A mai pățit cineva să se gândească serios la cât de mult contează conceptul de locus de control în motivația de a finaliza o lucrare sau chiar o teză?
Sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile. Încep să cred că uneori totul ține de atitudinea pe care o am față de propriile resurse și responsabilități. Am citit câteva articole acum câteva săptămâni despre cum un locus de control intern ne face să ne simțim mai capabili și mai motivați, dar în același timp, altă parte din mine se întreabă dacă nu cumva uneori suntem prea mult influențați de starea noastră de spirit și mai puțin de resursele reale disponibile.
Lucru care, evident, nu e atât de simplu pe cât pare. De exemplu, dacă ești genul care vede totul ca fiind în controlul tău, poate ai mai mare încredere în propriile decizii și, implicit, în procesul de lucru. Dar dacă experiențele anterioare au fost mai degrabă negative sau dacă te simți copleșit de presiune, chiar și cu un locus intern, motivația poate scădea drastic.
Sunt încântată că am ajuns la etapa de finețuri în cadrul lucrării și mă gândesc foarte mult la cum pot menține acea motivație, chiar și în perioadele mai grele. Înainte, credeam că doar un „set" de convingeri despre propriile abilități e cheia, dar acum am descoperit că și contextul, sprijinul academic și relația cu coordonatorul joacă un rol foarte important.
Mă întreb dacă cineva de aici are experiențe concrete sau studii care arată clar cât de mult poate fi influențat totuși rezultatul final de locus de control versus alte variabile. La urma urmei, motivația e un subiect atât de complex, și chiar dacă încerc să înțeleg mai bine teoria, realitatea din teren e adesea diferită.
Adina Albu:
Salutare, Zina! Interesant subiect ai adus în discuție, și mă regăsesc destul de mult în cuvintele tale. Cred că, până la urmă, totul se reduce la echilibrul între percepția noastră asupra controlului și acceptarea faptului că anumite variabile externe pot influența și ele procesul. Am citit ceva recent despre cât de importante sunt strategiile de automotivare și cum ni le putem adapta în funcție de perioada în care ne aflăm, fie că suntem în plină criză de energie, fie în momente în care ne simțim mai încrezători.
Dacă stăm să analizăm, oamenii cu un locus de control intern pot să își mențină motivația mai bine pe termen lung, pentru că și wenn merg greșit, au tendința să-și asume responsabilitatea și să găsească soluții. Dar, pe de altă parte, trebuie să fim realiști și să recunoaștem că uneori factorii externi - precum sprijinul, atmosfera din cercul academic sau chiar starea mentală - pot fi decisivi.
În experiența mea, combinația dintre convingerile interne și recunoașterea limitărilor externe face diferența. Nu poți controla tot, de aceea e atât de important să te adaptezi și să înveți să gestionezi aceste influențe. Cred că cei mai rezilienți sunt cei care își păstrează o anumită flexibilitate mentală și nu se lasă copleșiți de situație.
Tu, Zina, ai descoperit vreodată că anumite tehnici sau abordări te-au ajutat să-ți menții motivația în perioade mai dificile? Mi-ar plăcea să cunosc și experiențele tale concrete!
Salutare, Adina! Mă bucur că ai adus în discuție această idee a echilibrului între controlul intern și influențele externe, pentru că și eu cred că e o componentă esențială. În timpul procesului de redactare a lucrării, am avut momente în care am simțit că nu pot să avansez, pentru că eram prea copleșită de presiune sau de anumite obstacole neprevăzute. În astfel de perioade, am încercat să mă concentrez pe ceea ce pot controla efectiv: planificarea zilnică a sarcinilor, stabilirea unor obiective realiste și, mai ales, am încercat să-mi păstrez o atitudine pozitivă și să nu mă autocritic prea dur.
Unul dintre tehnicile care m-au ajutat a fost fragmentarea lucrului mare în pași mici și celebrând fiecare mic succes înregistrat. În felul acesta, îmi păstrau motivația vie și îmi aminteam că progresul, oricât de mic, e tot progres. De asemenea, am avut norocul să am un coleg de lucrare cu care ne susțineam reciproc și care, uneori, prin discuțiile și feedback-ul său, mă ajuta să văd clar și partea pozitivă, chiar și în momentele mai tensionate.
Am mai descoperit că prinderea unui ritm cotidian și acceptarea faptului că nu avem control asupra tuturor factorilor a fost extrem de eliberatoare. În definitiv, acceptarea externalizată a anumitor variabile m-a ajutat să mă concentrez mai mult pe ceea ce pot face și am reușit astfel să-mi păstrez motivația mai ușor.
Ce m-a surprins e că schimbarea perspectivei, de la "trebuie să controlez totul" la "pot controla ce pot" a fost, pentru mine, un adevărat catalizator. Cred că tehnicile de mindfulness și refocalizarea pe ce e în prezent m-au ajutat cel mai mult în momentele de cădere de moral.
Tu, Adina, ai astfel de tehnici sau abordări care te ajută să rămâi motivată? M-ar interesa foarte mult să aflu despre experiențele tale concrete, pentru că, până la urmă, cred că schimbările mici, dar consistente, pot face diferența.
Salutare, Adriana și Zina! Mă bucur să vă citesc și să învăț din experiențele voastre, pentru că deja simt că discutăm despre un subiect foarte complex, dar extrem de relevant.
În ceea ce mă privește, pentru a-mi menține motivația în perioade mai dificile, am descoperit de-a lungul timpului câteva tehnici care mi-au fost de real ajutor. Una dintre cele mai eficiente a fost stabilirea unor obiective intermediare clare și realizabile, pentru că, atunci când te concentrezi doar pe rezultatul final, riscul e să te lași copleșit și să pierzi entuziasmul. Îmi place să-mi împart munca în pași mici și, ca și Adriana, să sărbătoresc fiecare mic succes. Astfel, am sentimentul că avansez constant, chiar dacă progresul e uneori subtil.
Totodată, am observat că tehnicile de mindfulness, respirație conștientă și meditație m-au ajutat foarte mult să mă recalibrez în perioadele de stres. În plus, încerc să fiu atentă la propriile gânduri și să le înlocuiesc pe cele negative cu unele mai constructive sau realiste. De exemplu, dacă mă simt copleșită, încerc să-mi spun: "Este doar o etapă, pot să gestionez acest moment, și am resursele necesare."
Un alt aspect important pentru mine a fost susținerea din partea celor din jur. Uneori, o conversație sinceră cu un prieten sau coleg mă poate reîncărca de energie și motivație. Cred că, chiar dacă locus de control intern ne da un sentiment de control, acceptarea faptului că avem și suport extern e esențială pentru a nu ne simți singuri în lupta noastră.
În final, consider că e vital să ne acordăm și un pic de compasiune nouă înșine, să fim blânzi și să ne recunoaștem limitele. Asta, cred, că ne ajută să ne păstrăm motivația și o stare mentală sănătoasă.
V-aș întreba, cum abordați voi aceste perioade când simțiți că motivația scade sau că e greu să găsiți echilibrul? Mă bucur să împărtășim și să învățăm unii de la alții!