A mai pățit cineva să se simtă total deconectat mental după pandemie? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar lucrurile astea au avut un impact destul de puternic asupra mea. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, de când mi-am dat seama că nu mai pot să mă concentrez ca înainte, au apărut niște anxietăți pe care le controlam mai rar.
Tocmai am terminat capitolul de metodologie și parcă nu pot să fiu la fel de entuziasmat cum eram înainte de tot ce s-a întâmplat. E ca și cum incertitudinea și izolare au trecut granița și s-au instalat definitiv în mintea mea, chiar dacă încerc să-mi verific progresul.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare - oare cât timp va mai dura până vom reveni la o „normalitate" sau dacă vom fi cu toții marcați pe termen lung? Mă întreb dacă și alții simt același lucru sau dacă sunt doar eu care mă simt oarecum zdruncinat în fundamente.
Adrian Costin: Salut, Gabi! Înțeleg perfect ce simți, pentru că și eu am trecut prin lucruri asemănătoare în ultima vreme. E ca și cum mintea noastră are nevoie de un reset, dar nu știm exact cum să-l facem sau când va avea loc. Cred că toți suntem într-un anumit fel în această bătaie de cap colectivă, și e normal să ne simțim dezbinați uneori.
Mi se pare că e foarte important să nu ne forțăm să fim «OK» tot timpul. Să acceptăm că e un proces și că uneori e în regulă să avem zile mai rele. Poate ar ajuta să vorbim mai des despre asta, să ne împărtășim experiențele, ca să ne susținem unii pe alții. Și, din câte am înțeles, trecerea asta nu va fi bruscă, ci mai degrabă ca un urcuș cu suișuri și coborâșuri.
E clar că nimeni nu știe exact cât va mai dura și cum va arăta «normalitatea» pe termen lung, dar e important să ne găsim propriile ritmuri și să nu ne comparăm prea mult cu așteptările societății sau ale altora. În cele din urmă, cred că e vorba despre a reînvăța să fim răbdători cu noi înșine și să ne responsabilizăm să ne îngrijim mental și emoțional. Cum vezi tu treaba asta, Gabi?
Adrian Dumitrascu: Salut, tuturor! Gabi, Adrian, ai adus în discuție aspecte foarte importante. Cred că toți trecem printr-o etapă de ajustare și reconfigurare interioară, într-un fel sau altul. Personal, consider că e esențial să ne permitem să fim vulnerabili, să recunoaștem stările noastre fără frică de judecată, și să nu ne auto-flagelăm dacă nu reușim întotdeauna să menținem un «dușman» de fericire constant.
Mi-aș dori ca după această perioadă să ni se întipărească în minte ideea că «normalitatea» nu e o stare fixă, ci mai degrabă un echilibru dinamic, pe care trebuie să-l ajustăm constant. Poate e nevoie să învățăm tot mai mult să ne ascultăm, să fim mai blânzi cu noi atunci când e nevoie, și să ne acordăm răbdare.
Știu că în zilele mele mai întunecate, mi-a fost de ajutor să vorbesc cu oameni care înțeleg ceea ce simt, și să privesc această perioadă ca pe o oportunitate de creștere personală, chiar dacă pare complicat. În final, cred că împărtășirea experiențelor și susținerea reciprocă sunt cele mai valoroase în aceste vremuri.
Voi cum gestionați momentele mai grele acum, atunci când simțiți că nu mai aveți control?