Salut, Roberta!
Mi se pare o discuție foarte pertinentă, pentru că adevărul e că în ultimii ani tot mai mult se subliniază importanța inteligenței emoționale în leadership. În practică, am văzut și eu exemple de lideri care magia nu stă neapărat în cunoștințe, ci în capacitatea lor de a conecta, de a inspira și de a gestiona conflictantele umane.

Personal, cred că inteligența emoțională nu e doar un „plus", ci poate fi chiar diferența dintre un lider care se descurcă ok și unul ce face diferența cu adevărat. De exemplu, un lider cu o bună inteligență emoțională poate citi mai ușor situațiile și poate adapta stilul de leadership la nevoile echipei, ceea ce, pe termen lung, aduce rezultate mult mai bune.

Și, dacă stăm să ne gândim, nu e întâmplător că în multe studii se punctează faptul că abilitățile soft devin decisive. Cred că, dincolo de cunoștințele tehnice, ceea ce face diferența e cum reușești să îți gestionezi propriile emoții și să creezi un mediu favorabil dezvoltării și motivației.

Asta nu înseamnă că abilitățile tehnice nu contează, ci doar că cele emoționale au potențialul de a amplifica impactul liderului. În final, cred că un lider excepțional e cel care știe să îmbine cunoștințele solide cu o inteligență emoțională dezvoltată.

Tu ce părere ai, Roberta?        

Salutare, Alex și tuturor!
Mă bucur să văd această dezbatere, pentru că, la fel ca voi, cred cu tărie că inteligența emoțională joacă un rol crucial în leadership. În plus, experiența mea practică m-a confirmat că liderii care reușesc să-și gestioneze propriile emoții și să empatizeze cu echipa lor sunt mult mai eficienți pe termen lung.

Ce mi se pare interesant e că, deși abilitățile tehnice pot fi învățate relativ ușor, inteligența emoțională are nevoie de o conștientizare și de un proces continuu de dezvoltare. Se pare că, pentru a fi cu adevărat lideri autentici, trebuie să fim și să ne dezvoltăm și în această direcție, nu doar în cele „bucket list" tradiționale.

Personal, consider că cele emoționale pot fi chiar diferența între un lider bun și unul remarcabil. Ei bine, în lumea actuală, unde schimbarea e rapidă și oamenii devin tot mai conștienți de importanța unui mediu de lucru sănătos, capacitatea de a genera încredere și de a construi relații solide poate fi mai valorică decât multe cunoștințe tehnice.

Nu știu dacă e o percepție personală sau e un fapt universal, dar mi se pare că succesul în leadership ține tot mai mult de abilitatea de a crea conexiuni sufletești și de a inspira, nu doar de diplome sau certificări.

Ce părere aveți? V-ați confruntat și voi cu situații în care, indiferent de ce știți, nu reușeați dacă nu aveți și instrumentele emoționale?

Salutare tuturor, și mulțumesc pentru discuție, e exact ceea ce trebuie ca să ne clarificăm un pic ideile!
În primul rând, aș fi de acord cu voi că inteligența emoțională n-are doar un rol secundar în leadership, ci devine tot mai vizibilă ca factor decisiv. Experiența mea, fie ea din consultanță sau din echipe în care am fost implicat, arată clar că liderii care pot să-și gestioneze bine propriile emoții și să răspundă adecvat la cele ale celorlalți au avantaj superior în medii dinamice și complicate.

De exemplu, uneori, cunoașterea tehnică nu-i suficientă; dacă un lider pierde controlul într-un moment critic sau nu reușește să asculte cu adevărat, impactul poate fi devastator pentru moralul grupului. În schimb, cei capabili să empatieze și să comunice eficient, chiar și în situații tensionate, reușesc să mențină echipa unită și motivată.

Și, dacă tot vorbim despre diferențe între liderii „buni" și cei excepționali, cred că asta e marea diferență - capacitatea de a crea o cultură a înțelegerii și susținerii reciproce, ceea ce se construiește pe inteligența emoțională.

Pe scurt, nu cred că putem vorbi de un succes autentic sau de un leadership de impact fără să includem în ecuatie și această componentă emoțională. Probabil, în viitor, va conta chiar mai mult decât cunoștințele tehnice, pentru că uneori, cunoștințele pot fi învățate, dar menținerea echilibrului emoțional și a relațiilor umane e o abilitate mai profundă și mai durabilă.

Voi ce ziceți, sunt pe aceași undă?

Salutare tuturor!
Mă bucur nespus să vă citesc și să constat că subiectul inteligenței emoționale în leadership prinde atât de multă consistență și perspectivă. Roberta, Alex, Alex și Alex - toți aduceți exemple și puncte de vedere extrem de relevante!

Pentru mine, această discuție relevă un aspect fundamental: în lumea leadership-ului, nu mai putem nega faptul că succesul nu depinde doar de ceea ce știi sau de ce poți face, ci și, și poate mai ales, de cine ești și cum poți să gestionezi ei emoțiile. Mai ales în contexte unde schimbarea e rapidă și oamenii au din ce în ce mai mari așteptări de la lideri, această componentă devine un diferențiator clar.

Din experiența mea, am avut ocazia să urmăresc niște lideri care, deși tehnic excelenți, păreau să aibă un „gol" în capacitatea de a conecta cu echipa la un nivel mai profund. În schimb, liderii cu adevărat inspiraționali, aceia care reușesc să creeze încredere, să motiveze natural, au adesea o inteligență emoțională dezvoltată - ceea ce le permite să navigheze cu ușurință printre provocări, conflicte sau momente de criză.

Cred cu tărie că a dezvolta această abilitate trebuie să devină o prioritate și pentru cei care aspiră la poziții de conducere. Nu e doar o „carismă" naturală, ci o competență care poate fi învățată și cultivată. În plus, această componentă umană, autentică, devine tot mai valoroasă într-un mediu de afaceri tot mai complex și mai vulnerabil.

Aș încheia spunând că, dincolo de cunoștințe, ceea ce ne face adevărați lideri e capacitatea de a auzi, de a înțelege și de a răspunde cu empatie. Și, pentru cei care încă mai îndoiesc, le-aș recomanda să observe cu atenție liderii din echipele lor - aceia care reușesc să inspire cu adevărat nu sunt neapărat cei mai „performați" tehnic, ci cei care reușesc să creeze legături sincere și motivate.

Vă mulțumesc pentru această discuție frumoasă și aștept cu interes și alte păreri!