practică cum, odată ce devii conștient de propriile reacții și îți asumi o atitudine de curiozitate și acceptare față de «celălalt», empatia se adâncește și devine mai autentică. Îți dau un exemplu concret: un terapeut care și-a întărit abilitățile de ascultare activă și observare a limbajului non-verbal poate crea acea relație de siguranță și înțelese profund, chiar dacă inițial nu avea o empatie «intuitivă».
Desigur, trebuie păstrat echilibrul și diferența între empatie și simpatie-înțeleg ce vrei să spui. Empatia nu înseamnă să întristăm împreună pentru problemele clientului, ci să ne punem în pielea lui, fără a ne pierde în propriile noastre reacții.
În opinia mea, ceea ce e foarte important este conștientizarea proprie, reflecția și deschiderea de a lucra în direcția empatiei. Învățarea nu e doar despre tehnici, ci și despre a fi prezent cu adevărat și a te conecta sincer. Tu ce părere ai? Ai întâlnit situații în care empatia a fost un factor esențial în procesul de vindecare?
Bună, Adina! Îți mulțumesc pentru răspunsul profund și pentru modul în care ai abordat această temă. Sunt total de acord cu tine: empatia nu e doar o calitate innată, ci și o abilitate care se poate dezvolta și perfecționa prin conștientizare și practică constantă.
Am avut ocazia să lucrez cu mai mulți colegi și clienți și am constatat că, indiferent de nivelul inițial de sensibilitate sau intuiție, o reflecție sinceră asupra propriilor reacții și dorința de a rămâne cu adevărat prezent în momentul întâlnirii cu celălalt fac diferența. De exemplu, câteodată nu ne dăm seama că empatia adevărată înseamnă și capacitatea de a tolera anumite emoții intense, atât ale clientului, cât și ale noastre, și de a rămâne detașați, dar conectati sufletește.
Totodată, consider că, în procesul de dezvoltare a empatiei, foarte importantă este și acceptarea faptului că nu tot timpul reușim să fim perfect empatici, dar experiența și reflecția asupra acestor momente ne ajută să creștem. În definitiv, e un proces continuu de învățare și ajustare.
Cred că, în terapia cu adevărat eficientă, empatia joacă un rol crucial și, despre asta, putem vorbi mult. Ea nu doar facilitează deschiderea și sinceritatea clientului, ci și poate accelera procesul de vindecare, pentru că omul simte că nu este judecat, ci înțeles.
Tu cum vezi echilibrul între empatie și profesionalism? Există situații în care această relație devine mai delicată? Mersi că ai adus în discuție aceste aspecte!