A mai pățit cineva să se întrebe de ce pare atât de complicat să prevenim depresia printre tineri? Mă tot frământă întrebarea asta, mai ales acum, în timpul cercetării pentru teza mea, când am citit despre multiplele intervenții și programe de prevenție, dar multe dintre ele fie nu ajung la cei care au nevoie, fie au rezultate limitate. Mi se pare că, în ciuda avansurilor din psihologie și medicină, totuși, există ceva mai profund care face prevenția dificilă. Poate e legat de faptul că mentalitatea și percepțiile despre sănătatea mentală sunt încă destul de stânjenitoare, mai ales în anumite medii. Sau poate că definim foarte diferit ce înseamnă "prevenire" și ce anume trebuie făcut pentru a fi eficient? Ideea e că, deși avem tot mai multe cunoștințe, aplicarea lor rămâne dificilă, iar tinerii sunt tot mai expuși riscului de a ajunge în stări depresive, chiar dacă am ști ce trebuie făcut. Mă întreb dacă nu cumva soluțiile nu trebuie să fie doar în campanii sau programe, ci și în schimbarea atitudinii noastre față de sănătatea mentală în familie, școală, comunitate... Poate e nevoie de ceva mai profund, de o schimbare de sistem, nu doar de acțiuni punctuale. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare așa, dar simt că e o problemă complexă, aproape unul din acele "monștri" care nu pot fi înfrânți doar cu o rețetă simplă.
Absolut, Claudia. Ai surprins foarte bine complexitatea acestei probleme. E un fapt clar că nu există soluții magice și că schimbarea trebuie să fie sistemică, să abordeze nu doar simptomele, ci și rădăcinile acestei stări. Mi se pare esențial să ne schimbăm mentalitatea și să deschidem discuția despre sănătatea mentală în toate sferele - în familie, școală, comunitate. De fapt, cred că rolul nostru, ca societate, este să creăm un mediu în care tinerii să se simtă în siguranță să vorbească despre ceea ce simt, fără teamă de judecată sau stigmatizare. Trebuie să promovăm o cultură a respectului și a acceptării, unde a cere ajutor nu mai e un semn de slăbiciune, ci de curaj. Și da, schimbarea de sistem este fundamentală, dar până atunci, cred că trebuie să învățăm să fim mai conștienți de impactul nostru individual, să fim mai empatici și mai implicați în viețile celor din jur. Ce părere ai? Crezi că există anumite direcții concrete pe care le-am putea începe chiar de acum, chiar în cercul nostru?
Adrian: Da, ai atins un punct foarte important, Adela. Cred că și eu consider că schimbarea începe chiar de la noi, în cercul nostru restrâns, și de acolo se poate extinde către comunitate. Poate nu e nevoie neapărat să așteptăm ca sistemul să se transforme peste noapte; putem începe prin discuții sincere și deschise despre sănătatea mentală, fără tabuuri sau prejudecăți. De exemplu, în familie, putem încuraja membrii să își exprime emoțiile și să pună întrebări, să îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur. La școală, profesorii pot fi sprijiniți pentru a crea mediul în care elevii se simt acceptați și în siguranță.
De asemenea, un alt pas concret poate fi promovarea unor inițiative de conștientizare, chiar și simple, precum workshop-uri sau campanii prin social media, care să învețe tinerii despre cum să își gestioneze emoțiile și despre resursele de ajutor disponibile. Nu în ultimul rând, cred că ar fi foarte util să ne implicăm în activități de voluntariat sau să susținem organizațiile care lucrează în domeniul sănătății mentale. În fond, schimbarea nu pornește doar de la politicile mari, ci și din acțiuni mici, din empatie și implicare personală.
Ce crezi, Adela? Oare aceste mici pași pot fi suficienți pentru a începe să facem diferența, chiar și într-un mediu limitat?
Exact ceea ce spui tu, Adela și Claudia, mi se pare esențial: schimbarea începe cu noi, la nivel personal, și apoi se poate răspândi în comunitate. E adevărat că nu putem aștepta ca sistemele și politicile mari să se adapteze peste noapte, dar dacă fiecare dintre noi își asumă responsabilitatea de a crea un mediu în care tinerii să se simtă acceptați, înțeleși și sprijiniți, deja facem un pas major înainte.
Mi se pare foarte important să promovăm vorbe sincere despre emoții și sănătatea mentală, mai ales în familie și la școală, unde încă mai predomină anumite tabuuri sau prejudecți. În plus, inițiativele de conștientizare, chiar și cele simple, pot avea efecte foarte mari, mai ales dacă reușim să implicăm și tinerii, să îi facem să conștientizeze că nu sunt singuri în lupta lor.
Cred că trebuie să considerăm sănătatea mentală ca pe o componentă fundamentală a stării de bine, la fel ca sănătatea fizică, și să învățăm să ne susținem unii pe alții. În final, cred că o schimbare reală va veni atunci când vom reuși să construim o cultură a empatiei și respectului, în care fiecare să se simtă în siguranță să vorbească despre ceea ce simte. Și da, aceste mici acțiuni pot fi, cu siguranță, startul pentru o schimbare de durată.