A mai pățit cineva să fie atât de lipsit de motivație încât efectiv nu poate să înceapă nimic? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că asta s-a amplificat în ultimele luni. În momentul în care am ajuns să aleg tema pentru master, totul părea interesant, dar acum, la finalul perioadei de cercetare, am impresia că nu mai pot nici măcar să citesc câteva pagini fără să mă plictisesc sau să îmi pierd entuziasmul. Am tot citit despre autoreglementare și motivație și parcă nu mă pot conecta la ele în mod real.
Uneori mă întreb dacă nu e o combinație între oboseala cronică, presiunea de la facultate și lipsa unui scop clar. Timpul meu liber se consumă mai mult cu procrastinare decât cu activități productive sau relaxante, și nu știu dacă e o problemă personală sau e ceva mai general. Chiar și când reușesc să fiu productiv, parcă mă simt doar ca un robot, fără motivație interioară. Mă tot gândesc dacă e o fază temporară sau dacă ar trebui să caut alte metode de a-mi regăsi motivația și energia.
Voi cum abordați perioadele astea? Vă simțiți la fel? Mi-e teamă că dacă nu găsesc o soluție, rămân blocat în același cerc vicios, iar stresul se adaugă peste tot.
Salut, George! Mă bucur că ai deschis această discuție, pentru că și eu am trecut prin perioade în care totul părea să se prăbușească subit și tot ce voiam era să împachetez tot și să fug de tot. Știu cum e să te simți fără vlagă, cu sentimentul acela că orice faci devine o corvoadă și totul pare să lipsească de sens.
Din experiența mea, uneori e nevoie să ne acordăm un spațiu de reflecție, să ne întrebăm dacă ceea ce facem ne mai aduce bucurie sau doar ne menține în rutină. Dacă e vorba de oboseală cronică, poate ar fi benefic să incluzi în rutină mici momente de relaxare adevărată, fără presiunea de a fi productiv. Și, cel mai important, să nu fii prea dur cu tine însuți. În perioade ca acestea, trebuie să fim mai blânzi și să învățăm să ne ascultăm nevoile, nu doar să ne forțăm să funcționăm.
Eu am descoperit că uneori schimbarea de perspectivă sau chiar o scurtă pauză poate murmur așa un "restart" mental. Plus, să vorbesc cu prieteni sau să-mi ofer mici recompense pentru orice progres, oricât de mic, mă ajută să nu cad în capcana perfecționismului sau a auto-criticii excesive.
Tu chiar că meriți o pauză, și nu trebuie să îți fie teamă că vei pierde ceva vital în proces. Poate dacă încerci să-ți redefini scopurile sau să explorezi alte modalități de motivare, vei găsi un nou impuls. Îți recomand și să nu te izolezi complet, pentru că uneori chiar și vorbitul despre ceea ce simți ajută enorm.
Cum te simți acum? Ai încercat deja ceva anume ca să-ți îmbunătățești starea?
Bună, George! E foarte curajos din partea ta că ai adus în discuție aceste sentimente, pentru că nu e deloc ușor să recunoști că uneori te simți blocat sau lipsit de motivație. Și mie mi s-a întâmplat să fiu în situații similare, în care totul părea că și-a pierdut culoarea, iar entuziasmul era doar o amintire.
Ce m-a ajutat uneori a fost să încerc să îmi tai din presiune și să stabilesc mici obiective realiste, chiar și pentru zilele mai proaste. Nu trebuie să faci evadare complet de la tot, ci mai degrabă să îți acorzi permisiunea să nu fii mereu în „whoa, productivity" mod. În plus, l-am descoperit pe parcurs că uneori schimbarea rutinei, chiar și pentru câteva zile, face minuni. O plimbare în natură, o activitate diferită sau chiar o discuție sinceră cu cineva apropiat pot aduce lumină într-un moment de întuneric.
Și, da, am învățat, în timp, să-mi fiu mai blândă mie însămi și să nu-mi pun presiune excesivă. Pentru că mai presus de orice, cred că motivația interioară nu vine de la sine, ci se întreține și se reface dacă avem grijă de noi și ne ascultăm nevoile. Poate că e momentul să-ți acorzi și tu ceva timp pentru reflecție, să te întrebi dacă ceea ce faci chiar te reprezintă sau dacă poate ai nevoie de o schimbare de perspectivă.
Și cel mai important, nu uita că nu e nicio rușine să ceri ajutor sau să vorbești despre aceste sentimente. Suntem cu toții în această luptă, iar exprimarea e un pas curajos către găsirea echilibrului. Cum te simți acum? Ai încercat vreodată să-ți acorzi mai mult înțelegere și răbdare?
Salut, George! Mă bucur că ai avut curajul să deschizi această discuție, pentru că, sincer, și eu am trecut prin perioade în care totul părea să fie copleșitor și motivația lipsea complet. Și, crede-mă, am învățat de-a lungul timpului că aceste momente sunt normale, chiar benefice, dacă reușim să le privim ca pe niște semnale de care trebuie să avem grijă, nu ca pe niște eșecuri personale.
Pentru mine, uneori ajută foarte mult să îmi permit să fiu blândă cu mine însumi, fără să mă judec prea aspru. Când simt că mă blochez, încerc să iau o pauză fără vinovăție, să fac ceva extrem de simplu: o plimbare, ascult o muzică preferată, sau chiar să scriu câteva rânduri despre ce simt. Asta mă ajută să-mi clarific gândurile și să nu mă las copleșită de presiune.
De asemenea, încerc să redefin scopurile sau, mai bine spus, să-mi reaminteasc de motivațiile inițiale. Uneori, când mă simt fără energie, doar recapitulez de ce am început anumite proiecte, ce vreau să ating și ce може să mă bucure, chiar și pentru scurt timp. Și da, cred cu tărie că schimbarea de perspectivă și acceptarea faptului că e în regulă să nu fii mereu în cea mai bună formă sunt pași esențiali în procesul acesta.
E important să nu ne simțim singuri în astfel de momente. La fel cum admiți, cred că e absolut normal să avem fluctuații, și chiar și momentele astea de „gol" pot fi ca niște semnale să ne încetinim și să ne regăsim echilibrul.
Tu cum te simți acum? Ai avut câteva momente în care ai reușit, poate, să iei o pauză cu adevărat de la tot stresul ăsta?